Ioana cea Nebună, regina închisă timp de 46 de ani

7 min


3
3 puncte

Ioana de Castilia, numită şi Ioana cea Nebună, s-a născut pe 6 noiembrie 1479, în vechiul oraș vizigot Toledo, capitala regatului Castiliei. Ea a fost al treilea copil și cea de-a doua fiică a regilor Isabela a Castiliei și Ferdinand al II-lea de Aragon.

Din anul 1509, vreme de 46 de ani, Ioana a trăit închisă la Tordesillas, mai întâi din voința tatălui său Ferdinand al II-lea de Aragon și apoi din voința fiului său Carol al V-lea, numit şi Carol Quintul.

Ioana a studiat religia, muzica, dansul, eticheta curții, dezvoltând şi abilități ecvestre. De asemenea, a învățat să stăpânească toate limbile şi dialectele romanice iberice, respectiv castiliana, leoneza, galiciana, portugheza și catalana, vorbind, totodată, fluent franceza și latina.

Din anul 1495, Ioana a arătat semne de scepticism religios și lipsă de devotament față de culturile și ritualurile creștine. Acest fapt a alarmat-o pe mama sa, care a ordonat ca acest secret să fie păstrat. Totodată, Ioana a primit din partea mamei sale un tratament dur pentru a accepta aceste învăţături creştine.

ioana cea nebună

S-a căsătorit de tânără

În anul 1496, la vârsta de doar 16 ani, prințesa Ioana s-a logodit cu arhiducele Filip cel Frumos. Acesta era fiul împăratului Maximilian I al Imperiului Romano-German și al primei sale soții, Maria de Burgundia. Căsătoria lor a însemnat o alianță între Casa de Habsburg și Casa de Trastamara și s-a vrut a fi o încercare de sporire a puterii familiei regale spaniole împotriva influeței în creștere a francezilor.

Curtenii îi vedeau pe Filip și pe Ioana ca un cuplu perfect. Cei doi s-au stabilit la Bruxelles unde s-a născut prima lor fiică, Eleanor.

Dar, cum era normal în acea epocă, Filip a avut aventuri cu alte femei, lucru care a provocat accese de gelozie furibunde din partea Ioanei, îndrăgostită nebunește de soțul ei.

Comportamentul Ioanei nu era socotit normal. Pe atunci, misiunea legitimă a căsătoriei era aceea de a procrea, iar relațiile extra-conjugale erau socotite normale. Ioana obișnuia să-l respingă pe Filip când acesta acorda prea multă atenție altor doamne de la curte, ținându-l la distanță, ceea ce-l făcea pe Filip să cadă în depresie și să facă scene de gelozie.

Urcarea pe tron

O succesiune de decese neaşteptate au făcut-o pe Ioana să devină moştenitoare a coroanei. Moartea singurului ei frate, Ioan, Prinț de Asturia, fiul cel mare al regilor Isabela a Castiliei și Ferdinand al II-lea de Aragon, a surorii sale mai mari, Isabella de Asturia, regină a Portugaliei, și a singurului fiu al acesteia, Miguel, au făcut ca Ioana să ajungă pe tronul Spaniei. În anul 1502, curtea castiliană a recunoscut-o ca succesoare legitimă și, împreună cu soțul ei, a plecat la curtea Spaniei pentru a primi titlul de prințesă de Asturia, conform tradiţiei.

La sfârșitul anului Filip s-a întors în Flandra, ceea ce a aruncat-o într-o tristețe profundă pe Ioana. Pe 10 martie 1503, Ioana a dat naștere unui fiu, care a fost numit Ferdinand, la fel ca şi tatăl Ioanei.

Ioana a dorit să se întoarcă la soțul ei, însă mama sa a încercat să o împiedice. Fiind o fire încăpățânată, Ioana a insistat să plece. Atunci mama sa a închis-o sub supravegherea episcopului Fonseca, în castelul La Motta. După o discuție foarte aprinsă cu Ioana, Isabela a Castiliei a fost nevoită să o lase să plece, punând însă la îndoială sănătatea mintală a fiicei sale.

După moartea suveranei, pe 26 noiembrie 1504, Ioana a devenit regină, iar soțul ei rege de jure uxoris.[detalii]

Lupta pentru putere

Tatăl Ioanei, Ferdinand al II-lea și-a pierdut titlul de rege al Castiliei. Acest lucru s-a întâmplat deşi soția sa i-a permis să guverneze în absența Ioanei sau, dacă Ioana nu dorea să conducă ea însăși, până când fiul ei, Carol I va împlini 20 de ani.

Ferdinand a refuzat să accepte asta. A emis monede pe care scria „Ferdinand și Ioana, rege și regină a Castiliei, Leonului și Aragonului”, iar la începutul anului 1505 a convins curtea că Ioana este bolnavă și nu poate guverna singură.

Soțul Ioanei, Filip cel Frumos, nu se mulțumea cu regența, ci visa să fie rege. Acesta a emis la rândul său monede cu numele „Filip și Ioana, rege și regină a Castiliei, Leonului și Arhiduci de Austria, etc.”. Ulterior, a început să se plângă de comportamentul prinţesei.

De la Ioana de Castilia, la Ioana cea Nebună

Filip era pregătit pentru o confruntare armată cu socrul său pentru Castilia, dar, datorită diplomației lui Ferdinand, s-a semnat tratatul de la Villavafila. Prin acest tratat, Ferdinand i-a cedat regatul ginerelui său, convenind printr-un al doilea tratat excluderea Ioanei de la guvernare, din cauza presupusei sale nebunii.

Imediat după aceea, Ferdinand a declarat că a fost șantajat de Filip cel Frumos, pe care l-a acuzat că o ține prizonieră pe prințesă. Ferdinand a denunțat tratatul, susținând că fiica sa trebuie să-și mențină dreptul de regină.

În realitate, și tatăl, și ginerele erau interesați în egală măsură să acrediteze ideea că Ioana este incapabilă să ocupe tronul. Cei doi îşi doreau puterea cu orice preţ.

Pe 25 septembrie 1506 Filip a murit brusc de febră tifoidă la Burgos, în Castilia. La scurt timp au apărut zvonuri că Filip ar fi fost otrăvit de către Ferdinand al II-lea. În acelaşi timp, Ioana era însărcinată cu cel de-al șaselea său copil, Caterina.

Tatăl Ioanei, ca regent, a trimis scrisori către toate curțile Europei, explicând că nebunia fiicei este cauzată de moartea bruscă a iubitului ei soț. Astfel, a apărut o legendă despre comportamentul ciudat al Ioanei, care era privită ca o văduvă neconsolată.[sursa]

Înmormântarea lui Filip

Ioana a decis să mute trupul lui Filip de la Burgos, unde murise, pentru a-i respecta dorința de a fi înmormântat la Granada, cu excepția inimii, care a fost dusă la Bruxelles.

Însoțită de un alai de nobili, soldați, preoți, doamne de onoare și slujitori, prințesa a pornit la drum. Cortegiul se deplasa doar pe timp de noapte, deoarece Ioana considera că un alai cu un catafalc pe străzile orașelor nu era un spectacol prea plăcut.

Drumul a durat opt luni. În tot acest timp regina neîncoronată nu s-a despărțit de sicriul soțului. Totodată, nobilii din cortegiu deveniseră nemulțumiți și au alimentat bârfele despre nebunia reginei. Pe 14 ianuarie 1507, pe când se afla în orașul Torquemada, Ioana a dat naștere ultimei ei fiice, Caterina.

În această perioadă, fiul și moștenitorul ei, Carol, care avea 16 ani, fusese lăsat în grija mătușii sale în nordul Flandrei, iar tatăl ei rămăsese în Aragon.

Ioana cea Nebună, închisă la Tordesillas

De la moartea mamei sale până la propria ei moarte, Ioana a avut doar în mod formal titlul de regină a Castiliei. Puterea reală a fost deținută de o serie de patru regenți.

În anul 1509, Ioana a fost închisă în Mănăstirea Santa Clara, din Tordesillas, Castilia, din ordinul tatălui său. Alături de ea, a fost închisă şi cel din urmă copil, fiica sa, Caterina. Cele două erau complet izolate de lumea exterioară.

După moartea lui Ferdinand, pe 23 ianuarie 1516, situația Ioanei nu s-a schimbat. Fiul său, Carol Quintul, își dorea la rândul lui coroana.

Pe 4 noiembrie 1516, Carol, care nu-și văzuse mama de zece ani, a mers să o viziteze, dar a decis să continue politica bunicului său și a lăsat-o închisă la Tordesillas. Nu își mai amintea de ea și doar auzise de nebunia ei. O incapacitate mintală a Ioanei era comodă multora, iar cei interesați erau conștienți de acest fapt.

Ioana și fiica sa au fost abuzate fizic și psihic de către temnicerii lor. Izolarea totală a făcut şi mai grea detenţia. Mai mult decât atât, Ioana era constrânsă să practice catolicismul și să se confeseze, ceea ce refuza cu încăpățânare.

De-a lungul anilor au izbucnit mai multe epidemii de ciumă. Deşi marchizul Denia a cerut permisiunea de a evacua palatul, Carol a refuzat. Chiar dacă viața mamei sale era în pericol, Carol dorea să o țină ascunsă de ochii lumii.

Marchizul Denia a demonstrat un zel exemplar în funcția sa de temnicer, după cum arată corespondența purtată cu Carol Quintul, în care uneori amintea că înainte de sentimentele filiale trebuie să fie puse interesele politice, uneori sugera ca regina să fie supusă unei anumite torturi. Astfel, ar fi adus un serviciu lui Dumnezeu, și deseori îi amintea că acționa doar în interesul lui.

Revolta

Carol a plecat din Castilia pe 20 mai 1520, lăsându-l ca regent pe detestatul Adrian de Utrecht. Acesta din urmă avea să devină papă, sub numele de Papa Adrian al VI-lea. La sfârșitul lunii mai a izbucnit așa numita revoltă a comunităților castiliene, condusă de Juan de Padilla.

În luna august a aceluiași an, locuitorii din Tordesillas s-au alăturat rebelilor și au luat cu asalt castelul în care era închisă regina. L-au înlăturat pe gardianul șef Denia, au eliberat-o pe biata femeie și, fiind convinși că era în deplinătatea facultăților mintale, au încercat să o atragă de partea lor.

Abia în acel moment regina neîncoronată a aflat de moartea tatălui său și de evenimentele care avuseseră loc de când era închisă. Totuși, a refuzat să li se alăture rebelilor împotriva fiului său, chiar dacă aceștia o eliberaseră și a refuzat să semneze orice document care ar fi legitimat acțiunile lor.

Revolta a fost reprimată cu bătălia finală de la Villalar, din data de 23 aprilie 1521, iar conducătorii ei au fost executați.

Moartea Ioanei de Castilia

După eșecul revoltei, Ioana cea Nebună a fost închisă din nou sub supravegherea marchizului Denia. Acesta a devenit și mai ostil din cauza ofenselor pe care le suferise în timpul rebeliunilor.

Viața Ioanei s-a deteriorat progresiv, mai ales după plecarea fiicei sale pentru a se căsători cu regele Portugaliei.

Depresia a crescut în intensitate și în ultimii ani presupusa sa boală mintală a devenit reală. Ioana a rămas în istorie drept Ioana cea Nebună, un supranume jignitor, însă, după 46 de ani de captivitate aproape neîntreruptă, este foarte probabil ca regina să-şi fi pierdut, într-adevăr, minţile.

Regina avea probleme la picioare și nu mai putea merge, dar, cel mai grav, nu putea comunica cu nimeni din interiorul sau din exteriorul temniței. Se crede că Ioana cea Nebună a suferit de mai multe boli mintale, incluzând schizofrenia şi depresia. Se pare că bolile s-au agravat odată cu decesele fraţilor, al nepotului, al mamei şi al soţului său.

Ioana cea Nebună a murit pe 12 aprilie 1555, în Vinerea Mare, după ce a refuzat să primească ungerea de pe urmă. A fost înmormântată la Mănăstirea Santa.

Mai târziu, nepotul ei, Filip al II-lea, a poruncit să fie reînhumată în Capela Regală a catedralei din Granada, alături de soțul său și de alți regi spanioli. Fiul reginei, Carol Quintul, a abdicat la trei luni dupa moartea mamei sale. Acesta a murit trei ani mai târziu, pe 21 septembrie 1558, la mănăstirea Cuacos de Yuste.


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

3
3 puncte

0 Comentarii

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide