Nauru, măreţia şi decăderea celei mai mici ţări insulare din lume

Nauru este o țară insulară, aflată în teritoriul micronezian al Pacificului de Sud. Aceasta este cea mai mică țară insulară din lume, având o suprafață de doar 21 km². De asemenea, Nauru este cea mai mică republică independentă și singurul stat din lume fără o capitală desemnată oficial.

Locuită inițial de micronezieni și polinezieni, Nauru a fost anexată şi transformată în colonie de către Germania la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ulterior, a devenit teritoriu sub mandatul Ligii Națiunilor administrat de Australia, Noua Zeelandă și Marea Britanie, în timpul Primului Război Mondial. În Al Doilea Război Mondial, insula a fost ocupată de către Imperiul Japonez, iar apoi a intrat din nou sub sub mandatul Ligii Națiunilor.

Nauru și-a câștigat independența în anul 1968, devenind o adevărată putere economică. Probabil că vă întrebaţi cum a reuşit să facă acest lucru o ţară atât de mică.

Ei bine, Nauru este în fapt o mare grămadă de…excremente. Nauru este o insulă fosfatică de origine coraligenă, cu depozite aproape de suprafață. Fosfaţii sunt ingrediente importante în agricultură, fiind o resursă extrem de căutată. Modul principal în care se produce această resursă este prin excrementele păsărilor şi liliecilor. Aceste excremente se numesc, în mod tradiţional, guano.^[sursa]

Istoria Republicii Nauru

Nauru a fost locuită de populații microneziene și polineziene, încă din urmă cu cel puțin 3.000 de ani. Existau, în mod tradițional, 12 triburi sau clanuri pe Nauru, triburi care sunt reprezentate de cele 12 colțuri ale stelei de pe steagul țării.

Nauruanii își asigurau existența culegând nuci de cocos și fructe de pandanus. Prindeau pești ibija tineri, pe care îi aclimatizau în apa dulce și îi creșteau în Laguna Buada, furnizând o sursă suplimentară de hrană.

De la începutul sec. al XIX-lea, nauruanii au avut contact cu europenii prin vânătorii de balene care acostau pe insulă pentru a-și reface proviziile. În acești ani veneau să locuiască pe insulă dezertori și marinari. Băștinașii au făcut comerț cu aceștia, oferind hrană la schimb cu băuturi alcoolice și arme de foc.

Ca în orice loc din această lume, între triburile de pe insulă a început un război pentru supremaţie. Acest război a durat 10 ani, iar armele menţionate anterior au fost folosite în acest scop. Războiul a început în anul 1878, iar până în 1888, populația a fost redusă de la 1.400 la circa 900 de locuitori.

Ulterior, pe parcursul celor două războaie mondiale, insula Nauru a fost ocupată, pe rând, de către Germania, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă și Japonia.

Nauru, în topul mondial al veniturilor pe cap de locuitor

Nauru și-a căpătat autonomia în ianuarie 1966. După o perioada de doi ani de convenție constituțională, a devenit în anul 1968 stat independent, condus de către președintele fondator Hammer DeRoburt.

Cu una an înainte, oamenii din Nauru au achiziționat activele comisarilor British Phosphate și în iunie 1970, controlul a trecut către corporația deținută de localnici, Nauru Phosphate Corporation.

Veniturile din exploatarea fosfaților, sau guano, au adus Nauru pe unul dintre primele locuri din Pacific în ceea ce privește standardul de viață. De asemenea, Republica Nauru a urcat rapid în topul mondial al veniturilor pe cap de locuitor.

Proprietarii de terenuri primeau redevenţe din câştigurile companiei, care a exploatat la maximum fosforitele de pe insulă. Mulţi dintre localnici preferau să stea fără un loc de muncă, întrucât veniturile generate din minerit erau mai mult decât decente.

Epuizarea resurselor şi criza economică

Un lucru pe care ar trebui să-l înveţe omenirea este acela că resursele naturale nu sunt infinite. Acestea pot fi regenerabile, însă durata poate fi extrem de lungă. Iar resursa care s-a format în timp de secole pe insula Nauru, a fost epuizată în doar câteva decenii.

Până la finalul secolului al XX-lea, depozitele de guano de pe insulă s-au epuizat. Veniturile populaţiei s-au micşorat dramatic, iar o criză economică severă a lovit ţara, ducând-o în pragul falimentului la începutul secolului următor.

Odată cu terminarea rezervelor, mediul înconjurător s-a degradat serios. Fără să investească în mod coerent banii obţinuţi din exploatarea resurselor insulei, guvernul a trebuit să recurgă la metode neobișnuite pentru a obține noi venituri. Astfel, în anii 1990, Nauru a devenit un paradis fiscal și un centru al spălării banilor.

Începând cu anul 2001, țara a acceptat ajutor din partea guvernului australian. În schimbul acestui ajutor, Nauru a găzduit până în anul 2008, un centru de detenție de coastă care a adăpostit și pregătit pe cei care care doreau azil politic de la Australia.

În perioada decembrie 2005 — septembrie 2006, Nauru a devenit parțial izolat față de restul lumii. Atunci, Air Nauru, singura companie aeriană care deservea insula, și-a încetat activitatea. Singura cale de acces către Nauru a rămas cea navală. Compania a reușit să-și reia activitatea sub numele de Our Airline, cu ajutor monetar din partea Taiwanului.

Exploatarea minieră a fosforitelor în platoul central a lăsat în urmă un teren arid, acoperit cu bolovani de calcar, cu înălțimi de până la 15 m. Un secol de minerit a dus la devastarea a patru cincimi din suprafața insulei. În prezent, cei 9.500 de locuitori ai Insulei Nauru consumă alimente și apă importate din Australia.