Expresia „a da ortul popii” este folosită şi în zilele noastre, deşi îşi are rădăcinile în Evul Mediu. În limbajul românesc expresia a pătruns cândva în secolul al XVII-lea. Sensul expresiei este acela de „a muri”, iar „ort” se referă la o monedă veche, care a circulat şi în Ţările Române.
Ce semnifică expresia „a da ortul popii”
Expresia „a da ortul popii” este utilizată atunci când o persoană, de obicei nu foarte apropiată sau apreciată de cel care o foloseşte, moare. Este o expresie plastică, populară, care face referire la o monedă de valoare mică, ortul, prin care se plătea o taxă preotului care oficia ritualul de înmormântare.
Ortul era o monedă mică, din argint, cu o greutate de aproximativ 7 grame, care avea valoarea unui sfert de leu vechi sau de taler vechi. Iniţial, ortul se numea „ortstaler“, denumire care s-a redus treptat, prin simplificare, la forma „ort“.
Bănuţul a circulat în Europa în Evul Mediu, inclusiv în Ţările Române, fiind întâlniţi şi în secolul al XVIII-lea, sub forma orţilor polonezi, turceşti şi germani.
Încă mai există obiceiul de origine păgână de a pune monede în mâna mortului, pe ochi sau pe piept, în credinţa că acesta are nevoie de bani ca să plătească vămile către lumea cealaltă.
Expresia „a da ortul popii“ este legată de acest obicei păgân practicat la înmormântări, care consta în a pune un bănuț, pe atunci un ort, în mâna sau chiar pe ochii sau sub limba mortului, pentru ca acesta să poată plăti taxele pentru a trece în lumea de dincolo. Acest obicei era răspândit la greci și la romani, care credeau că morții trebuie să-i plătească pe Charon sau pe Mercur pentru a-i trece cu o luntre peste fluviile infernului, respectiv Styx şi Acheron.
În Franţa se punea un bănuţ în gura mortului pentru a-l împiedica să se întoarcă printre cei vii pentru a-şi revendica bunurile lumeşti.
Obiceiul ortului în Ţările Române
Obiceiul a fost adoptat şi în ţara noastră. În Ţara Românească mai există încă datina de a se pune în sânul mortului 24 de parale pentru a plăti cele 24 de vămi.
În Ardeal în special, dar şi în Muntenia, se punea un bănuţ, un ort, în mâna mortului, aceeaşi monedă fiind folosită şi pentru plata preotului pentru slujba de înmormântare. Familia persoanei decedate „dădea ortul popii“ pentru a se îngriji de îndeplinirea tradiţiilor bisericeşti.
Astfel, expresia „a da ortul popii“ a ajuns să însemne atât „a muri“, dar și „a plăti preotului“.
Cuvântul „ort“ mai apare și în alte expresii cu sensuri diferite. De exemplu, „ortul starostesc“ sau „ortul vătășesc“ era o taxă specială pe care o plăteau negustorii sau țăranii pentru vinul adus la vânzare în târguri. Expresia „tot doi bani (sau lei) și un ort“ înseamnă „totuna, la fel de neînsemnat“, iar expresia „cot de un ort și ață de un zlot” se folosea atunci când cineva, după muncă multă, nu primea nicio recompensă.
Banii, în special monedele, joacă şi în prezent un rol important în tradiţiile populare legate de înmormântare. În special în zonele rurale, încă mai există obiceiul de a se lega un bănuţ de degetul mortului, o reminiscenţă a vechiului ort, sau acesta se pune în colacul care se aşază pe mâna celui decedat.
De asemenea, se pun bani şi în coşciug, în timpul priveghiului şi se mai aruncă cu bani mărunţi la răscruce de drumuri.
Şi acum, în unele zone, semnificaţia acestui obicei este aceea că mortul va plăti cu aceşti bani vămile văzduhului, unde demonii cer sufletului plata pentru faptele rele făcute în viaţă.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
