Sfârșitul cumplit al savantului Emil Racoviță, primul român ajuns în Antarctica

Noutăţi

Emil Racoviță s-a născut la Iași, pe 15 noiembrie 1868, fiind cel de-al treilea copil al lui Gheorghe Racoviță (1839-1913) și al Eufrosinei Racoviță.

Tatăl său, Gheorghe Racoviță, a fost un magistrat important și membru fondator al societății literare Junimea. De asemenea, el era descendent al unei vechi familii de boieri moldoveni. Mama sa, Eufrosina Racoviță, a fost o pianistă talentată.

Tânărul Emil şi-a început educația primară avându-l ca învățător pe Ion Creangă. Şi-a continuat studiile la Institutele Unite, un liceu privat pentru băieți din Iași, unde a luat bacalaureatul în anul 1886. Ulterior, a studiat dreptul la Universitatea din Paris, obținând o diplomă de licență în anul 1889. Cu toate acestea, nu a urmat o carieră juridică, ci s-a orientat spre științele naturii. Astfel, a urmat şi cursurile Facultăţii de Științe din Universitatea Sorbona. 

Ca un tânăr savant promițător, Racoviţă a fost ales să facă parte dintr-o echipă internațională de cercetare, care a plecat la bordul navei Belgica, condusă de către ofițerul belgian Adrien de Gerlache, ajungând în Antarctica în anul 1911. Emil Racoviţă a fost primul cercetător care a colectat probe botanice și zoologice din zonele situate dincolo de Cercul Polar Antarctic.[sursa]

A urmat o lungă perioadă de cercetare ştiinţifică, în care a publicat numeroase lucrări, devenind chiar preşedinte al Academiei Române în perioada 1929-1930. De asemenea, a fost profesor şi cercetător la Universitatea din Cluj (1919-1947), acolo unde a înfiinţat Institutul de Speologie în anul 1920.

emil racoviţă
Emil Racoviţă în perioade diferite ale vieţii sale

Viaţa lui Emil Racoviţă după Al Doilea Război Mondial

După august 1940, când, prin Dictatul de la Viena, Clujul a devenit parte a Ungariei, Emil Racoviță s-a mutat la Timișoara.

După război, Emil Racoviță s-a mutat înapoi la Cluj, găsind, în mod oarecum surprinzător, nealterate Institutul de Speologie și bogatele sale colecții. Faptul s-a datorat bunului său prieten Pierre-Alfred Chappuis, care a rămas în Cluj în timpul războiului, beneficiind, ce-i drept, de imunitate diplomatică în calitate de cetățean elvețian și de consul onorific al acesteia.

În urma ocupației temporare a Clujului, autoritățile universitare ungare au păstrat intact Institutul de Speologie și Zoologie, preluându-l într-o nouă instituție. Această acțiune a împiedicat evacuarea completă a Universității Regele Ferdinand I din Cluj.

Revenirea la Cluj a fost dificilă, mai ales din cauza opoziției autorităților locale, care deveniseră procomuniste după eliberarea orașului pe 11 octombrie 1944.

Norocul a fost că o parte a casei, care astăzi adăpostește Casa Memorială Emil Racoviță, aflată la baza străzii cu același nume, adăpostea, prin persoana lui Chappuis, Consulatul Onorific al Elveției la Cluj, ulterior și Biblioteca Franceză.

• CITEŞTE ŞI:  Oona O'Neil, femeia care i-a schimbat viaţa lui Charlie Chaplin

„Când ne-am întors, în 1944, în această casă locuia Raluca Ripan, mare comunistă, decanul Facultății de Chimie. Ai mei locuiau în cele trei camere, care erau, în mod normal, camere de oaspeți. La revenirea acasă, bunicul meu a avut un șoc, era negru de supărare, văzând-o pe Raluca Ripan, care avea un frate șchiop și cumnata care suferise atac cerebral, fiind întinsă pe patul din dormitorul care este acum al nostru.”, spunea nepoata lui Emil Racoviță, Maria (Marie-Jeanne) Cașcaval.

Ulterior, circumstanțele nefiind clare, doamna Ripan a părăsit domiciliul, în acțiune intrând cel mai mic fiu al lui Racoviță, André. „Ne aflam pe un șantier, construind o fabrică de preparare a uraniului la Feldioara, lângă Brașov. Fratele tatălui, André, a aranjat să scoată de aici Biblioteca Franceză și să poată vinde casa. Tatăl meu ne-a chemat ca să fim noi cei care s-o achiziționeze și să evităm înstrăinarea ei. Câștigam foarte bine ca inginer constructor, cu spor de periculozitate care mi-a provocat 19 operații de cancer, așa că am putut să cumpărăm casa, în integralitatea ei, în 1977.”, a mai spus nepoata lui Racoviță.

Ultimii ani şi sfârşitul dramatic al marelui savant Emil Racoviţă

Institutul a cunoscut o perioadă de regres spre sfârșitul vieții lui Racoviță, departe de gloria tinereții. Ultimii ani ai savantului, deși nu marcați de sărăcie extremă (așa cum susțin unii), au fost departe de a fi prosperi.

Bătrân și bolnav, dar nepierzându-și din activismul debordant, Racoviță a ocupat funcția de „suplinitor temporar la catedra vacantă de Biologie Generală” la Facultatea de Științe din Cluj. Aici a trebuit să facă față nu doar problemelor de sănătate, ci și presiunilor noilor autorități române. În calitatea sa de președinte al Comisiei Universității Regele Ferdinand I pentru problemele cu străinătatea, era presat să favorizeze relațiile exclusive cu institutele de învățământ superior din URSS.

Racoviță, un spirit liber și un apărător al colaborării internaționale, nu a ezitat să se opună prin memorii, susținând cu tărie importanța menținerii legăturilor cu universitățile occidentale.

Starea sa de sănătate s-a deteriorat treptat, fiind tot mai slăbit și epuizat de drumurile frecvente la București. Vară lui 1947 a fost marcată de un accident grav: a căzut pe treptele institutului, fracturându-și o claviculă. Vechile boli s-au agravat, iar la 79 de ani, Racoviță a fost nevoit să-și părăsească laboratorul pe 11 noiembrie 1947. Diagnosticul pus la internare a fost „congestie pulmonară și uree în sânge”.

La 19 noiembrie 1947, după o luptă grea cu boala, Emil Racoviță s-a stins din viață pe patul de spital, înconjurat de grija soției sale și a medicilor. Avea 79 de ani. Imensul savant a fost înmormântat două zile mai târziu în Cimitirul Central din Cluj.

• CITEŞTE ŞI:  Viteza luminii a fost filmată cu 10 trilioane de cadre pe secundă. Cum arată lumina la această viteză

Regretat sau elogiat de faţadă?

Moartea lui Emil Racoviţă a marcat un sfârșit tragic al vieții unui om remarcabil. La peste cinci ani de la dispariția lui Racoviță, o ședință din 28 iulie 1953 scoate la iveală o realitate tristă. Petru Groza, fost prim-ministru și la acea vreme președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale, discuta cu Traian Săvulescu despre Ziua Aviației și despre personalități marcante ale României.

Printre subiectele abordate s-a numărat și ultimele zile ale lui Emil Racoviță. Fiind evocat elogios savantul bolnav și lipsit de resurse, apare o întrebare tulburătoare: de ce, deținând deja puterea, Petru Groza nu a făcut nimic pentru a-i alina suferința?

Răspunsul la această întrebare rămâne un mister. Totuși, contextul politic al vremii oferă indicii. Regimul comunist instaurat în România nu tolera disidența și marginaliza adesea intelectualii care nu se supuneau noii ideologii.

Este posibil ca Racoviță, cu opiniile sale ferme și cu sprijinul pentru colaborarea internațională, să fi fost văzut ca o figură incomodă de către autorități. Lipsa de acțiune din partea lui Groza ar putea fi interpretată ca o indiferență calculată sau ca o teamă de a se opune regimului.

„Unde e Racoviță în literatura noastră? Racoviță a fost profesor universitar apreciat pe plan universal. În toată lumea, în toate limbile internaționale se comentează lucrările lui. Este adevăratul întemeietor al științei speologice. Este român, de la Iași, românul care a plecat – trimis al Universității Cambridge sau Oxford – la Polul Sud într-o expediție, este omul care a fost primit de Universitatea din Paris cu mari serbări. Dar unde e Racoviță în țara noastră?

Mai mult, am trecut pe la Cluj, în 1947-1948, și i-am văzut umbra, cu pălăria lui trasă pe ochi, sărăcăcios îmbrăcat, mergea pe lângă ziduri. Și mi-am zis: acesta este marele savant Racoviță? Am chemat profesorii universitari, colegi de-ai lui, și i-am întrebat de Racoviță. Mi-au spus: Moare de foame! Și mă mustră și astăzi conștiința că nu am trecut strada atunci, să-l opresc și să-l întreb ce face, să-i spun: Cum, frate, să mori de foame la Cluj? Pentru că l-au dat afară de la catedră, l-au dat afară de la Universitate.”, spunea Petru Groza.

• CITEŞTE ŞI:  Vera Gedroits, prinţesa doctoriţă care a schimbat medicina de război. Povestea sa fascinantă este prea puţin cunoscută

Străinii, uneori mai loiali decât conaţionalii

Deși sfârșitul vieții lui Emil Racoviță a fost marcat de boală și lipsuri, savantul a avut totuși satisfacția de a asista la continuarea operei sale. Explorarea sa minuțioasă a ghețarului de la Scărișoara, realizată între anii 1921 și 1925 și completată de o prezentare științifică în anul 1927, a cunoscut o nouă etapă importantă spre sfârșitul anului 1947. Un grup de speologi entuziaşti de la Universitatea din Cluj a reușit o explorare și o descriere mult mai detaliată a acestei peșteri emblematice a României.

Racoviță a părăsit această lume cu tristețe, dar și cu bucuria de a ști că discipolii săi îi duceau mai departe moștenirea. Satisfacțiile au continuat și după moartea sa. În anul 1948, Paul Chappuis a publicat două volume ce prezentau contribuțiile științifice ale membrilor Institutului Speologic.

Deși dezamăgit de evoluția politică a României, pe care o considera patria sa adoptivă, Chappuis a fost nevoit să părăsească țara un an mai târziu și să se mute în Franța. Acolo a devenit director adjunct al laboratorului subteran de la Moulis, continuând totodată să onoreze memoria lui Racoviță. În anul 1950, Chappuis a publicat un manuscris amplu în cadrul seriei „Biospeologica”, dedicat izopozilor, o lucrare finalizată de Racoviță chiar înainte de a trece în neființă.

Eforturile lui Emil Racoviță și ale colaboratorilor săi nu s-au oprit la moartea sa. În 1951, Paul Chappuis și René Jeannel au publicat seria 8 a lucrării „Enumerarea grotelor vizitate (1927-1949)”, cuprinzând și o listă exhaustivă a peșterilor din România.

Revista „Biospeologica” a continuat să publice manuscrise legate de cercetările biospeologice până în 1962, totalizând 81 de publicații în 9 volume. Această colecție valoroasă a contribuit semnificativ la consolidarea moștenirii științifice a lui Racoviță și a Institutului Speologic din Cluj.

Publicațiile din „Biospeologica” au abordat o gamă largă de subiecte, de la biologia troglobiților (organisme care trăiesc exclusiv în peșteri) la speleologie și geologie. Ele au oferit o perspectivă unică asupra lumii subterane și au contribuit la avansarea cunoștințelor despre ecosistemele fragile din peșteri.

Moștenirea lui Emil Racoviță se resimte și astăzi prin intermediul „Biospeologica”. Această colecție de publicații servește ca o sursă de informații valoroasă pentru speleologi, biologi și alți cercetători interesați de lumea subterană.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Pe aceeaşi temă

CE MAI CITESC ALŢII

canalul dunăre - marea neagră

5 curiozităţi despre Canalul Dunăre-Marea Neagră

4
Canalul Dunăre-Marea Neagră reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din istoria României. Planuri de a construi acest canal existau încă din secolul...
care civilizaţie a existat cel mai mult timp

Care civilizaţie a existat cel mai mult timp pe Pământ?

1
China, Egipt sau Mesopotamia, este dificil de stabilit care civilizaţie a existat cel mai mult timp pe Pământ, dar cu siguranţă aceştia se numără...
Prima Cruciadă

Prima Cruciadă: când a avut loc, cine a declanşat-o şi cum s-a desfăşurat lupta...

0
Apelul Papei pentru Prima Cruciadă, din data de 27 noiembrie 1095, a fost lansat în urma cererii de ajutor a împăratului bizantin. Cererea a...

Articole recomandate

Articole recomandate

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via