Dragoş Vodă, descălecătorul şi primul voievod al Moldovei

Dragoş I sau Dragoş Vodă este considerat, conform vechilor cronici moldoveneşti, drept descălecător în Moldova și primul ei voievod.

Data în care a avut loc descălecatul Moldovei nu este certă. Letopisețul de la Bistrița menționează anul 1359. Grigore Ureche menționează anul 6807 (1299). Miron Costin amintește în poema polonă de anul 1304, iar cronica putneană face referire la anul 6850 (1342).

Oricum ar fi, acest descălecat al lui Dragoş în Moldova, este un fapt incontestabil, demonstrat, de altfel, de evoluţia ulterioară a statalităţii româneşti de la est de Carpaţi.

Cum s-a realizat descălecatul lui Dragoş Vodă în Moldova

Populația băștinașă a Moldovei are ca origine triburi geto-dacice romanizate sau libere și elemente ale populațiilor migratoare care au tranzitat zona. Inițial refugiate în ținuturile muntoase sau păduroase, populațiile de origine au revenit treptat spre zone mai joase, pe măsură ce invaziile se răreau și începea constituirea unor formațiuni prestatele sedentare. Astfel a început amestecul cu migratorii slavi și iranici.

În viitorul spațiu geografic moldovenesc, tendința de constituire a formațiunilor statale a coincis cu un nou val de invazii ale popoarelor migratoare. Acest fapt a condus la stagnarea procesului de unificare a formațiunilor prestatale.

Şirul de evenimente care a dus la descălecatul Moldovei începe cu neînţelegerile dintre unguri şi tătari. Tătarii, care erau așezați din anul 1241 în zona Moldovei, obișnuiau să facă incursiuni peste Carpați. După mai multe lupte, tătarii au fost înfrânți de oștile regelui Ungariei, Ludovic I (1342 – 1382), în primii ani de domnie ai acestuia, sub conducerea voievodului Transilvaniei Andrei Lackfi.

Tătarii au fost siliți să se retragă din țară peste Nistru, spre nordul Mării Negre și Crimeea. Pentru ca aceștia să nu se mai întoarcă și să jefuiască iar Transilvania, regele ungar l-a pus pe Dragoș, ca marchiz la conducerea noii mărci de apărare a Ungariei. Acesta era un teritoriu tampon, dar supus Coroanei Ungariei. Această marcă a fost numită Moldova şi avea reședința la Baia. Obiectivul său era de a apăra trecătorile prin care tătarii obișnuiau să traverseze munții.

Legenda

Legenda întemeierii Moldovei, sub Dragoș, este istorisită în Letopisețul Țărîi Moldovei până la Aron Vodă, scris de Grigore Ureche.

În această scriere se povestește că Dragoș Vodă din Maramureș, ieșind odată la vânat, a întâlnit un bour, pe care l-a gonit cu câinii până pe malurile râului Moldova. Acolo l-a ucis sub o răchită. Astfel s-a întemeiat Moldova, Dragoș fiind primul ei domnitor.

În amintirea vânătorii, Dragoş a hotărât el ca stema noului stat să fie un cap de bour, așa cum scrie Grigore Ureche: „Și hierul țării sau pecetea cap de buor să însemnează”.

Locul unde a căzut fiara s-a numit de atunci Boureni, iar apa pe malurile căreia s-a întâmplat fapta a căpătat numele de Moldova, după Molda, cățeaua cea iute care gonise fiara și murise apoi de oboseală.

Originea lui Dragoş Vodă

Cu toate că există puţine informaţii documentare cu privire la originea lui Dragoş, se ştie, totuşi, că acesta făcea parte dintr-­o familie de mari feudali români din Maramureş (din familia fostului voievod Codrea), care stăpânea, în secolul al XIV­lea, întinsul şi puternicul cnezat de vale al Câmpulungului de pe Tisa sau al Sarasăului.

Dovedindu-­se un oştean viteaz şi un priceput conducător de oşti, Dragoş s-a bucurat de aprecierea regelui Ungariei, Ludovic I de Anjou, supranumit „cel Mare”.

În conflictul lor cu Hoarda de Aur, maghiarii s­-au bazat şi pe lupta permanentă a formaţiunilor prestatale amintite mai sus, dusă împotriva dominaţiei tătare.

După eliberarea teritoriului de tătari, Dragoş s­-a preocupat de întărirea şi extinderea stăpânirii sale. La scurt timp, în urma unor confruntări extrem de dure, a eliberat şi ţinuturile moldoveneşti dintre Carpaţi şi Siret.

În anul 1353, Dragoş a poruncit construirea unei bisericuţe din lemn, considerată drept cea mai veche biserică domnească din Moldova. Ştefan cel Mare a strămutat această biserică la Putna, construind în locul ei, între anii 1500­-1502, o alta de piatră.

Dragoș a avut doi fii: Sas și Gyula de Giulești. Dragoș a decedat în anul 1354, în vârstă de peste șaptezeci de ani, fiind înmormântat la Volovăț. Deşi se ştie că Dragoş Vodă a fost înhumat în incinta bisericuţei din lemn, din păcate, mormântul său nu s-a păstrat până în zilele noastre.

Consolidarea statului medieval Moldova

Deși Dragoș este descălecător în Moldova, totuși Bogdan I, este numit în Pomelnicul Mănăstirii Bistrița ca fiind cel dintâi domn al țării.

Ca descălecător al țării în dependență de Ungaria, Dragoș este începătorul, însă Bogdan I este considerat adevăratul întemeietor al Principatului Moldova, ca stat de sine stătător.

După moartea lui Dragoş Vodă, Sas a preluat conducerea, guvernând până în toamna anului 1363. Atunci a fost înfrânt, într-­o scurtă dar sângeroasă bătălie, şi luat prizonier, împreună cu o mare parte dintre rudele sale, de către voievodul maramureşean Bogdan din Cuhea. Acesta avea să devină Bogdan I.

În urma preluării conducerii statului de către Bogdan I, regalitatea maghiară a întreprins mai multe acțiuni militare pentru recuperarea teritoriului, însă fără succes. Eșecurile repetate au determinat coroana maghiară să recunoască independența Moldovei.