Ieremia Valahul, călugărul capucin devenit primul român beatificat

3 min


12
12 puncte

Ieremia Valahul s-a născut în data de 7 iunie 1556, având numele de mirean Ion Costişte. Nu se cunosc prea multe detalii despre viaţa sa petrecută în Valahia Minor (regiunea Moldova din prezent), dar se presupune că s-a născut în apropiere de Sascut, acum în judeţul Bacău.

Pe la vârsta de 18 ani, Ion Costişte a plecat de la casa părintească, fără acordul părinţilor săi, Stoica şi Margareta. Dorea să se devină călugăr. Mama sa a avut un rol important în transmiterea primelor noţiuni creştine, începând cu propriul exemplu. Tot de la mama sa a aflat de Italia, locul în care „înfloreşte credinţa adevărată şi unde trăieşte papa, locţiitorul lui Hristos pe Pământ”.

În anul 1574, Ion a plecat din satul său natal, trecând Pasul Oituz. S-a îndreptat spre Alba-Iulia, cu gândul de a porni mai departe, spre Italia. Pentru că era analfabet şi nu se putea orienta în spaţiu el îl invoca mereu în călătoria sa pe Arhanghelul Mihail.

Pe un drum nu lipsit de peripeţii, Ion a ajuns la Alba-Iulia, pe atunci reşedinţa principelui Ştefan Bathory. La început, tânărul avea să lucreze ca zilier la ridicarea zidurilor cetăţii. Însă, spre norocul său, avea să plece ca însoţitor al medicului italian Pietro Lo Iacomo, care îl tratase pe bunul principe de Alba-Iulia. Astfel, în timpul Paştelui anului 1576, Ion Costişte a plecat din Alba-Iulia, ajungând la Bari în vara aceluiaşi an. A rămas acolo vreme de un an şi jumătate.

ieremia valahul

Ion Costişte a devenit Ieremia Valahul

Pe 8 mai 1579, Ion Costişte a intrat în Mănăstirea Efrem cel Vechi din Napoli, alăturându-se Ordinului Călugărilor Capucini. Acolo a început să-L slujească pe Dumnezeu, fiind numit Ieremia Valahul.

Până la sfârșitul vieții sale s-a dedicat lui Dumnezeu, săracilor și bolnavilor, distingându-se printr-o caritate care va constitui trăsătura de bază a vieții sale. Ieremia Valahul a slujit în spitale și leprozerii, tratând cele mai grele cazuri, de care mulţi infirmieri se fereau.

Ascultarea, ca înfrîngere a voinței proprii în fața voinței divine, a fost izvorul unei tării și dăruiri de sine care i-au caracterizat viața de călugăr vreme de 40 de ani. Ieremia Valahul a trăit într-o simplitate fără margini, uneori dusă până la extrem.

Deşi nu cunoștea învățătura Sfântului Augustin, care spunea că „ascultarea este mama fericirii”, Ieremia Valahul a practicat-o cu smerenie și umilință toată viața. Era convins că face voia lui Dumnezeu, ceea ce îi dădea o liniște sufletească inexplicabilă.

În anul 1585 a fost transferat în Mănăstirea Sfânta Zămislire din Napoli, unde a lucrat ca infirmier până la sfârșitul vieții. Părea a fi născut pentru această activitate. Pentru el, bolnavii reprezentau „părți suferinde ale lui Iisus” și se apropia de ei ca de Iisus Însuși.

Rugăciunea continuă, blândețea și dăruirea de sine aveau să rodească prin miracole. Devenise permanent egal cu sine în orice împrejurare ridicându-se în mod de neînțeles pentru ceilalți deasupra tristeții și bucuriei. Faima lui a depășit zidurile mănăstirii. Minunile se manifestau prin el într-un mod ce nu mai surprindea pe nimeni.

Moartea lui Ieremia Valahul

În anul 1625, Ieremia Valahul, în vârstă de 69 de ani, era tot mai conștient de apropierea morții sale. Însă cu cât sfârşitul i se apropia, cu atât energia dăruirii și autosacrificiului său creșteau.

Avea să facă un ultim sacrificiu, mergând 12 kilometri pe jos, pentru a vindeca un nobil de la curtea Regelui Spaniei, care era grav bolnav. La întoarcere, trecând printr-un ger năprasnic, s-a ales cu o pneumonie. După ce a fost consultat de medic, acesta îi spuse că nu era ceva grav, fiind vorba de o simplă broşită. Ieremia Valahul, însă, era de altă părere.

Într-adevăr, boala i s-a agravat, iar în data de 26 februarie/5 martie 1625 Ieremia Valahul a murit. Vestea morţii sale s-a răspândit rapid după zidurile mănăstirii: „A murit sfântul!”

Primul român canonizat de către Papa Ioan Paul al II-lea

Deşi cardinalul Decio Carafa, Arhiepiscop de Napoli, a început procesul informativ obişnuit de canonizare la numai şapte luni de la moartea lui Ieremia Valahul, au trecut peste trei secole până a fost numit sfânt.

Pe 30 octombrie 1983, Papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat „Fericit” pe Ieremia Valahul, în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc în Piaţa Sf. Petru din Roma.

Pe 31 mai 2008, moaștele lui Ieremia Valahul au fost aduse de la Napoli la sanctuarul romano-catolic din Onești.


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

12
12 puncte

0 Comentarii

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide