Cel mai mare mister al Bisericii Catolice. Papesa Ioana, femeia care a devenit Papă la Vatican, dându-se bărbat

4 min


6
6 puncte

Papesa Ioana a fost singura femeie-papă care ar fi domnit pe scaunul pontifical vreme de doi ani, în secolul al IX-lea. Legenda spune că ar fi fost singura femeie care a reuşit să ajungă Papă la Vatican, după ce s-a travestit în bărbat. Timp de secole, istorici, cercetători, scriitori sau regizori de film au cercetat povestea papesei, încercând să deslușească cel mai mare mister din istoria Bisericii Catolice.

Cel mai mare mister al Bisericii Catolice: Papesa Ioana

Povestea Papesei Ioana a apărut pentru prima dată în istorie în scrierile istoricilor în secolul al XIII-lea. Legenda unei femei care s-a deghizat în bărbat și a devenit Papă a Vaticanului este relatată în cronici precum Chronica universalis Mettensis a lui Jean de Meyry și Tractatus de diversis materiis predicabilibus a lui Stephane de Bourbon. Istoricii menționează o „papesă” de sex feminin, care s-ar fi aflat în fruntea Bisericii Catolice timp de doi ani la sfârșitul secolului al XI-lea.

De-a lungul istoriei, diverși cercetători au susținut că a existat într-adevăr o femeie care a ocupat scaunul papal timp de doi ani, însă istoricii de la Vatican au respins în mod constant această teorie, iar în lipsa unor dovezi oficiale, subiectul rămâne și în prezent un mister.

papesa ioana
Papesa Ioana a fost singura femeie papă din istorie

„Unul dintre Papi nu este inclus în lista oficiala a Suveranilor Pontifi. A fost o femeie care s-a deghizat în bărbat şi a reuşit să devină cardinal, apoi Papă. Într-o zi, în timp ce se afla călare pe un cal, a născut un copil. Imediat, potrivit legii romane, a fost legată de coada calului şi târâtă şi ucisă cu pietre. În locul în care a fost ingropata scrie: «Petre, Pater Patrum, Papisse Prodito Partum» (O, Petru, condamnă naşterea femeii Papă). Tot atunci a fost decis un post negru de 4 zile, numit «postul femeii Papa»”, scria unul dintre primii istorici care au prezentat versiunea femeii papă ca fiind reală, Jean de Mailly.[sursa]

• CITEŞTE ŞI:  Emanuela Orlandi, fetiţa de 15 ani, care a dispărut în Vatican în condiţii misterioase

Acesta plasa acţiunea în anul 1099 și susține că femeia misterioasă care ar fi fost papă a avut de-a lungul istoriei mai multe nume, precum Papesa Ioana, Papa Ioan al VIII-lea sau Ioan Anglicus (Ioan Englezul). Alți istorici amintesc alte versiuni, cum ar fi Jutta, Jutte, Gilberta, Agnes și Glancia.

Ce spune legenda despre Papesa Ioana

Potrivit legendei, Ioana, viitorul Papă, s-a născut în 818 la Mainz, în Mainz, în familia unor misionari englezi. În poveștile transmise de-a lungul secolelor, ea este amintită ca o tânără cultă, de o inteligență și o frumusețe remarcabilă. La vârsta de 12 ani, Ioana s-ar fi îndrăgosit de un călugăr de dragul căruia a fugit din casa părintească, deghizată în haine bărbăteşti.

Pentru a fi alături de iubitul ei, fata, deghizată în băiat, a fost inițiată în mănăstire sub numele de Ioan Anglicus. Când înșelăciunea a fost descoperită de bătrânii mănăstirii, cei doi au fost nevoiți să fugă.

Se spune că au făcut un pelerinaj prin Europa și au ajuns până la Ierusalim. Conform legendei, Ioana a fost abandonată de iubitul ei în Atena, iar tânăra a plecat singură la Roma. Deghizată în bărbat, s-a angajat ca notar. S-a remarcat prin inteligența și cunoștințele sale teologice și a ajuns să slujească aproape de Papa Leon al IV-lea la Vatican.

Când Papa a murit în 855, Ioana a fost aleasă în unanimitate ca succesoare a acestuia și a preluat scaunul papal sub numele de Ioan al VIII-lea. Povestea mai spune că tânăra deghizată în bărbat a reuşit să înşele pe toată lumea, dar s-a îndrăgostit de valetul ei și i-a încredințat acestuia secretul ei. Ea a rămas însărcinată, iar când s-a născut copilul, secretul a fost dezvăluit.

• CITEŞTE ŞI:  Care sunt singurele ţări menţionate în Biblie. Sunt menţionaţi şi strămoşii noştri în Cartea Sfântă?

Surpriza a venit în timpul unei procesiuni prin Roma, iar ea a născut pe Via Sacra, în văzul publicului. A fost ucisă pe loc, împreună cu al său copil, de o mulțime furioasă care a descoperit că Papa era, de fapt, o femeie. Potrivit altor istorici, femeia nu a fost, de fapt, ucisă, ci pusă în închisoare, în timp ce fiul ei a devenit Episcop de Ostia.

Semnele respinse în permanenţă de istoricii Bisericii Catolice

Istoricii care susțin că povestea Papesei Ioana este adevărată, după ce secretul a fost dezvăluit, Benedict al III-lea a fost întronizat ca Papă în locul ei. Istoricii Bisericii Catolice susțin încă că Benedict al III-lea și-a preluat, de fapt, funcția în 855. În 872, când un alt Ioan a devenit Papă, acesta a primit numele de Ioan al VIII-lea, în loc de Ioan al IX-lea, o dovadă adusă de Biserica Catolică pentru spulberarea legendei papesei.

Sute de istorici au studiat această legendă de-a lungul secolelor. Numele „Papei Ioana” apare în lucrarea scriitorului renascentist Giovanni Boccaccio, unde erau prezentate cele mai faimoase 100 de femei din istorie, iar Papesa Ioana se afla pe poziţia 51.

Printre sculpturile realizate de sculptorul Bernini, în Basilica Sf. Petru de la Vatican, apar şi câteva imagini ale unei femei purtând însemne papale. O altă trimitere la Papesa Ioana se găseşte în vechile cărţi de tarot. Una dintre cărţi care simbolizează „cunoaşterea” înfăţişează o femeie şi se numeşte „Papesa”.

O altă legendă referitoare la istoria Papesei este cea a unui scaun numit Sella stercoria. Conform istoricilor, în Evul Mediu, ar fi existat la Vatican un scaun fără fund, pe care candidaţii la titlul de papă erau aşezaţi pentru a le fi verificată bărbăţia. Suveraul pontif era pipăit de un cleric, care exclama: „Duos habet et bene pendentes”. Biserica Catolică a respins legenda, susţinând că scaunul exista înainte de apariţia legendei Ioanei.

• CITEŞTE ŞI:  Walter Summerford, omul care a fost lovit de fulger de 4 ori

Toate semnele găsite de istorici care susțin că legenda este adevărată au fost negate în mod constant de istoricii Bisericii Catolice.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Urmăriţi DespreLume.ro şi pe Google News


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

6
6 puncte
Otilia Anuţa
Otilia este profesor de limba română şi colaborator al site-ului DespreLume.ro. Atunci când nu este la catedră, călătoreşte, scrie sau citeşte.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via