Procesele Vrăjitoarelor din Salem reperzintă o serie de audieri în fața magistraților locali, urmate de procesele desfășurate ulterior la Curtea Supremă Colonială a Provinciei Massachusetts Bay, o colonie britanică din America de Nord.
Totul a început în primăvara anului 1692, după ce mai multe fete din satul Salem, Massachusetts, au pretins că sunt posedate de diavol și au acuzat mai multe localnice de vrăjitorie. Valul de isterie s-a răspândit rapid în comitatele Essex, Suffolk, și Middlesex, fapt pentru care s-a înființat un tribunal special în Salem pentru a cerceta acuzaţiile.
Vrăjitoarele şi contextul istoric
Vrăjitoria nu reprezenta o noutate în acel moment al istoriei. Credința în supranatural, mai ales în „plăcerea” diavolului de a da anumitor oameni puterea de a face rău altora în schimbul loialității lor, a început în Europa la începutul secolului al XIV-lea. În secolele următoare, între 40.000 și 60.000 de persoane au fost judecate pentru vrăjitorie, multe dintre ele condamnate la moarte. Circa trei sferturi dintre acestea au fost femei.
Această credinţă s-a răspândit şi în teritoriile de peste ocean. Mai mult decât atât, realitatea dură a vieții din comunitatea rurală puritană din satul Salem din acele timpuri includea efectele unui război britanic cu Franța în coloniile americane din anul 1689, o epidemie de variolă, frica de atacuri din partea triburilor americanilor nativi și o rivalitate mai veche cu înstărita comunitate din Salem.
Acuzaţiile de vrăjitorie din Salem au început cu o joacă de copii. Tinerii din Salem, a căror viaţă funcţiona după principiile puritanismului, erau încântaţi de poveștile captivante spuse de Tituba. Aceasta era o sclavă adusă din Indiile de Vest pentru ministrul satului, Samuel Parris.
Ritualurile și magia practicate de acest trib, despre care vorbea Tituba, reprezentau concepte complet noi pentru cei mici, faţă de realitatea locuitorilor din Salem.[sursa]
Acuzaţii de vrăjitorie
În luna ianuarie 1692, Elisabeta Parris, în vârstă de 9 ani și Abigail Williams, de 11 ani, care erau fiica și, respectiv, nepoata lui Samuel Parris, au început să aibă crize. Acestea includeau convulsii şi contorsiuni violente, precum și accese incontrolabile de țipete.
După ce medicul localităţii, William Griggs, a diagnosticat fetițele ca fiind „lovite de vrăji”, alte fetițe din comunitate au început să prezinte aceleași simptome.
La sfârșitul lunii februarie, au fost emise mandate de arestare pentru sclava Tituba, și pentru alte două femei. Acestea din urmă erau o cerşetoare pe nume Sarah Good, care obişnuia să fumeze din pipă, și o bătrână săracă numită Sarah Osborn, care nu era de acord cu învăţăturile bisericii la acea vreme. Cele trei femei au fost acuzate de vrăjitorie.
Procesele Vrăjitoarelor din Salem
Cele trei vrăjitoare au fost aduse înaintea magistraților Jonathan Corwin și John Hathrone. Femeile au fost interogate, iar acuzatorii lor au apărut în sala de judecată etalându-se cu spasme, constorsionări, țipete și zvârcoliri.
Deşi Sarah Good și Sarah Osborn nu şi-au recunoscut vinovăţia, Tituba a mărturisit. Aceasta a crezut că va scăpa de pedeapsă dacă va recunoaşte şi va aduce în faţa justiţiei şi alte vrăjitoare. Tot ce a făcut prin această recunoaştere a fost să alimenteze isteria publică. Alte femei au fost acuzate, inclusiv membre vechi şi cinstite ale bisericii. Printre acestea se afla şi fetiţa lui Sarah Good, Dorothy, în vârstă de doar 4 ani.
Sub presiunea acuzatorilor şi a magistraţilor, fetiţa a recunoscut că este o vrăjitoare. De asemenea, a afirmat că a văzut-o pe mama sa în timp ce comunica cu diavolul. Fata a mai spus că deţine un şarpe, pe care chiar mama sa i l-a dat. Despre şarpe fetiţa spunea că-i vorbeşte adesea şi că îi suge sângele prin deget. Într-o situaţie normală, magistraţii ar fi trebuit să-i acorde sprijin fetiţei. Însă nu a fost cazul.
Autorităţile au luat în serios cele spuse de fetiţă, pe care au băgat-o după gratii timp de 8 luni. În acest timp, Sarah Good a fost executată.
Condamnările
La fel ca Tituba, mai multe astfel de vrăjitoare care au fost acuzate au mărturisit, numind la rândul lor alte persoane. La scurt timp, aceste procese au început să copleșească sistemul juridic local. Acuzaţiile erau fantomatice. Vrăjitoarele erau acuzate că terorizează mai degrabă prin spiritul lor.
Curtea a dat prima sentinţă de condamnare împotriva lui Bridget Bishop, pe 2 iunie 1692. Aceasta a fost spânzurată opt zile mai târziu în locul care va deveni cunoscut drept Dealul Spânzurătorii din Salem. Încă cinci oameni au fost spânzurați în acea lună, cinci în luna august și opt în septembrie.
Peste 150 de oameni au fost arestați și întemnițați, iar mult mai mulți au fost acuzați fără a fi urmăriți formal de către autorități. În total, magistraţii au condamnat 29 de oameni pentru crima de vrăjitorie. 19 dintre acuzați, 14 femei și 5 bărbați, au fost spânzurați. Contrar legendelor, doar doi dintre cei acuzaţi de vrăjitorie, un baiat şi o fată, au fost arşi pe rug. Alte șapte persoane care au fost acuzate de vrăjitorie au murit în închisoare.
Ajutorul de șerif John Willard a fost dus în fața curții de justiție după ce a refuzat să mai aresteze și alți oameni. Bărbatul avut aceeași soartă ca persoanele condamnate pentru vrăjitorie.
Un bărbat, pe nume Giles Cory a refuzat să ia cuvântul pentru a se apăra, considerând o nebuie acel proces. Bărbatul a fost omorât cu pietre.
Reabilitarea după Procesele Vrăjitoarelor din Salem
În doar câteva luni, setea de persecutare a vrăjitoarelor a început să scadă în Salem. Procedurile legale au fost schimbate, iar mărturiile incerte nu mai erau acceptate. Deoarece existau foarte puține dovezi solide, acest lucru a pus capăt seriei de condamnari.
Noul guvernator al coloniei Massachusetts, William Phips, a dizolvat Tribunalul special de interogare. Guvernatorul a făcut acest gest după ce soţia sa, Mary Phips, a fost acuzată de vrăjitorie. Atunci dovezile fantomatice au fost eliminate din cadrul proceselor, iar acuzaţiile au scăzut dramatic.
Procesele au continuat să scadă în intensitate până la începutul anului 1693, când William Phips i-a grațiat și eliberat pe toți cei întemnițați sub acuzația de vrăjitorie.
Atât judecătorii, cât și jurații erau copleșiți de mustrări de conștiință și și-au cerut scuze în mod oficial. Colonia Massachusetts a adoptat o lege prin care s-au reabilitat numele celor condamnați, iar magistraţii au declarat Procesele Vrăjitoarelor din Salem drept ilegal, în anul 1702.
În anul 1711, au fost asigurate compensaţii financiare moștenitorilor victimelor. Abia în anul 1957, la mai bine de 250 de ani de la tragicele evenimente, statul Massachisetts şi-a cerut scuze în mod oficial pentru Procesele Vrăjitoarelor din Salem.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
