Regele Charles III şi istoria bizară a celorlalţi regi care au purtat acest nume

3 min


4
4 puncte

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii s-a născut la Palatul Buckingham, pe 14 noiembrie 1948, fiind primul copil al Reginei Elisabeta a II-a.

Pe numele său complet Charles Philip Arthur George Mountbatten-Windsor, Regele Charles al III-lea putea să-şi aleagă oricare dintre prenumele sale pentru a-l folosi la urcarea pe tron. L-a ales pe cel purtat ca Prinţ de Wales. A făcut acest lucru în ciuda faptului că ceilalţi doi regi englezi care au purtat numele de Charles nu au avut un destin tocmai fericit. Primul rege Charles a fost executat, iar al doilea, fiul celui de întâi, nu a fost nici el un rege iubit.

Regele Charles I al Angliei

Charles I al Angliei s-a născut pe 19 noiembrie 1600, fiind cel de-al doilea fiu al regelui Iacob al VI-lea al Scoției. Aşadar, era un membru al dinastiei Stuart. Din anul 1603, când tatăl său a devenit și rege al Angliei și Irlandei, s-a mutat în Anglia. Acolo și-a petrecut cea mai mare parte a vieții.

Din anul 1612, ca urmare a morții premature a fratelui său mai mare, Henric Frederick, Prinț de Wales, Charles a devenit moștenitorul tronului Angliei, Irlandei și Scoției. A fost căsătorit cu Henrietta Maria a Franței din anul 1625, după o încercare nereușită, în anul 1623, de a se căsători cu infanta Maria Anna a Spaniei.

După încoronarea din anul 1625, Regele Charles I, care a fost adeptul puterii divine și absolute a regalității, s-a aflat într-o permanentă luptă cu Parlamentul, care încerca să-i reducă prerogativele de conducător absolut.

În prima fază a domniei sale, Regele Charles I a dus o dispută dură pentru putere împotriva Parlamentului, pe care de altfel l-a și dizolvat la 10 martie 1629. Constatând tendințele sale absolutiste, mai ales în ceea ce priveşte impunerea de noi taxe fără aprobare, Parlamentul s-a opus regelui Charles I al Angliei.

O altă cauză de conflict cu societatea engleză a fost și politica sa religioasă. Charles I era ostil atât fundamentalismului cât și tendințelor reformatoare. Astfel, Regele Carol I a fost acuzat de către supușii săi că ar fi filo-catolic, favorizând catolicismul și opunându-se reformei Bisericii Anglicane.[sursa]

regele charles
Execuţia Regelui Charles I

Războiul civil şi execuţia

Tensiunile politice și religioase cumulate în decursul anilor, s-au materializat în Războiul Civil Englez, izbucnit în anul 1642. Împotriva lui s-au ridicat forțele Parlamentului, care se opuneau tentativelor sale de centralizare a puterii în sens absolut. Alături de Parlament s-au aliat Puritanii, ostili politicii sale religioase.

Războiul s-a încheiat cu înfrângerea regelui Charles I al Angliei. Acesta a fost capturat, judecat sub acuzația de înaltă trădare, condamnat la moarte și executat pe 30 ianuarie 1649.

Monarhia a fost abolită și în locul ei a fost instituită o republică. Aceasta însă, după moartea liderului ei principal, Oliver Cromwell, a intrat în criză, consimțind ca Regele Charles al II-lea, fiul lui Charles I, să restaureze monarhia. Charles I al Angliei a fost sanctificat de către Biserica Anglicană, care-l pomeneşte pe 30 ianuarie.

Regele Charles al II-lea

Charles al II-lea s-a născut la Palatul St. James, pe 29 mai 1630. În jurul vârstei de opt ani a fost desemnat Prinț de Wales, deși niciodată n-a fost formal investit.

În timpul anilor 1640, când Charles al II-lea era încă tânăr, tatăl său a luptat în Războiul Civil Englez cu forțele parlamentare și puritane.

Până în primăvara anului 1646, tatăl său a pierdut războiul și Charles al II-lea a părăsit Anglia din cauza temerilor pentru siguranța lui. A mers mai întâi la Insulele Scilly, apoi la Jersey, și în cele din urmă în Franța. Acolo, mama lui deja trăia în exil iar vărul lui primar era micul rege în vârstă de opt ani, Ludovic al XIV-lea al Franței.

În pofida abolirii monarhiei în Anglia, după execuţia lui Charles I, fiul acestuia, Charles al II-lea, a fost proclamat rege în Scoţia, în ianuarie 1651. De teama unei invazii a forţelor republicane engleze, Charles al II-lea şi susţinătorii săi au invadat Anglia. Acest atac a fost un eşec, soldându-se cu înfrângerea în bătălia de la Worcester. Charles al II-lea a reuşit să scape şi a fugit în Franţa.

Însă moartea lui Oliver Cromwell, în anul 1658, a condus la o criză. Charles al II-lea s-a întors în ţară şi a urcat pe tron în anul 1660.

Un rege hedonist

Regele Charles al II-lea a fost o persoană libertină, care a avut numeroase amante. Era ”spiritual şi bun, recunoscător, generos şi, în mare, simpatic”, conform unei descrieri a istoricului Antonia Fraser. În timpul domniei sale, colonizarea şi comerţul cu India şi America au cunoscut o ascensiune.

Monarhul a avut de înfruntat şi două crize profunde. Prima a fost Ciuma Neagră (numită şi Moartea Neagră) începând cu anul 1665 şi marele incendiu din Londra, care s-a produs un an mai târziu.

În cele din urmă, regele a rămas cunoscut mai mult pentru hedonismul său, numeroasele amante şi pentru faptul că s-a convertit la catolicism pe patul de moarte.

Regele Charles al II-lea a fost ţinta unui atentat, comis pe 2 februarie 1685, din care a scăpat cu viaţă. A murit, însă, patru zile mai tâziu, la vârsta de 54 de ani, în urma unui atac de apoplexie.


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

4
4 puncte

0 Comentarii

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide