Istoria cartofilor în Europa şi de ce au fost interzişi în Franţa

3 min


22
22 puncte

Istoria cartofilor în Europa a început după anul 1530, atunci când spaniolii au descoperit aceste plante în Peru. Ulterior, cartofii au fost aduşi în Spania și în țările din sudul Europei, în jurul anului 1540.

Cartofii sunt originari din America de Sud, din regiunea Munților Anzi. În perioada precolumbiană, în zonele aflate azi în Chile, Peru, Ecuador și Columbia, se cultivau circa 200 de specii de cartofi. Aşadar, istoria cartofilor nu este una recentă, ci are o vechime considerabilă.

În prezent, cartofii sunt cultivați în peste 120 de țări și sunt consumați zilnic de peste un miliard de oameni. Dar lucrurile nu au stat întotdeauna astfel.

Istoria cartofilor în Europa

La aproape jumătate de secol după ce a fost aduşi în Europa, cartofii au ajuns în Ţările de Jos şi în Insulele Britanice.

După o serie de confuzii care s-au întins pe cursul următoarelor secole, cartofii erau consideraţi toxici pentru om. Se considera că provocau lepra și nu erau folosiţi decât la hrănirea vitelor. La acest lucru a contribuit şi înfățisarea lor urâcioasă și fără formă regulată.

În Elveția, oamenii afirmau că, în cazul consumului unei cantități mari de cartofi, se poate dezvolta scrofuloza, o infecție a nodurilor limfatice de la gât.

În Germania, oamenii erau atât de neîncrezători în cartofi, încât au refuzat să mănânce cartofii trimiși de către regele Frederik cel Mare în timpul foametei din anul 1774.

• CITEŞTE ŞI:  50 de curiozităţi despre Tokyo, cel mai mare oraş de pe Pământ

În Franţa, lucrurile au stat şi mai rău în ceea ce priveşte cartofii.

Cartofii au fost interzişi în Franţa

Planta nu era apreciată în Franța decât pentru calitățile sale ornamentale. Mai mult decât atât, oamenii erau atât de precauți în privința cartofilor, încât a fost interzisă cultivarea lor în Burgundia, în anul 1619.

Un farmacist din Armata Franceză, pe nume Antoine-Augustin Parmentier, a fost capturat de către prusaci în timpul Războiului de Șapte Ani, care a avut loc între anii 1756 – 1763. Parmentier a fost forţat să supravieţuiască doar cu cartofi pe durata captivităţii sale.

Fiind într-o stare de sănătate foarte bună după dieta forţată cu cartofi, Parmentier a reușit să își convingă camarazii de faptul că aceste plante nu sunt dăunătoare pentru oameni. Mai mult, după eliberarea sa din anul 1763, Antoine-Augustin Parmentier, a făcut tot posibilul ca leguma să fie adoptată în Franța, încercând să găsească un leac împotriva foametei.

Cu toate acestea, Parmentier s-a lovit de un refuz din partea populaţiei. O violentă opoziție s-a declanşat, interzicându-se cultivarea acestei „plante dăunătoare” în mai multe provincii ale Franţei.

Parmentier a scris un tratat despre beneficiile cartofului în anul 1771. În acelaşi an, Academia de Medicină din Paris a conchis că tuberculul este nedăunător pentru om și a recomandat folosirea sa.

Pentru a trezi interesul, susținut şi de către regele Ludovic al XVI-lea, Parmentier a recurs la numeroase subterfugii. De exemplu, a cultivat terenuri cu cartofi la periferia Parisului și „a pus să fie păzite în mod ostentativ ziua, ca să îndemne populația să le fure noaptea”.[sursa]

• CITEŞTE ŞI:  50 de curiozităţi despre păianjeni, cele mai înfricoşătoare fiinţe de pe Pământ

Uşor, uşor, oamenii au înţeles că aceste plante nu sunt dăunătoare şi le-au introdus în alimentaţie. Atât de mult, încât celebrii cartofi prăjiţi au ajuns să fie cunoscuţi în lume drept „French fries” (cartofi franţuzeşti).

Istoria cartofilor în România

Pe teritoriul României de astăzi, cartofii au apărut prima dată în Transilvania, la începutul secolului al XIX-lea. Este posibil să fi fost cultivaţi mult mai devreme, însă la scară mai mică, prin grădini.

Această plantă a început să fie cultivată cu succes în Austria şi Ungaria, iar după ce a ajuns în Transilvania, s-a răspândit rapid în Moldova şi în Ţara Românescă.

„Cartoful, la începutul secolului XIX, era cultivat în Austria şi Ungaria. Transilvănenii însă strâmbau din nas la vederea lui. Aceasta până în 1814. Pentru ţărănimea ardeleană a fost un an greu, cu foamete. Lipsa furajelor a dus la diminuarea numărului de animale. Trebuia de urgenţă «ceva» de mâncare. Atunci a apărut ideea cultivării cartofului. A fost o soluţie pe drept cuvânt salvatoare.

De calităţile cartofului, află în Moldova şi domnitorul Scarlat Callimachi (1812–1819). Bănuim că o porţie de cartofi prăjiţi l-a dat gata. Încântat, îndemna pe ţăranii moldoveni să cultive miraculosul cartof. Ba, chiar dă poruncă să se traducă din greacă, broşura «Învăţătura sau povăţuirea pentru facerea pâinii din cartofle», apărută la Iaşi în 1818.

În Muntenia, zguduită de vestita «Ciumă a lui Caragea», cartoful a fost o adevărată mană cerească. Muntenii se apucă să–l cultive chiar în grădinile din Bucureşti şi în cele din jurul capitalei. O cronică menţionează pentru prima dată, vânzarea cartofului în pieţele bucureştene.“, conform istoricului Eugen Şendrea .

• CITEŞTE ŞI:  Elena Constantinescu, spioana româncă ce a lucrat în Marea Britanie ca Helen O'Brien

Cartofii, în prezent

În timp, cartofii au fost apreciați în întreaga lume pentru beneficiile lor neobișnuit de mari, pentru abilitatea de a crește în diferite tipuri de clima și pentru excepționala valoare nutrițională. Cartofii conțin amidon, vitamina C, fibre, proteine și mult potasiu.

În prezent, cartoful reprezintă una dintre cele mai importante culturi din lume din punctul de vedere al consumului.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Urmăriţi DespreLume.ro şi pe Google News


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

22
22 puncte
Miruna P.

Miruna este absolventă a Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti. Este profesor de istorie şi pasionată de tot ce ţine de cultura nordică.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide