10 lucruri interesante despre Marea Neagră, pe care trebuie să le cunoşti

În vremea colonizării grecești Marea Neagră se numea „Pontos Euxeinos”, adică „Marea Primitoare”.

Marea Neagră face legătura între Europa și Asia, România având o deschidere la mal de circa 245 de kilometri. Pe litoralul românesc se află multe stațiuni turistice populare, cum ar fi Mamaia, Eforie Nord, Costinești sau Vama Veche. De asemenea, pe litoral se găsesc rezervații naturale protejate, cum ar fi Delta Dunării sau Lacul Techirghiol.

Granița stabilită între cele două continente, pe Caucaz și strâmtoarea Bosfor taie această mare în două părți inegale, cea mai mare parte fiind europeană.

Marea Neagră are puţine insule, având un țărm puțin dantelat. Cele mai importante insule sunt Insula Șerpilor și cele formate de Dunăre, dincolo de vărsare, precum Insula Sacalinul Mare. Cea mai importantă peninsulă este Peninsula Crimeea.

10 curiozităţi despre Marea Neagră

#1. De ce se numeşte „Marea Neagră”

Există mai multe legende cu privire la originea numelui pe care Marea Neagră l-a primit în secolul al XV-lea. Unele fac referire la faptul că marea este foarte periculoasă, că în largul ei furtunile se iscă foarte uşor şi sunt foarte violente.

Cea mai populară, dar neconfirmată de nicio sursă, afirmă că numele i s-ar trage de la culoarea mării la vreme rea. În realitate, sub nori, toate mările sunt întunecate.

O altă ipoteză des citată în sursele anglo-saxone este că Neagră ar fi o traducere a cuvântului scitic Axaïna.

O altă explicaţie este că denumirea i-ar fi fost dată de Turcii Selgiucizi instalați în Anatolia din secolul XI, apoi generalizată de Otomani, conform căreia nordul era simbolizat de culoarea neagră.

Pentru turci, Marea de la Nord era Marea Neagră. Termenul a fost tradus ulterior în rusește, românește şi bulgărește pe măsură ce aceste popoare au avut acces din nou la țărmurile mării.

#2. Potopul pontic şi salinitatea mării

Apa are o salinitate relativ scăzută, mai ales în straturile superioare, de 17⁰⁰/₀, datorită revărsării fluviilor, cu circa 600 km³ de apă dulce pe an. Dar la origini, Marea Neagră avea un nivel de salinitate mult mai scăzut decât în prezent.

Atunci când furia apelor a rupt limba de pământ ce despărţea marea de oceanul planetar şi s-au format strâmtorile Bosfor şi Dardanele, apa foarte sărată din vechea mare Tetis au pătruns în apele Mării Negre, odată cu multe specii noi de vieţuitoare marine.

Se spune că bazinul pontic adăpostea de zeci de mii de ani un lac de apă dulce, numit Lacul Pontic, al cărui nivel era cu 180 m mai jos decât nivelul actual al mării.

Astfel, platforma continentală era la aer liber și adăpostea primii agricultori europeni (studiile arheologice ne arată că Sud-Estul Europei a fost prima zonă în care s-a răspândit agricultura).

Când nivelul apelor oceanice și ale Mediteranei au depășit altitudinea cea mai joasă a istmului Bosforului, apa marină a format o scurgere (actuala strâmtoare Bosfor) care a umplut în mod catastrofal bazinul pontic, printr-o cascadă gigantică, obligând agricultorii să-și părăsească brusc așezările.

#3. Muzeul de pe fundul mării

Fundul Mării Negre este considerat un loc de fosilizare extrem de interesant. Lipsa de oxigen de la adâncimi mai mari de 200 de metri, a făcut ca toate epavele care au ajuns acolo de-a lungul timpului să fie perfect conservate.

Aceasta este una dintre cele mai interesante caracteristici ale Mării Negre. Există un aşa-numit „strat mort”, care este format din apă cu conținut foarte scăzut de oxigen. Acest strat este creat de curenții care aduc apa proaspătă din straturile superioare ale mării și o fac să se amestece cu apa mai densă și mai rece din straturile inferioare.

Această zonă cu conținut scăzut de oxigen poate fi foarte periculoasă pentru viața maritimă, deoarece poate duce la moartea organismelor care trăiesc în această zonă. Pe de altă parte, există și specii de organisme care pot supraviețui în acest mediu extrem, ceea ce reprezintă un subiect de interes pentru cercetătorii care studiază biodiversitatea Mării Negre.

#4. Două mări suprapuse

După cum am menţionat anterior, în locul Mării Negre s-ar fi aflat Lacul Pontic.

După ce salinitatea apei a crescut, cele mai rezistente specii autohtone s-au menţinut lângă gurile de vărsare ale fluviilor, acolo unde apa era mai dulce. Altele nu s-au putut adapta şi au murit.

