Cine este de fapt Lucifer, numele asociat deseori cu Diavolul

4 min


19
19 puncte

Numele de Lucifer este extrem de cunoscut în întreaga lume, iar oamenii, în special în religia creştină, asociază acest nume cu Diavolul sau Satana. Cu toate acestea, povestea lui Lucifer nu este relatată în Biblie.

În tradiția religioasă creștină, Lucifer este un înger căzut care a fost alungat din ceruri pentru că a încercat să se ridice deasupra lui Dumnezeu. În alt context, Lucifer este o referinţă la planeta Venus, numită astfel de către vechii romani. Pe meleagurile noastre, planeta Venus mai este numită şi Luceafărul.

Legenda

Legenda pe care o ştim cu toţii este că Lucifer a fost unul dintre primii îngeri creați la început de Dumnezeu. Mai exact cel de-al doilea. S-a spus despre Lucifer că a fost preferatul lui Dumnezeu, până într-o zi, când păcatul a pus stăpânire pe el. Greșeala lui cea mare a constat în amibiția uriașă, care l-a făcut să se întoarcă împotriva Creatorului său. A tânjit după poziția lui Dumnezeu.

lucifer cine este

Se mai spune și faptul că în momentul în care Dumnezeu a creat omul, le-a cerut îngerilor să respecte omenirea. Lucifer s-a împotrivit, considerând că omul este inferior. El și-a format o armată de îngeri, pe care i-a convins să-l urmeze, și s-a întors împotriva lui Dumnezeu.

El s-a luptat chiar și cu fratele său, Mihail. După cele întâmplate, Lucifer a fost izgonit din Paradis. I s-a luat frumusețea și a ajuns să se transforme într-un monstru odios.

Ulterior, Lucifer ar fi ajuns pe Pământ și s-a întruchipat în mai mult forme ale răului, făcându-i pe oameni să cadă în păcate. Potrivit informațiilor vehiculate, Lucifer a fost Șarpele din Grădina Edenului care a ispitit-o pe Eva, convingând-o pe aceasta să mănânce fructul interzis și să-l împartă cu Adam.

• CITEŞTE ŞI:  Soarele ar putea fi mai mic în realitate decât se credea până acum, conform studiilor unor astronomi

Originea numelui Lucifer

Pentru a afla detalii despre originea lui Lucifer, trebuie, totuşi să ne uităm în Vechiul Testament. În ebraică, numele Lucifer este tradus din cuvântul ebraic Hêlēl (ebraică: הילל), care înseamnă, ca adjectiv, „aducător de lumină”. La fel se traduce şi din latină, de la „lux, lucis”, care înseamnă „lumină” și „ferre”, care înseamnă ”a aduce”.

Această asociere a lui Lucifer cu cea a unui înger căzut din Rai reiese dintr-un fragment din Biblie, respectiv Isaia 14:3-20. Pasajul respectiv vorbește despre o fiinţă care primeşte numele „Steaua Zilei” sau „Steaua Dimineţii”, care reprezintă un om căzut din Paradis.

Acest pasaj reprezintă o trimitere la împăratul Babilonului, prezentat în toată mândria şi splendoarea sa. Cu toate acestea, puterea regelui Babilonului ar fi fost sustinuţă de forţele răului. Regele muritor ar fi pretins că scaunul lui de domnie ar fi fost superior celui al lui Dumnezeu. Profetul Isaia a afirmat despre tiranicul rege babilonian că va cădea.

Ulterior, această referinţă s-a aplicat prințului demonilor, astfel că numele de „Lucifer” a început să fie folosit pentru Satana și a fost răspândit cu ajutorul unor lucrări strict literare, precum „Infernul”, de Dante Alighieri și „Paradisul pierdut”, de John Milton. Pentru vorbitorii de engleză, însă, cea mai mare influență a fost determinată de utilizarea în traducerea Bibliei – ediția Regelui Iacob (King James).

După cum am menţionat şi mai sus, deși Lucifer este asociat Satanei, în Bibilie nu se face nicio mențiune despre acest lucru. În Biblie, Diavolul este numit în multe feluri (Satan, diavol, adversar, inamic et.), însă niciodată Lucifer.

• CITEŞTE ŞI:  George Vraca, marele actor "frumos ca un zeu", descoperit pe patul de spital

Cu toate acestea, în teologia creștină Lucifer este considerat un simbol al răului și al rebeliunii împotriva lui Dumnezeu. El este considerat a fi o forță diabolică care încearcă să înșele oamenii și să-i atragă într-un comportament păcătos.

Alte referinţe biblice

Un pasaj din Ezechiel 28:11-19, privind „regele din Tir”, a fost aplicat, de asemenea, și lui Satana, contribuind la imaginea tradițională a Satanei și a căderii sale. Tot aici se indică faptul că Satana sau Lucifer ar fi stat în Grădina Edenului, fiind un heruvim.

„Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe […] Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse, te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare.” – Ezechiel, cap. 28.

În acelaşi capitol se vorbeşte şi despre căderea acestui heruvim.

Căderea lui Lucifer

„Prin mărimea negoţului tău te-ai umplut de silnicie şi ai păcătuit. De aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor. Prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoţului tău, ţi-ai spurcat locaşurile sfinte, de aceea scot din mijlocul tău un foc care te mistuie şi te prefac în cenuşă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc. Toţi cei ce te cunosc între popoare rămân uimiţi din pricina ta. Eşti nimicit şi nu vei mai fi niciodată!”

Acestea sunt pasajele care exprimă decăderea lui Lucifer. Un heruvim frumos, înțelept, prefect în creația sa, care rămâne fără strălucire după ce cade în păcat.

• CITEŞTE ŞI:  Ce înseamnă "OK": originea incertă a celei mai cunoscute expresii din lume

În versetul 22:16 din Apocalipsa, Iisus vorbeste despre sine ca fiind Lucifer, Luceafăr sau Steaua strălucitoare a dimineții (stella splendida matutina).[sursa] Astfel, primii creștini au folosit numele de Lucifer ca fiind un nume al lui Hristos.

L-a făcut Dumnezeu pe Lucifer rău?

Specialiştii în teologie afirmă că Dumnezeu nu l-a creat pe Lucifer cu intenţia de a deveni rău. El a devenit rău.

Singura explicație în acest caz este faptul că Dumnezeu a oferit doctrina alegerii libere, sau liberul arbitru. Așadar, chiar dacă Lucifer este creatura lui Dumnezeu, acesta a primit capacitatea de a alege. Acest drept Dumnezeu L-a oferit tuturor oamenilor.

Însă acest liber arbitru înseamnă că oamenii pot alege și răul, nu doar binele. Lucifer a fost heruvimul preferat al lui Dumnezeu, însă acesta și-a dorit să fie ca Cel Prea Înalt. A tânjit să îi ia locul Lui Dumnezeu. Atunci când lăcomia a pus stăpânire pe el, nelăgiurea a pătruns în sufletul lui.

„Mă voi înălţa la cer; îmi voi ridica tronul mai presus de stelele lui Dumnezeu! Voi şedea pe muntele adunării, pe înălţimile din nord! Mă voi înălţa deasupra norilor, şi mă voi face asemenea Celui Prea Înalt!” – Isaia 14:13-14.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Urmăriţi DespreLume.ro şi pe Google News


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

19
19 puncte
Radu

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide