Frank Sinatra s-a născut la data de 12 decembrie 1915, în Hoboken, New Jersey.
Cumpăna pe care a avut-o la naştere şi norocul de a supravieţui datorită bunicii sale nu au fost decât semne că trebuia să trăiască şi să ajungă una dintre cele mai cunoscute şi iubite personalităţi ale secolului XX.
Frank Sinatra, un miracol în sine
Astfel ar putea fi descrisă viaţa cântăreţului încă de la naştere.
Frank Sinatra avea cu puţin peste şase kilograme atunci când a apărut pe lume, în bucătăria unui apartament.
Problemele au apărut atunci când medicul a fost nevoit să folosească forcepsul pentru a uşura naşterea mamei.
Însă acea unstensilă i-a deteriorat obrazul stâng, gâtul şi în special urechea şi timpanul.
Bebeluşul nu respira şi avea o piele vânătă, dar nici mama nu era într-o stare bună de sănătate.
Astfel, doctorul l-a aşezat pe tejghea, timp în care s-a ocupat de mama nou-născutului. Practic, medicul renunţase la viaţa bebeluşului.
Când bunica lui Frank a observat cele întâmplate, l-a luat imediat şi l-a ţinut în apă rece preţ de câteva momente.
Apoi l-a plesnit uşor pe spate până ce bebeluşul a început să respire din nou.
Dacă bunica lui nu ar fi avut acea prezenţă de spirit, cu siguranţă lumea filmului şi a muzicii ar fi fost mai săracă.[sursa]
De-a lungul timpului, Frank Sinatra a conştientizat mai bine ceea ce s-a întâmplat cu el atunci.
La un moment dat chiar a spus, cu o uşoară durere, că i s-a acordat atenţie mamei sale mai mult, lăsându-l pe el deoparte şi crezând că nu va supravieţui.
Deşi trebuia să primească numele după tatăl său, Martin, preotul care l-a botezat l-a strigat din neatenţie după numele naşului bebeluşului, Frank.
Aşa i-a rămas numele, sortit până la urmă succesului.
Din cauza rănilor provocate de forceps, Frank a rămas cu semne, iar în adolescenţă i s-a pus porecla „Cicatrici” (Scars).
Ultimele cuvinte
După ce a suferit un infarct, Sinatra a murit la vârsta de 82 de ani, în 1998, fiindu-i alături soţia sa la un spital din Los Angeles.
Şi-a trăit ultimii ani într-o stare de sănătate precară.
A fost afectat de probleme cardiace şi de respiraţie, hipertensiune arterială, pneumonie, cancer de vezică şi demenţă.
Simţindu-şi sfârşitul, ultimele sale cuvinte i-au fost adresate soţiei, într-un mod simplu: „Mă sting”.
Ce a lăsat omenirii
Cântăreţul şi actorul Frank Sinatra a avut multe melodii şi albume de succes şi a continuat să apară în zeci de filme.
A câştigat şi un Oscar pentru cel mai bun rol secundar în pelicula cinematografică „De aici până la eternitate” (1953).
Câteva dintre melodiile celebre sunt „Love and Marriage”, „Killing me softly”, „Strangers in the night”, „My way” şi „New York, New York”.
0 Comentarii