Anne Frank s-a născut pe 12 iunie 1929, în oraşul Frankfurt pe Main, din Republica de la Weimar (Germania între 1919-1933), devenind o figură emblematică a victimelor genocidului nazist din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Scris pe o durată de doi ani, jurnalul Annei Frank detaliează perioada în care ea şi familia sa s-au ascuns de trupele naziste care au ocupat Olanda.
Familia de origine evreiască a Annei s-a mutat într-o anexă secretă la sediul companiei tatălui său, pentru a nu fi capturaţi de trupele naziste. Au locuit împreună cu altă familie de evrei, van Pels, mai târziu alăturiându-li-se şi un dentist, pe nume Fritz Pfeffer.
Deşi, fără îndoială, avea un talent literar, Anne Frank a scris în jurnalul său amintirile şi experienţele unei adolescente frustrate şi oarecum obişnuite, care a trăit într-un spaţiu restrâns alături de oameni pe care de multe ori nu-i plăcea. Acest lucru face din jurnalul său ceva diferit faţă de alte memorii din timpul Holocaustului, fiind apreciat şi îndrăgit de cititori, generaţie după generaţie.
10 curiozităţi despre Anne Frank
#1. Cine a fost Anne Frank
Anne a fost cea de-a doua fiică a lui Otto Frank și a lui Edith Frank (fostă Holländer). Anne a avut o soră care era cu trei ani mai mare, pe nume Margot Frank.
Familia Frank, evrei reformați, locuia într-un cartier cu oameni de diferite credințe, din Frankfurt. Astfel, Anne avea atât prietene evreice, precum şi romano-catolice şi protestante. Familia sa nu era strictă în ceea ce privește tradițiile religioase. Cea mai religioasă dintre ei era mama, Edith, iar Otto, care avea o bibliotecă vastă, se ocupa mai ales de educația fetelor, pe care deseori le îndemna să citească.
După ce naziștii au preluat puterea în Germania, Otto Frank s-a hotărât să deschidă o filială a firmei pe care o avea, Opekta, la Amsterdam, în Olanda. Acesta s-a mutat acolo în anul 1933, fiind urmat de familia sa un an mai târziu.
În anul 1935, Anne a început şcoala în Amsterdam, fiind considerată o fată energică şi populară. În anul 1938, Otto a înființat împreună cu Herman van Pels o a doua firmă, Pectacon, care vindea mirodenii.
#2. Ocupaţia nazistă
În mai 1940, Olanda a fost ocupată de Germania nazistă. Regina Wilhelmina a plecat la Londra în exil, iar Olanda a capitulat.
În primă fază, naziștii au fost mai puțin agresivi față de evreii din Olanda, dar acest lucru nu a durat mult timp. Au început să fie decretate, una după alta, legi cu un puternic caracter antisemit. Dintre acestea, interzicerea evreilor de a merge la cinematograf a afectat-o pe Anne cel mai tare, deoarece îi plăcea să colecţioneze fotografii ale actorilor de film. Totodată, Anne Frank a fost nevoită să se transfere la o școală pentru evrei, iar puțin mai târziu toți evreii au fost obligați să poarte pe haine steaua lui David.
Pentru a-şi ocroti firmele de controlul strict al naziştilor, Otto a predat controlul acestora unor prieteni olandezi, Johannes Kleiman și Victor Kugler.
Pe data de 12 iunie 1942, cu ocazia aniversării vârstei de 13 ani, Anne a primit cadou un jurnal cu carouri alb-roșii, cu cheiţă. În el, tânăra făcea confidențe unei prietene imaginare, pe nume Kitty, pe teme de religie, dragoste și sexualitate.
#3. Ascunzătoarea
Johannes Kleiman i-a sugerat lui Otto Frank să-şi găsească un loc sigur pentru el şi familia sa, întrucât se anunţau vremuri dificile.
Astfel, Otto a pregătit o ascunzătoare chiar în locuința de pe str. Prinsengracht, nr. 263, din Amsterdam, transformând aproximativ un sfert de casă într-un loc secret. Această secţiune de circa 50 m², avea o intrare camuflată cu o bibliotecă mobilă în loc de uşă. Datorită poziţionării casei faţă de stradă, naziştii nu bănuiau că imobilul este, în realitate, mai lung decât ce puteau vedea atunci când ajungeau în faţa bibiliotecii.
Otto a rugat-o pe secretara sa, Miep Gies, să îl ajute pe el şi familia sa. Cu toate că știa că riscă condamnarea la moarte dacă ar fi fost descoperiți, aceasta a acceptat imediat, ea și soțul ei, Jan Gies, împreună cu cei doi colegi de serviciu Kugler și Kleiman, precum și dactilografa Bep Voskuijl ajutând familia Frank cu alimente și alte lucruri necesare tot timpul cât au stat ascunși.
Pe data de 5 iulie 1942, Margot, sora Annei, a primit o înștiințare că va fi trimisă într-un lagăr de muncă. În caz de neprezentare, toată familia Frank urma să fie arestată. De aceea, Otto a decis ca familia să intre în ascunzătoare mai repede decât planificaseră inițial.
Pentru a deruta autoritățile, și-au lăsat locuința în dezordine, cu un bilet care crea impresia că ar fi fugit în Elveția. După o săptămână, li s-a alăturat în ascunzătoare familia van Pels, iar în noiembrie 1942, Fritz Pfeffer, un dentist evreu.[sursa]
#4. Şi-a petrecut două zile de naştere ascunzându-se de nazişti
Între vara anului 1942 şi luna septembrie 1944, naziştii şi colaboratorii olandezi au deportat mai mult de 100.000 de evrei în lagăre de concentrare în timpul Holocaustului.
Viaţa pentru cele 8 persoane din micul apartament, numit de către Anne Frank „Anexa Secretă”, era tensionată. Aceştia trăiau într-o teamă constantă de a fi descoperiţi şi nu ieşeau niciodată afară. Ziua trebuiau să stea tăcuţi, pentru a nu atrage atenţia celor care lucrau în depozitul de la subsol. Noaptea, nu trebuiau să aprindă luminile.
Anne Frank şi-a petrecut aniversările de 14 şi 15 ani în „Anexa Secretă”. În cea mai mare parte a timpului, tânăra citea şi scria în jurnalul său.
Anne a povestit în jurnal despre felul în care decurgea viaţa în ascunzătoare, inclusiv impresiile despre ceilalţi locuitori ai „Anexei Secrete”, sentimentele de singurătate şi frustrarea cauzată de lipsa intimităţii. Deşi, după cum am menţionat la începutul articolului, Anne a aşternut pe foaie probleme tipice adolescentine, precum pasiunile pentru băieţi, certurile cu mama sa şi resentimentele faţă de sora sa, atunci când scria despre război, umanitate şi propria sa identitate a dat dovadă de perspicacitate şi maturitate.
#5. Voia să devină o scriitoare celebră
În perioada în care a stat în ascunzătoare, Anne Frank a scris, pe lângă intrările din jurnal, povestiri scurte şi eseuri. Tânăra spera ca într-o zi să se poată reîntoarce la şcoală şi visa să petreacă un an la Paris şi altul la Londra. Îşi dorea să studieze istoria artei şi să devină fluentă în mai multe limbi străine.
Într-una dintre filele jurnalului, Anne a menţionat că îşi doreşte să devină jurnalist, iar mai târziu o scriitoare faimoasă. Acest lucru din urmă s-a şi întâmplat într-un fel, însă, din păcate, nu aşa cum a sperat tânăra.
Fără prieteni cărora să li se confeseze, Anne şi-a folosit jurnalul pentru a-şi exprima firicile, plictiseala şi luptele duse în timp ce se maturiza. Pe 16 martie 1944, a scris: „Cea mai frumoasă parte este că-mi pot scrie gândurile şi sentimentele, altfel m-aş fi sufocat.”
#6. Anne Frank şi-a rescris jurnalul după o emisiune la BBC
Pe 28 martie 1944, Anne şi familia sa ascultau la radio BBC, o transmisiune făcută ilegal de către Radio Oranje, din partea guvernului olandez aflat în exil. Gerrit Bolkestein, ministrul olandez al educaţiei, artei şi ştiinţei, care se afla în exil la Londra, a declarat că, după război, îşi doreşte să adune mărturiile celor care au interacţionat direct cu ocupanţii nazişti, îndemnându-i pe oameni să-şi păstreze jurnalele.
Atunci Anne Frank a început să-şi editeze jurnalul, pentru a fi publicat ulterior, numindu-l „Anexa Secretă”. În paralel, tânăra a continuat să ţină şi versiunea originală, mai personală, a jurnalului său.
#7. Locuitorii anexei au fost arestaţi pe 4 august 1944
Cele 8 persoane din „Anexa Secretă” au locuit mai bine de doi ani în ascunzătoare. Cu toate că se consideră că au fost trădați de către cineva, trădătorul nu a putut fi identificat niciodată.
Pe data de 4 august 1944, naziștii au pătruns în locuinţa familiei Frank după ce cineva îi trădase sunând Gestapo-ul. Kleiman și Kugler au fost arestați. Primul a fost eliberat ulterior din motive de sănătate, iar cel de-al doilea a reuşit, pe 28 martie 1945, să evadeze din lagărul în care era ținut.
Miep Gies s-a folosit de haosul generat în momentul arestării celor ascunşi și a încuiat jurnalul Annei într-un sertar. Femeia intenţiona să i-l dea înapoi după război. Cei ascunși au fost duși la sediul Gestapo-ului, unde au fost ținuți peste noapte. A a doua zi au fost transferați în închisoarea Huis van Bewaring, iar după alte două zile în lagărul de tranzit Westerbork.
Pe 2 septembrie 1944, familiile Frank și van Pelt au fost anunțate la apel că vor fi trimise la Auschwitz. Pe 3 septembrie 1944 a plecat ultimul tren spre Auschwitz, în care se aflau 1.019 evrei. Au ajuns acolo după două zile.
La rampă, femeile și bărbații s-au văzut pentru ultima oară. Anne împlinise 15 ani cu trei luni înainte de sosirea la Auschwitz, scăpând astfel de o moarte imediată. 549 dintre pasageri, inclusiv toți cei sub vârsta de 15 ani, au fost trimiși direct în camerele de gazare.
Cei 258 de bărbați și 212 de femei care scăpaseră de prima selecție au fost dezbrăcați, dezinfectați, rași și tatuați cu un număr. Anne, Margot și Edith Frank au fost trimise la blocul nr. 29 din lagărul de femei Birkenau. Au stat acolo până pe 28 octombrie 1944, când au fost transferate în lagărul de concentrare Bergen-Belsen.
În luna februarie 1945 a izbucnit în lagăr o epidemie de tifos, care se pare că a omorât 17.000 de prizonieri.
#8. Moartea Annei Frank
Între victimele epidemiei de tifos s-au aflat şi cele două surori Frank. Trupurile Annei şi al lui Margot au fost aruncate într-o groapă comună. Anne Frank avea 15 ani, în timp ce sora sa avea 18 ani.
Câteva săptămâni mai târziu, pe 15 aprilie 1945, trupele britanice au eliberat lagărul de concentrare Bergen-Belsen.
Edith, mama Annei, a murit de foame în lagărul de la Auschwitz în luna ianuarie 1945. Hermann van Pels a murit în camera de gazare la scurt timp după ce a ajuns în lagăr, în anul 1944. Soţia sa se pare că a murit în lagărul Theresienstadt, aflat acum în Republica Cehă, în primăvara anului 1945. Peter van Pels a murit în lagărul de concentrare Mauthausen, din Austria, în luna mai 1945. Fritz Pfeffer a murit în urma unei boli, în luna decembrie 1944, în lagărul de concentrare Neuengamme, din Germania.
#9. Tatăl său a fost singurul supravieţuitor al Holocaustului din familie
Otto Frank a fost singurul membru al grupului care a reuşit să supravieţuiască Holocaustului. Acesta a scăpat din lagăr odată cu eliberarea Auschwitz-ului de către trupele sovietice, pe 27 ianuarie 1945.
În luna iulie 1945, Otto a întâlnit-o pe una dintre fetele familiei Brilleslijper, care şi ea a fost închisă în lagăr, alături de fiicele sale. A aflat de la aceasta că atât Anne, cât şi Margot, sunt moarte.
#10. Jurnalul Annei Frank aproape că nu a fost publicat
Deşi este considerat document istoric de studiere a Holocaustului, fiind şi una dintre cele mai celebre scrieri ale secolului XX, jurnalul Annei Frank aproape că nu a fost publicat.
Când Otto s-a întors la Amsterdam, Miep Gies i-a oferit 5 caiete şi circa 300 de file, conţinând scrierile Annei. Miep Gies a recuperat aceste documente din ascunzătoare la scurt timp după arestarea familiei Frank de către trupele naziste.
De asemenea, Margot Frank a ţinut un jurnal, care nu a fost găsit niciodată. Scrierile fiicei sale i-au creat lui Otto o suferinţă enormă.
„Am început să citesc încet, doar câteva pagini în fiecare zi. Mai mult de atât, era imposibil, căci eram copleşit de amintiri dureroase. Pentru mine, a fost o revelaţie. În acele foi era dezvăluită o versiune complet diferită a Annei, faţă de copilul pe care l-am pierdut. Nu aveam habar de profunzimea gândurilor şi sentimentelor sale.”, a declarat ulterior Otto Frank.
Deşi iniţial era nesigur de publicarea jurnalului, Otto s-a decis să-i împlinească visul fiicei sale, acela de a fi scriitoare. Jurnalul Annei Frank a fost publicat prima dată în Olanda, pe 25 iunie 1947.
La peste şapte decenii mai târziu, jurnalul a fost tradus în 70 de limbi, fiind vândute mai mult de 35 de milioane de bucăţi.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
