Oţelul de Damasc, un mister pierdut în timp

Oţelul de Damasc a fost un material cu proprietăţi legendare, care a fost creat în Evul Mediu, în oraşul Damasc, din Siria. Cu toate că tehnica originală de fabricare s-a pierdut, oțelul de Damasc a rămas până în ziua de azi un simbol al măiestriei metalurgice și al artei de a produce săbii și cuțite de înaltă calitate.

Proprietăţile speciale ale acestui tip de oţel au fost recunoscute de către cruciaţii ajunşi în Orientul Mijlociu, în secolul al XI-lea, care au fost înfricoşaţi de săbiile extrem de puternice făcute din acest metal misterios.

Vestea privind aceste săbii s-a răspândit rapid, iar europenii au început să asocieze calitatea lor cu capitala Siriei, Damasc, care era epicentrul armurierilor din Orient.

Oţelul de Damasc, un metal cu proprietăţi unice

Oţelul de Damasc a dus la propagarea a numeroase legende despre proprietăţile sale unice. Se spunea că o sabie din acest aliaj putea tăia cu uşurinţă ţeava unei puşti, sau că tăia chiar un fir de păr lăsat să cadă pe tăişul acesteia.

De fapt, oţelul de Damasc era produsul final al unui procedeu de forjare, din care se realizau săbii sau cuţite de înaltă calitate. Lamele acestora erau puternice, extrem de ascuţite, dure, dar foarte flexibile. Aveau proprietatea de a se îndoi mai mult decât alte materiale asemănătoare şi a reveni la forma iniţială fără a suferi daune.

Totodată, oţelul de Damasc puncta şi la partea estetică. O caracteristică distinctivă a acestor săbii erau modelele „în valuri”, reţele fine de nervuri vizibile pe suprafaţa lamelor, asemănătoare cu o apă curgătoare vălurând sub acțiunea vântului.

Acest aliaj avea la bază oţelul de Wootz. Acesta era un tip de oțel originar din India şi Sri Lanka, care era neobișnuit de bogat în carbon. Arabii aduceau oțelul de wootz la Damasc, acolo unde s-a dezvoltat o adevărată industrie de confecţionare a armelor.

Reţeta pentru oţelul de Damasc s-a pierdut în timp

Metoda originală de manufacturare a acestui tip de oțel s-a pierdut. Din cauza diferențelor privind materia primă folosită și tehnicile de manufacturare, unele dintre încercările actuale de a replica oțelul de Damasc au eșuat. 

În ziua de azi, acest termen este folosit pentru a descrie un oțel care imită aspectul și performanța oțelului de Damasc. Asta în ciuda faptului că unii producători susțin că au redescoperit metoda prin care se producea acest aliaj.

O explicaţie ar putea fi ca formula oțelului de Damasc să fi fost cunoscută doar de un număr limitat de producători. Astfel, odată cu trecerea timpului, secretul s-a pierdut. Probabil că producătorii de săbii au dorit să-și ascundă tehnicile faţă de concurenți.

Totodată, este posibil ca cererea de săbii să fi scăzut, iar odată cu aceasta să fi scăzut şi cererea de materie primă. Astfel, se poate că oţelul de wootz adus din India să nu se mai fi ridicat la standardele iniţiale de calitate.^[sursa]

Nanotuburi de carbon

Cercetătorii de la Universitatea Tehnică din Dresda, Germania, au realizat un studiu în anul 2006 privind oţelul de Damasc. Raportul arăta faptul că într-o lamă de oțel forjat de Damasc s-au găsit nanotuburi de carbon.

Nu este clar cum meşteşugarii reuşeau să creeze aceste nanotuburi în oţel, dar savanţii vin cu câteva ipoteze. Este posibil ca procesul de fabricare a nanotuburilor să aibă legătură cu urmele de vanadiu, crom, mangan, cobalt şi nichel prezente în oţelul de wootz.

În timpul ciclurilor termale ale oţelului de wootz (faze calde şi reci) pentru crearea oţelului de Damasc, elementele acestea se separau în planuri. Apoi acestea acţionau într-un rol de catalizatori în procesul de creare a nanotuburilor de carbon. Aceste nanotuburi se formau de-a lungul planurilor de impurităţi, oferind trăsăturile particulare ale oţelului de Damasc, respectiv valurile pe care le-am descris mai sus.

Cel mai probabil, meşteşugarii nu erau conştienţi de acest proces chimic. Totuşi, el avea loc datorită tehnicilor de manufacturare. Aceste tehnici necunoscute azi şi procesul în sine, făceau ca oţelul de Damasc să fie înaintea timpului său, la fel ca alte tehnologii pierdute.