Alexandrina de la Cozia, eroina uitată, care l-a salvat pe Vlad Ţepeş

2 min


13
13 puncte

În istoria noastră sunt puţine menţiuni despre Alexandrina de la Cozia, o eroină născută în Jiblea, jud. Vâlcea.

Despre aceasta se spune că a fost unul dintrei cei mai buni militari şi căpitani de oşti în timpul lui Vlad Ţepeş.

Alexandrina a rămas orfană la doar 16 ani, iar de atunci a trebuit să se descurce singură.

alexandrina de la cozia

A scăpat cu viaţă după ce oamenii lui Basarab Laiotă, sprijiniţi de turci, au distrus din temelii Călimăneştiul.

Fata s-a adăpostit la Mănăstirea Cozia, dar a luat o decizie crucială.

În final, hotărârea aceasta o va impune în istorie ca figură emblematică.

Alexandrina de la Cozia i-a salvat viaţa lui Vlad Ţepeş

După ajungerea pe tron a lui Vlad Ţepeş, din anul 1448 Alexandrina a îmbrăcat haine bărbăteşti şi a intrat în armata domnitorului.

Fata a participat la mai multe lupte şi a intrat în atenţia lui Vlad Ţepeş atunci când a reuşit să-i salveze acestuia viaţa chiar pe câmpul de luptă.

Se spune că Vlad Ţepeş a chemat-o imediat la curte.

Considerând-o bărbat, a întrebat-o ce moşie doreşte pentru faptele ei de vitejie.

Alexandrina şi-a dat atunci jos coiful, lăsându-şi părul să-i curgă peste umeri şi i-a spus domnitorului povestea sa.

Şocul celor de la curte a fost de neimaginat, dar Vlad nu a dat înapoi.

A numit-o căpitan de oaste şi a decis ca Alexandrina să se căsătorească cu fiul său. Era clar că dorea să o lase în fruntea ţării.

Alexandrina de la Cozia a participat la multe lupte, iar turcii şi rivalii basarabeni îi ştiau de frică şi unelteau să o ucidă.

Din păcate, după asasinarea lui Vlad Ţepeş, Alexandrina a fost şi ea luată prizonier.

A fost violată şi ucisă apoi cu sălbăticie, însă legenda ei a fost făcută cunoscută datorită faptelor vitejeşti de care a dat dovadă în timpul vieţii.

Poetul paşoptist Dimitrie Bolintineanu a fost impresionat de povestea Alexnadrinei şi i-a închinat acesteia o poezie.

Fata de la Cozia

de Dimitrie Bolintineanu

Trâmbiţa răsună sus pe coasta verde;
Armia lui Ţepeş printre brazi se pierde.
– „Iată! strig vitejii, mândrul căpitan
Ce-a ucis cu mâna-i paşa musulman!”

Domnul îl sărută şi cu bucurie:
– „Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soţie?
Dacă vrei avere, da-ţi-voi cât vei vrea;
Dacă vrei soţie, da-ţi-voi fata mea!”

– „Doamne! nu voi aur, nici onori deşarte:
N-am venit în lupte sa-mi trag aşa parte;
Plângerile ţării braţul mi-a-narmat;
Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat.
Iar de este vorba să-mi dai soţioară,
Află că eu însumi sunt o fetişoară!”

La aceste vorbe junele frumos
Coiful îşi aruncă, păru-i cade-undos.
Toată adunarea vede cu răpire
O fetiţă dulce ca o fericire.
Domnul se răpeste de mândreţea ei.
– „Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?”

– ” Doamne, zise fata, vrei să fiu soţie
Unui din ostaşii care-mi place mie?
Toţi sunt bravi la luptă, nu ma îndoiesc;
Însă pe-al meu mire voi să îl iubesc.

„Domnul fiu s-aruncă l-ale ei picioare
Şi cu o vorbire dulce rugătoare:
– „Fii a mea domniţă şi îţi jur pe cer
Pentru tine-n lume să trăiesc, să pier!”

La aceste vorbe tânăra fecioară
Rumenind la faţă ca o rozişoară:
– „Dacă vei iubirea-mi să o dobândeşti,
Pentru ţară, doamne, să mori, să trăieşti!”


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

13
13 puncte

0 Comentarii

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide