Regina Tomiris, cea care a învins măreaţa armată a Imperiului Persan

3 min


6
6 puncte

Regina antică Tomiris a fost o conducătoare militară și o regină a masageților, un popor nomad din Asia Centrală, care a trăit în secolul al VI-lea î.Hr. Tomiris este cunoscută în special pentru faimoasa luptă împotriva conducătorului persan Cirus cel Mare, care a încercat să cucerească teritoriile masageţilor.

Masageţii erau un popor nomad, care trăiau în principal între Marea Aral și Marea Caspică. Este posibil să fi fost înrudiți cu sciții, întrucât adesea cele două popoare erau confundate. 

Povestea reginei Tomiris este cunoscută în principal prin scrierile istoricului antic grec Herodot. Numele său înseamnă „tânără mamă” sau „mamă curajoasă” în limba iraniană veche. Aceasta a fost una dintre puținele femei care au condus un popor nomad în antichitate, într-o perioadă dominată de bărbați. Probabil că Tomiris avea admirabile calităţi de conducătoare, de vreme ce se putea impune în faţa unora dintre cei mai brutali războinici ai antichităţii.[sursa]

În conformitate cu relatările lui Herodot, Cirus cel Mare a încercat inițial să o seducă pe Tomiris și să o ia de soție. Regina ar fi refuzat avansurile sale, considerând că este vorba despre o tactică pentru a-i fi luate teritoriile. În răspuns, Cirus a pornit un război împotriva masageţilor.

regina tomiris
Regina Tomiris

După ce şi-a pierdut fiul, Tomiris a jurat răzbunare

Cirus cel Mare a folosit o strategie ingenioasă pentru a atrage o parte din armata masagetă într-o capcană. A ordonat să fie construită o tabără militară plină de provizii, vin și mâncare din belşug, cu scopul de a-i atrage pe masageți. Întrucât o astfel de pradă era de obicei „consumată” chiar după capturare, scopul era ca masageţii să se îmbete și să devină vulnerabili la atac.

• CITEŞTE ŞI:  Constantin Creangă, unicul fiu al scriitorului Ion Creangă

Strategia lui Cirus cel Mare a funcționat. Spargapises, care era fiul reginei Tomiris, și un număr mare de soldați masageți au căzut în capcană. Aceştia s-au îmbătat și au lăsat garda jos, fiind luaţi prin surprindere şi capturați de armata persană.

În timpul captivității sale, Spargapises a fost tratat bine de perși. Cu toate acestea, atunci când și-a dat seama că nu va scăpa și că a fost învins, tânărul fiu al reginei Tomiris a cerut să fie eliberat din lanțuri. După ce i s-au înlăturat lanțurile, Spargapises s-a sinucis.

Aflând despre capturarea și moartea fiului ei, regina Tomiris a jurat să se răzbune pe Cirus şi pe întregul Imperiu Persan. A mobilizat toată armata de care dispunea pentru a înfrunta măreţul imperiu.

Regina Tomiris a cerut capul lui Cirus cel Mare

În bătălia care a urmat, masageții conduși de Tomiris au luptat cu mare curaj și determinare. A fost o luptă sângeroasă și plină de violență, iar armata masagetă s-a dovedit a fi o forță redutabilă. Cel mai probabil, persanii au tratat cu superioritate confruntarea, considerând că-i vor învinge cu uşurinţă pe masageţi.

Strategia reginei Tomiris a constat într-o poziţionare tactică eficientă a trupelor. Atfel, masageţii au obţinut un avantaj împotriva armatei persane, care era probabil superioară numeric. Armata masagetă era formată în principal din cavalerie și arcași, ceea ce le-a permis să fie extrem de mobili pe câmpul de luptă și să atace cu o mare precizie.

În cele din urmă, armata masagetă a învins forțele persane, iar Cirus cel Mare a fost ucis în luptă. Victoria lui Tomiris a reprezentat un moment semnificativ în istoria Asiei Centrale și a statelor vecine, întrucât a oprit înaintarea și expansiunea Imperiului Persan în regiune.

• CITEŞTE ŞI:  Cel mai scump condiment din lume costă mai mult decât aurul. De ce este şofranul atât de valoros

După victorie, Tomiris a căutat să-și răzbune fiul prin umilirea lui Cirus. Se spune că ea i-a tăiat capul și l-a pus într-un vas plin cu sânge, pentru a simboliza răzbunarea. Aceasta ar fi spus atunci: „Satură-te de sânge, pe care l-ai râvnit atât de mult”.

Detaliile privind acest moment au fost puse sub semnul întrebării de-a lungul timpului, însă Tomiris a rămas un personaj emblematic în istoria Asiei Centrale. Aceasta este în continuare venerată în multe ţări din regiune, inclusiv Kazahstan, Tadjikistan și Uzbekistan, ca un simbol al puterii feminine și al curajului în fața unor adversari mult mai puternici.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Urmăriţi DespreLume.ro şi pe Google News


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

6
6 puncte
Vladimir Ivanovici
Vladimir este absolvent al Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti. Este fotograf profesionist şi pasionat de cărţi şi lucruri interesante şi mai puţin cunoscute, pe care le expune pe site-ul DespreLume.ro.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via