Care este cea mai bogată ţară din lume?

2 min


2
2 puncte

Ştim că banii fac Pământul să se învârtă, dar care este cea mai bogată ţară din lume?

Există mai multe moduri de a măsura bogăția unei țări, dar cel mai frecvent folosit este produsul intern brut (PIB), care reprezintă valoarea totală a bunurilor și serviciilor produse de o țară într-un an. Conform acestui indice, SUA se află pe primul loc, cu un PIB de peste 24.000 de miliarde de dolari.

În anul 2021, a avut loc o schimbare la vârful acestui clasament: SUA a fost deposedată de titlul de cea mai bogată țară din lume (după valoarea netă), iar China a devenit cea mai bogată naţiune de pe Terra. Schimbarea în clasamentul averilor la nivel mondial a fost anunțată într-un raport al McKinsey & Co, conform Bloomberg, care a arătat că valoarea Chinei a crescut vertiginos de la 7.000 de miliarde de dolari în anul 2000, până la 120.000 de miliarde de dolari în anul 2020. Ştiu, sunt cifre absolut ameţitoare.[sursa]

În aceeași perioadă, valoarea netă a SUA a urcat la aproape 90.000 de miliarde de dolari, fiind departe de locul întâi.

cea mai bogată ţară

China, cea mai bogată ţară din lume după valoarea netă

Cursa Chinei spre vârful clasamentului a contribuit la aproape o treime din creșterea totală a bogăției globale, care a trecut de la 156.000 de miliarde de dolari la 514.000 de miliarde de dolari în același interval de timp.

Se crede că ascensiunea economică a Chinei s-a accelerat după ce a devenit membră a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), o organizație interguvernamentală care reglementează comerțul dintre națiuni. Țările pot beneficia de pe urma acestei apartenențe, deoarece OMC ajută națiunile să stabilească regulile comerțului internațional și să le aplice pe piețele în curs de dezvoltare.

• CITEŞTE ŞI:  Moartea lui Ion Creangă. Marele povestitor a sfârşit chiar în noaptea de Anul Nou, suferind după Eminescu

În ciuda bogăției globale uriașe a Chinei, aceasta nu este împărțită de întreaga țară, deoarece se estimează că peste două treimi din bogăție este cuprinsă în doar 10% dintre cele mai bogate gospodării. Același raport este întâlnit și în SUA. Acest lucru înseamnă că cei bogați continuă să se îmbogățească, iar decalajul între bogați și săraci se adâncește.

Dar, doi ani mai târziu, mai stau lucrurile la fel? Mai este China cea mai bogată țară din lume?

Potrivit Global Citizen Solutions, răspunsul este negativ. Se pare că SUA a redus din avansul Chinei și a redevenit în ultimul an cea mai bogată națiune din lume după valoarea netă, cu o avere netă colosală de 145.800 de miliarde de dolari.

Cu toate acestea, lucrurile se schimbă dacă acest top se realizează în funcție de produsul intern brut pe cap de locuitor, care reprezintă valoarea medie a bunurilor și serviciilor produse de fiecare persoană dintr-o țară într-un an. Acest indicator reflectă mai bine nivelul de trai și de dezvoltare al populației unei țări.  Luxemburg este câștigătorul aici, cu o sumă de aproximativ 130.000 de dolari, urmat de Irlanda, Norvegia și Elveția. Deşi este o ţară mică, Luxemburg având o populație de aproximativ 600.000 de locuitori, beneficiază de o economie diversificată, bazată pe servicii financiare, industrii inovatoare și comerț internațional.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Urmăriţi DespreLume.ro şi pe Google News


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

2
2 puncte
Vladimir Ivanovici
Vladimir este absolvent al Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti. Este fotograf profesionist şi pasionat de cărţi şi lucruri interesante şi mai puţin cunoscute, pe care le expune pe site-ul DespreLume.ro.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via