„Toată această masă de vieţuitoare, nefiind curenţi verticali, s-a aşezat pe fundul mării şi a început să se descompună, ceea ce a presupus un consum de oxigen. Aşa se face că astăzi, în adâncuri, nu există oxigen, ci doar hidrogen sulfurat şi, neexistând curenţi verticali, acele ape rămân aproape moarte.“, spune cercetătorul Răzvan Popescu- Mirceni.

Acolo trăiesc doar bacteriile anaerobe. Tocmai de aceea se consideră că există de fapt două mări: una vie, oxigenată şi alta moartă. În lipsa curenţilor verticali, cele două lumi nu interacţionează.

Adâncimea maximă a Mării Negre este un subiect de dezbatere, deoarece există diferite surse care oferă valori diferite. Potrivit unor surse, adâncimea maximă este de circa 2.206 metri, înregistrată lângă Yalta. Potrivit altora, adâncimea maximă este de 2.235 metri, în dreptul localității Inebolu din Turcia. Mai există două variante, care indică faptul că adâncimea maximă variază între 2.212 și 2.245 metri. Așadar, nu există o cifră exactă, ci doar o estimare aproximativă.

#5. În Marea Neagră există o specie de rechin

Un lucru mai puţin cunoscut este că în Marea Neagră există rechini.

Este vorba despre specia Câine de mare (Squalus acanthias), un rechin singuratic şi oarecum fricos. Acest rechin trăiește la adâncimi de 25-75 metri și nu se apropie de țărm.

Rechinul de Marea Neagră are o lungime de circa 1 metru şi se hrănește scrumbii, guvizi și hamsii. Nu există niciun caz de atac al acestui rechin asupra oamenilor.

#6. Flux continuu de specii noi

Marea Neagră este supusă încontinuu procesului invaziv. Navele ce tranzitează apele aduc cu ele şi specii din alte colţuri ale lumii, ce se adaptează imediat. Aşa s-a întâmplat şi cu melcul Rapana Venosa.

Unele specii, care seamănă foarte bine cu meduzele, au invadat apele şi au dezechilibrat ecosistemul, hrana lor fiind constituită din icre de peşte.

Până şi scoicile pe care le găsim pe plajele litoralului românesc sunt „importate“ din alte mări. De exemplu, scoicile albe au ajuns în apele Mării Negre în urmă cu 40-50 de ani.

#7. Specii pe cale de dispariţie

Cercetătorii din toate zonele costiere – Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia şi Ucraina – au ajuns la concluzia că circa 160 de specii de plante şi animale marine şi costiere sunt din ce în ce mai rare sau ameninţate cu dispariţia.

În Cartea Roşie a Mării Negre se regăsesc specii precum nisetrul, păstruga, zarganul, steaua de mare, foca de Kaliakra, crabul de piatră, marsuinul, tonul sau rândunica de mare.

#8. Alge. Foarte multe alge

Cu toţii ştim că litoralul nostru este plin de alge, care pot deveni deranjante dacă autorităţile nu le înlătură periodic.

Dar de ce pe litoralul românesc sunt mai multe alge decât la ţărmul vecinilor bulgari?

În zona ţării noastre, algele anuale se dezvoltă foarte bine, fiindcă găsesc hrana de care au nevoie.

Litoralul nostru este mult mai apropiat de locul de vărsare a Dunării în mare, iar fluviul aduce nutrienţii cu care algele se hrănesc.

Mai mult, Capul Kaliakra, din Bulgaria, funcţionează ca o barieră în calea apelor Dunării, iar maricultura din zonă favorizează dezvoltarea algelor perene.

În plus, scoicile filtrează apa, care în Bulgaria este mult mai curată.

#9. Bomba din adâncuri

Evident, nu este vorba despre o bombă convenţională. Specialiştii spun că riscul ca depozitele de hidrogen sulfurat care se află în adâncuri să producă vreodată catastrofe naturale este extrem de mic, dar există.

Doar în cazul în care ar urma ceva neprevăzut, un dezastru la care nimeni nu se gândeşte. În rest, nu ar trebui să ne facem prea multe probleme.

#10. Poate avea loc un tsunami la ţărmul Mării Negre?

Deşi părem a fi feriţi de astfel de dezastre naturale, există posibilitatea producerii de valuri uriaşe şi în Marea Neagră. Un astfel de fenomen s-a produs în anul 1901, în zona Mangalia.

Un cutremur s-a produs în martie 1901, în zona Şabla, având magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi a produs valuri tsunami în zona Mangalia.

Conform prof. Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului, un astfel de cutremur mai poate avea loc peste circa 400-500 de ani.

Unele surse arată că Marea Neagră a fost locul unde s-a petrecut Marele Potop, când nivelul apei a crescut brusc și a inundat teritoriile locuite de oameni. De asemenea, pe fundul mării se găsesc multe artefacte antice, cum ar fi vase, monede, bijuterii sau chiar orașe scufundate. De altfel, resturile vechii cetăţi elene Callatis sunt scufundate sub apele învolburate ale Mării Negre.