Grădina Edenului este un loc legendar, descris în cartea Genezei ca fiind locul unde au trăit primii oameni, Adam și Eva, după ce au fost creați de Dumnezeu. De asemenea, legenda aminteşte de cele 4 râuri din Eden: Pison, Gihon, Tigru și Eufrat. Aceste râuri sunt asociate cu trei regiuni: Havila, Asiria și Cuș.
Însă nu există prea multe surse care să indice cu exactitate unde s-a aflat acest loc. Acest lucru a fascinat de-a lungul istoriei mulți cercetători, teologi, geografi și exploratori, care au încercat să identifice locația exactă a Grădinii Edenului și a râurilor sale. Într-un capitol din cartea “The Garden of Eden and Its Interpreters in Jewish, Christian and Islamic Traditions”, autorul David J. A. Clines a examinat diferitele interpretări ale râurilor din Eden și posibilele lor locații geografice.
Cele 4 râuri din Eden şi semnificaţiile lor
David J. A. Clines arată că există trei tipuri principale de abordări ale râurilor din Eden. Acestea ar fi abordarea literală, cea simbolică și cea alegorică. Abordarea literală presupune că râurile din Eden sunt râuri reale, care pot fi localizate pe harta lumii. Abordarea simbolică presupune că râurile din Eden sunt simboluri ale unor realități spirituale, cum ar fi harul divin, înțelepciunea sau viața veșnică. Abordarea alegorică presupune că cele 4 râuri din Eden sunt metafore ale unor aspecte ale istoriei sau ale planului lui Dumnezeu pentru omenire.
Autorul a arătat că abordarea literală este cea mai veche și cea mai răspândită, dar și cea mai problematică, deoarece nu există niciun consens asupra locației exacte a Grădinii Edenului și a râurilor sale. Unele ipoteze situează Edenul în Mesopotamia, altele în Africa, altele în Arabia sau în Iran. Alte ipoteze identifică Pisonul și Gihonul cu râuri existente, cum ar fi Nilul sau Indusul, în timp ce altele cu râuri dispărute sau imaginare.[sursa]
Abordarea simbolică şi cea alegorică
Abordarea simbolică este mai frecventă în tradițiile iudaică și islamică decât în cea creștină. Clines susţine că această abordare vede cele 4 râuri din Eden ca fiind surse ale unor binecuvântări divine pentru omenire.
În tradiția iudaică, se spune că Pisonul este râul care aduce aurul și pietrele prețioase pe pământ, Gihonul este râul care aduce mirodeniile și parfumurile pe pământ, Tigru este râul care aduce apa vieții pe pământ și Eufrat este râul care aduce hrana cerească pe pământ. În tradiția islamică, se spune că cele patru râuri din Eden sunt cele patru fluvii ale paradisului: apă curată, lapte pur, vin delicios și miere dulce.
Abordarea alegorică este mai frecventă în tradiția creștină decât în celelalte două. Autorul arată că această abordare vede râurile din Eden ca fiind reprezentări ale unor aspecte ale istoriei sau ale planului lui Dumnezeu pentru omenire.
În tradiția creștină, se spune că Pisonul este râul care simbolizează poporul evreu, Gihonul este râul care simbolizează poporul egiptean, Tigru este râul care simbolizează poporul asirian și Eufrat este râul care simbolizează poporul babilonian. Aceste râuri arată cum Dumnezeu a lucrat cu diferite națiuni pentru a-și împlini promisiunile și pentru a pregăti venirea lui Isus Cristos.
Concluzia lui David Clines este aceea că nu există o singură interpretare corectă sau definitivă a râurilor din Eden, ci mai multe perspective posibile și complementare. Autorul afirmă că fiecare abordare are avantajele și dezavantajele sale, și că fiecare reflectă o anumită viziune asupra naturii și semnificației grădinii paradisiace.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
