5 curiozităţi despre Canalul Dunăre – Marea Neagră

4 min


14
14 puncte

Canalul Dunăre – Marea Neagră reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din istoria României.

Planuri de a construi acest canal existau încă din secolul al XIX-lea.

După unirea Dobrogei cu România, în urma Războiului de Independenţă din anii 1877-1878, a început a fi vehiculată ideea unui al patrulea braț al Dunării, de data aceasta artificial, care să scurteze drumul către Marea Neagră.

Condițiile tehnice ale acelor vremuri făceau ca o astfel de realizare să fie extrem de dificilă și costisitoare. Astfel regele Carol I, realist fiind, a refuzat să se implice în acest proiect.

5 lucruri interesante despre Canalul Dunăre – Marea Neagră

#1. Începutul

După cum spuneam, ideea construirii unui canal care să lege Dunărea de Marea Neagră nu a fost una nouă, însă era prea costisitoare. Totuşi, planul nu a fost abandonat.

În anul 1928, viitorul academician Aurel Bărglăzan avea să facă un studiu, care a indicat practic actualul traseu al canalului.

Ulterior, Carol al II-lea a cochetat și el cu ideea canalului, dar criza economică mondială și apoi începutul celui de-al Doilea Război Mondial au făcut ca realizarea lui să fie amânată.

La 25 mai 1949, Consiliul de Miniştri a hotărât demararea lucrărilor pentru construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră, pentru a se asigura un transport mai ieftin şi crearea unui sistem de irigaţii.

Gheorghe Gheorghiu-Dej a folosit şantierul pentru exterminarea fostei clase politice româneşti, a elitei intelectuale, dar şi a tuturor oponenţilor regimului.

Pentru realizarea proiectului s-au folosit trei tipuri de resurse umane:

  • forța de muncă liberă plătită, oameni provenind din diverse categorii sociale, cu profesii diferite, recrutați din toată țara;
  • militari în termen, din care unii lucrau în construcții, în timp ce alții erau însărcinați cu paza obiectivelor sau a deținuților;
  • munca forțată a deținuților, în marea lor majoritate politici, cu condamnări administrative sau penale, având statutul de „coloniști MAI”.

Lucrările de la Canalul Dunăre – Marea Neagră din epoca Gheorghe Gheorghiu Dej au fost oprite în anul 1953. Au fost reluate 20 de ani mai târziu.

Din vechiul canal nu a fost utilizată decât o mică parte. Amplasamentul canalului realizat se suprapune peste cel început în perioada 1949-1953 pe o lungime de 9,4 kilometri.

#2. Omul din spatele proiectului

Povestea Magistralei Albastre poartă semnătura inginerului Chiriac Avădanei. El a fost desemnat de Nicolae Cauşescu să proiecteze măreaţa realizare comunistă.

Proiectarea a început pe data de 10 iulie 1973. Iniţial, echipa a fost formată din 185 de ingineri şi de tehnicieni de la IPTANA. După după doi ani, erau 225 de specialişti. În această perioadă, oamenii primeau salarii bune şi aveau diverse avantaje.

„Lucram la realizarea studiilor cu universităţile din Bucureşti şi Timişoara şi cu cei de la IPTANA, precum şi cu alte 37 de centre, institute de cercetare şi de proiectare din toată ţara. Le dădeam teme, examinam şi avizam studiile şi documentaţiile tehnice elaborate.Trebuia să găsim soluţiile ce mai economicoase. După aprobarea proiectului general, în 1978, timp de trei zile pe săptămână urmăream şi examinam execuţia lucrărilor.“, a povestit Chiriac Avădanei.[sursa]

În total, pentru canal s-au întocmit peste 35.000 de proiecte şi devize de execuţie. În paralel cu întocmirea proiectului general, la sfârşitul anului 1975, s-a trecut la organizarea şantierelor, iar în următorul an, la lucrările propriu-zise.

Canalul a fost inaugurat sâmbătă, 26 mai 1984, de către Nicolae Ceaușescu.

#3. Morţii de la Canal

În timpul lucrărilor la canal, au fost raportate în jur de cinci-şase accidente mortale de muncă. Statistici relativ bune, având în vedere amploarea proiectului. Totuşi, în prima perioadă sute de deţinuţi politici au fost trimişi la canal unde au muncit până la epuizare.

Nu se știe numărul exact al oamenilor care au murit la construcția canalului. Nu există un cimitir al lor, nici vreo condică în care să se fi ținut evidența lor.

Scopul comuniştilor era să se „curețe” cât mai repede, să li se șteargă orice urmă a existenței, așa că leșurile multora au fost aruncate în malurile canalului peste care s-au revărsat milioane de metri cubi de pământ, rocă și apă.

Numărul deținuților din coloniile de muncă a variat în funcție de amploarea lucrărilor, de la 19,2% în anul 1949, la 82,5% în anul 1952, din totalul muncitorilor de la Canal.

Grosul acestei mase de oameni era format din intelectualii interbelici, personalități care au lăsat României o moștenire culturală de pe urmă căreia mulți câștigă şi în ziua azi profit.

De la tineri până la bătrâni, ţărani sau intelectuali, toţi erau infometaţi, distrofici, bolnavi şi trebuiau să sape albia Canalului cu lopeţi şi târnăcoape, cărând apoi pământul în roabe hodorogite.

Săpau şi cărau timp de zece ore pe zi, la temperaturi care au ajuns şi la minus 25 de grade Celsius. Aveau o singură pauză de masă pe zi, de o jumătate de oră.

canalul dunăre - marea neagră
Vedere aeriană a Canalului la vărsarea în Marea Neagră

#4. Canalul Dunăre – Marea Neagră în cifre

Canalul Dunăre – Marea Neagră este al cincilea, ca mărime, din lume, pe primul loc fiind cel din Panama. Canalul a scurtat cu circa 400 de kilometri legătura dintre Cernavodă şi Constanţa, unde se varsă în Marea Neagră.

Are o adâncime de 7 metri şi o lăţime cuprinsă între 70 şi 120 de metri.

De asemenea, are o lungime totală de 95,6 km. Este format din ramura principală, în lungime de 64,4 km și ramura de nord, în lungime de 31,2 km.

Gradul de mecanizare a lucrărilor a fost de peste 98%.

În cadrul proiectului, pentru execuţia lucrărilor au acţionat 768 de excavatoare, 5.170 de autobasculante, 645 de buldozere, 316 autoîncărcătoare, precum şi drăgi, macarale şi autogredere.

S-au excavat 294 milioane m3 la canalul principal și alte 87 milioane m3 la ramura nordică. De asemenea, s-au turnat s-au turnat 5 milioane m3 de betoane.

#5. Valoarea economică

Construcţia Canalului Dunăre-Marea Neagră a costat circa 2,2 miliarde de dolari.

La realizarea lui au lucrat, în prima etapă, de trei ani, 22.000 de oameni, iar în ultimii ani, efectivul de personal a ajuns la 32.000 de oameni.

Cei mai mulţi dintre aceştia erau conducători de utilaje şi şoferi, respectiv peste 23.000. Personalul tehnic, de execuţie, a fost format din 470 de ingineri, 240 de subingineri şi 700 de tehnicieni constructori.

Canalul principal are o capacitate anuală maximă de transport de 80-100 de milioane tone, iar pentru ramura nordică de 15-25 de milioane tone de marfă.

Estimările inițiale prevedeau recuperarea investiției în 50 de ani. Exploatarea canalului aduce însă venituri anuale de circa 3 milioane de euro.

Urmăriţi în materialul video de mai jos un documentar despre corupţia de la Canal


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

14
14 puncte
Lisa Roman

Un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide