Gheorghe Lazăr, fondatorul învăţământului în limba română din Ţara Românească

Gheorghe Lazăr este considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească întrucât, în anul 1818, a înființat în București prima școală cu predare în limba română, respectiv Școala de la Sfântul Sava.

Conform unor surse, Gheorghe Lazăr s-a născut în data de 5 iunie 1779, iar conform altora, pe 9 ianuarie 1782, la Avrig, în judeţul Sibiu, fiind al şaselea copil al unei familii de ţărani, Gheorghe şi Maria Lăzăroaie.

Gheorghe Lazăr a fost luat de mic în casa baronului Samuel von Brukenthal, care i-a remarcat aptitudinea pentru a acumula cât mai multe cunoştinţe şi îl va sprijini în acest proces. Cu toate acestea, a început şcoala târziu, urmând cursurile „şcolii normaliceşti” din satul natal între anii 1791 şi 1798.

În toamna anului 1798, la îndemnul învăţătorului său, Ioan Barac, alături de care a legat o strânsă prietenie, s-a înscris în prima clasă a ciclului de gramatică a Liceului Academic din Cluj, unde a fost declarat „eminent” la toate materiile.

Mai apoi, s-a înscris la facultate, în anul 1801, urmând studii juridice şi filosofice. A absolvit-o în anul 1806. Pe perioada facultăţii, a locuit la Cluj în camere sărăcăcioase, iar pentru a se întreţine s-a angajat ca preceptor la familia lui Gyulay Kuhn.

În anul 1805, Nicolae Huţovici, preşedintele consistoriului românilor neuniţi din Transilvania, aflând despre rezultatele sale strălucite la învăţătură, îl recomanda printr-o adresă Cancelariei guberniale de la Cluj, pe tânărul student în ultimul an, pentru a-i fi acordată o bursă de 200 de florini anual, pentru a fi trimis la studii teologice la Universitatea de la Viena, în vederea ocupării postului de episcop al neuniţilor din Transilvania, care era vacant de mai bine de zece ani.

În 1807 începe studiul la Viena, în perioada studenţiei lucrând ca topograf pentru Napoleon I. După finalizarea studiilor, în 1811, Gheorghe Lazăr, se reîntoarce la Sibiu, fiind hirotonisit arhidiacon și fiind încadrat la Școala teologică ortodoxă.

Gheorghe Lazăr şi lupta sa pentru învăţământul românesc

A tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic și chiar un manual de pedagogie, dar, din nefericire, a intrat în conflict cu episcopul Vasile Moga care, fiind un adept al învățământului în limba slavonă, a împiedicat activitatea culturală a lui Lazăr, interzicându-i tipărirea manualelor în limba română.

La finalul anului 1815, în urma unei anchete disciplinare, guvernatorul Transilvaniei l-a destituit pe Gheorghe Lazăr din funcție, punându-l sub supravegherea autorităților polițienești.

Ca urmare, un an mai târziu, Gheorghe Lazăr s-a stabilit în București, acolo unde a început să-și câștige existența ca profesor particular. A fost profesor al nepoţilor banului Grigore Ghica şi a lucrat ca inginer topograf pe moşia banului Constantin Bălăceanu. În paralel, a lucrat la un plan de organizare a şcolii româneşti, începând cu şcoala primară, şi până la învăţământul universitar, plan pe care l-a prezentat personal în Divanul cel mare al ţării, în faţa domnitorului.

Gheorghe Lazăr s-a manifestat puternic ca promotor al ideii de înființare a unei școli românești la cel mai înalt nivel științific posibil la acea vreme, în „limba maicii sale”, aşa cum el însuşi spunea, într-o vreme în care învățământul se desfășura în limba greacă.

Lazăr a fost puternic sprijinit în ideea sa de luminaţii boieri Iordache Golescu și Iancu Văcărescu, cât şi de eforul şcoalelor, Constantin Bălăceanu.

În data de 24 martie 1818, după obținearea aprobării pentru înființarea școlii românești, aceasta și-a început activitatea într-un local impropriu din centrul capitalei, la Sfântul Sava, elevii săi fiind, pentru început, băieți de mici meseriași, târgoveți și dascăli, în timp ce copiii boierilor frecventau în continuare școala grecească. Noua instituție a devenit în anii următori, unul dintre cei mai importanţi piloni ai consolidării și răspândirii culturii românești. Demne de remarcat sunt numele primilor absolvenţi ai şcolii de la Sfântul Sava, printre aceştia numărându-se Petrache Poenaru, Daniel Tomescu sau Simion Marcovici.

Cursurile pe care le-a ținut Gheorghe Lazăr, în limba română, în timp ce limba greacă părea să fie apreciată de clasele sociale superioare, au produs o puternică impresie în epocă. În plus, în vremea în care cartea era o raritate și, de multe ori, în limbi necunoscute de popor, Gheorghe Lazăr a tradus și a scris cărți în limba română, fapt care a deschis noi orizonturi pentru un mare număr de români.

A scris manuale precum “Aritmetica matematicească” şi “Trigonometria cea dreaptă” care au însemnat introducerea termenilor tehnici în limba română, fiind cel care a reuşit introducerea în limba română a noţiunilor de adunare, scădere, înmulţire, împărţire, triunghi, sinus, cosinus, la şcoala lui Lazăr fiind predată, pentru prima dată, filosofie în limba română, disciplină studiată până atunci numai în slavonă sau greacă.

Ideile din discursuri, înştiinţări, apeluri îmbină teologismul cu raţionalismul. Totodată, Gheorghe Lazăr a fost unul dintre primii adepţi de la noi ai filosofiei lui Immanuel Kant, după care a redactat cursuri de filosofie, logică şi metafizică, pierdute însă.

Principala operă o constituie însă faptele sale culturale şi activitatea sa pedagogică, bazată pe ideea iluministă potrivit căreia răspândirea culturii şi ştiinţei în limba poporului va pune capăt înapoierii sociale şi asupririi naţionale.

Revoluţia de la 1821

În perioada Revoluției din anul 1821, Gheorghe Lazăr și elevii săi au trecut de partea lui Tudor Vladimirescu, ajutând la fortificarea taberei de la Cotroceni și învățându-i pe panduri să mânuiască armele și să se apere. Documentele vremii atestă şi activitatea inginerească a dascălului, concretizată prin unele din lucrările sale rămase nu numai în București: ridicarea topografică a Moșiei Obislavu (Dâmbovița) sau a Moșiei Fântânele (Prahova).

După uciderea lui Tudor Vladimirescu, de care a fost foarte legat, Gheorghe Lazăr a căzut într-o gravă depresie, accentuată de degradarea sănătății, adică de intrarea tuberculozei în faza terminală. Lazăr şi-a petrecut ultimele luni bucureștene la un văr, într-un  modest adăpost în afara orașului, în zona actualei străzi Eliade între vii. Fratele său Onea a mers cu căruța de la Avrig și l-a adus acasă, după un drum chinuitor. Lazăr, fiind încă urmărit de poliția austriacă, a fost ascuns în pivnița casei părintești, dar a fost depistat. Agenții au renunțat însă la ridicarea muribundului.

Gheorghe Lazăr a murit după două luni de la întoarcerea în sat, în data de 17 septembrie 1823. Avea doar 44 de ani. La slujba funerară participă zece preoți, printre care, desigur, fostul căruțaș Ermolae. Nu se putea rata un spectacol menit să arate lumii prețuirea pe care clerul ortodox o arată pribeagului. A fost înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig, în imediata vecinătate a casei natale.

În amintirea lui Gheorghe Lazăr

Ca o recunoaștere a activității sale meritorii pentru învăţământul în limba română, în multe localități din România au fost amplasate statui ale lui Gheorghe Lazăr.

În anul 1864, elevul său, contele Scarlat H. Rosetti, mare proprietar de terenuri, a ridicat primul monument dedicat personalității lui Gheorghe Lazăr, în curtea bisericii răsăritene ortodoxe din Avrig.

În anul 1886, în Piața Universității din Bucureşti, a fost amplasată o impunătoare statuie care readuce în memoria tuturor întreaga sa operă dedicată identității românești.

Tot în Avrig, în centrul localității, a fost instalat, ulterior, un bust dedicat marelui înaintaș, conceput cu mare putere de expresie de sculptorul Cornel Medrea. Și la Sibiu, în fața palatului ASTRA, se află un bust al lui Gheorghe Lazăr.

În semn de prețuire pentru fondatorul învățământului în limba națională, mai multe instituții de învățământ poartă numele lui Gheorghe Lazăr, printre care: Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu (fostul liceu al iezuiților), Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București (întemeiat sub acest nume în anul 1860), Colegiul Național Pedagogic Gheorghe Lazăr din Cluj-Napoca şi altele.

În anul 1923, la împlinirea a 100 ani de la moartea lui Gheorghe Lazăr, autoritățile de atunci, membrii guvernului și instituțiile de învățământ de toate gradele au organizat o comemorare festivă.

În anul 1973, UNESCO a comemorat 150 de ani de la moartea dascălului din Avrig, aducându-se în prim plan activitatea, viața și opera unuia dintre cei mai prestigioși îndrumători ai culturii române.

Puţină lume ştie că Gheorghe Lazăr a fost şi primul inginer cadastral (hotarnic) român şi că a pus bazele limbii române ştiinţifice şi tehnice, în toate domeniile. Gheorghe Lazăr este transilvăneanul care a oprit prăbuşirea naţiei sale, a românimii din vechiul teritoriu al Daciei-Romane şi a dat un nou imbold culturii şi civilizaţiei româneşti, nu întâmplător fiind numit „voievodul culturii româneşti”.