Deportarea în Bărăgan din cumplita noapte de Rusalii

4 min


14
14 puncte

Deportarea în Bărăgan a rămas în istorie drept cea mai amplă acțiune de deportare din istoria contemporană a României.

Relaţiile dintre România şi Iugoslavia au devenit tensionate, în special după excluderea acesteia din urmă în anul 1948 din Cominform – Biroul de Informații al Partidelor Comuniste și Muncitorești. În acest context, autorităţile de la Bucureşti au considerat că zona de frontieră cu Iugoslavia este una sensibilă şi că are nevoie de o „igienizare”.

După modelul sovietic, autorităţile române au fost emis H.C.M. nr. 1.154 din 26 octombrie 1950. Acest act, modificat prin H.C.M. nr. 344 din 15 martie 1951, reglementa parțial problema stabilirii domiciliului obligatoriu pentru unele categorii de persoane.[IICCMER]

deportarea în bărăgan

Acest document prevedea că:

Ministerul de Interne va putea, pe cale de decizie, să dispună mutarea din centrele aglomerate a oricăror persoane care nu-și justifică prezența în acele centre, precum și mutarea din orice localitate a celor care, prin manifestările față de poporul muncitor, dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română. Celor în cauză li se va putea stabili domiciliul obligator în orice localitate.”

Această Hotărâre a Consiliului de Miniștri a creat cadrul prielnic desfășurării acțiunilor de deportare plănuite anterior. Aceasta urma să fie cea mai mare deportare a familiilor de români şi a două din istoria României. În ianuarie 1945, peste 70.000 de persoane, în special etnici germani, au fost deportați în Uniunea Sovietică.

De această data, s-a ales ca destinație stepa Bărăganului, o zonă subdezvoltată și foarte puțin populată.

Deportarea în Bărăgan

Au fost vizați în special marii fermieri, marii proprietari de pământ, industriașii, hangiii sau deținătorii de restaurante. Cu alte cuvinte, chiaburii.

De asemenea, erau ţintiţi şi refugiații basarabeni sau macedoneni, foștii membri în forțele armate germane, cetățenii străini, rude ale refugiaților şi alte categorii considerate periculoase de către comunişti.

Coşmarul a început chiar în noaptea de Rusalii, pe 18 iunie 1951.

Un număr de 12.791 de familii, respectiv 40.320 de persoane au fost pur şi simplu răpite din locuinţele lor.

Provenind din 258 de localități situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia, în actualele județe Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, oamenii au fost ridicaţi din căminele lor și deportaţi în Bărăgan.

Îmbarcarea familiilor s-a făcut în vagoane de marfă, sub directa supraveghere a activiştilor, miliţienilor şi securităţii. Oamenii credeau că se îndreaptă spre Siberia.

Oamenii, inclusiv femei gravide, bătrâni, bolnavi, copii mici, au fost îmbarcați în vagoane de vite și duși în Câmpia Bărăganului.

După un drum cu trenul, care a durat două săptămâni, au fost debarcați în Bărăgan.

Azvârliţi pe câmpul liber, departe de orice altă așezare omenească. Prima lor grijă a fost să-şi construiască un acoperiş deasupra capului.

Terenul fusese parcelat cu plugul și fiecare parcelă avea un țăruș cu placă cu număr de casă. A început atunci construirea bordeielor, locuinţe ale sărăciei.

Mărturiile groazei

„Am fost zece mii de copii. Strângeam ciulini și rădăcini de porumb ca să facem focul, frământam noroiul ca să ne ridicăm niște case de chirpici.”, îşi aminteşte Cornelia Fetea, deportată în Bărăgan împreună cu familia sa.

„Bărăganul a fost Siberia noastră. Nenorocirea a fost că unii, precum basarabenii ori bucovinenii, au avut de îndurat ambele Siberii – şi pe cea rusească, şi pe cea românească.

Noi, copiii, am fost lipsiţi de copilărie. Bucuria noastră era joaca pe câmpia nesfârşită, sub arşiţa soarelui, în timp ce păşteam vitele. N-am avut în toată copilăria mea un brad de Crăciun, nici n-am văzut, decât în poze. Ce să mai vorbim de jucării!”, a povestit Ileana Mateescu, o altă supravieţuitoare a deportării.

Astfel, în vara și toamna anului 1951, în regiunile Ialomița și Galați, au luat ființă 18 localități noi.

Timp de peste 4 ani, oamenii s-au chinuit să supravieţuiască din nimic. Mâncarea era o grijă pe care oamenii o aveau zilnic.

Familiile Sarafolean şi Ureche în Bărăgan. Silviu Sarafolean este copilul din dreapta

„Să ai ce pune pe masă în Bă­­răgan a rămas o grijă zilnică. De voie, de nevoie, fie­­care familie a început construcţia casei din chirpici sau pământ bătut. Pe lângă construirea caselor proprii, toţi au fost mobilizaţi şi la «muncă voluntară» pentru a fi ridicate «clădirile oficiale»: Sfatul Popular, şcoala, Miliţia, Dispensarul, Cooperativa. «Nu faci muncă voluntară, nu-ţi dăm pâine!» – acesta era unul dintre argumentele dictaturii comuniste.

Satul nou era un adevărat lagăr de muncă. Activitatea lui era condusă de un comitet provizoriu alcătuit din activişti de partid, care informau zilnic, apoi din trei în trei zile, despre situaţia satului. Se trimiteau rapoarte statistice informative privind potenţialul forţei de muncă, pe vârste, sex, apt, inapt, profesii etc., tabele şi locuri de muncă. Fermele de stat (GAS-urile) din apropiere solicitau zilieri pentru culturile de bumbac, orez, grădinărit etc.

Munca deportaţilor era dirijată şi controlată. Sufocată de nedreptăţi şi necazuri, fiecare familie şi-a purtat totuşi crucea cu demnitate. În acei ani grei, Dumnezeu era singura şi marea speranţă. Nimeni şi nimic nu poate plăti suferinţele şi nici averile pierdute. Victimele deportării, ca şi tragedia Bărăganului au rămas o amintire tristă.“, a descris Silviu Sarafolean experienţa din Bărăgan.

Finalul coşmarului

În data de 7 decembrie 1955, Consiliul de Miniştri a dispus eliberarea și întoarcerea deportaților. Cel mai probabil, a fost o condiţie impusă după intrarea României în ONU.

După ce ani de zile nu s-a mai vorbit oficial despre aceste fărădelegi, abia în anul 1972 Nicolae Ceaușescu a criticat deportările în Bărăgan, calificându-le drept „măsuri greșite” care au adus daune „politicii naționale” a partidului.

În perioada 1951-1956, cât a durat domiciliul forțat în Bărăgan, au murit peste 1.700 de oameni, dintre care 174 de copii.

Urmăriţi în materialul video de mai jos un documentar al Televiziunii Române despre Deportarea în Bărăgan


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

14
14 puncte

Un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

  1. Țăranii erau împarțiți de comuniști în 3 categorii: taranii saraci (fără pământ), mijlocașii (cu câteva pogoane) și chiaburii (proprietari a peste 5 ha.) Celelalte categorii enumerate la începutul articolului nu faceau parte dintre „clasa” tărănimii.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide