Ioana d’Arc, o sfântă controversată, care a luptat pentru eliberarea Franţei

Ioana d’Arc este una dintre figurile emblematice ale Franței, fiind o sfântă a Bisericii Catolice, dar un personaj controversat, din cauza faptului că ar fi acţionat la îndemnul unor voci pe care le auzea doar ea, iar acest lucru ar fi fost cauzat de schizofrenie.

Naţionaliştii francezi au numit-o Fecioara din Orleans, atribuindu-i-se faptul că, în urma unor viziuni, Dumnezeu i-a spus să elibereze teritoriile Franței, care erau ocupate de Anglia în urma Războiului de 100 de ani.

Viaţa timpurie şi intrarea sub arme

Ioana d’Arc s-a născut în luna ianuarie, posibil în data de 6, în jurul anului 1412, în localitatea Domrémy, în vechea regiune Burgundia. A fost fiica fermierului Jacques d’Arc şi a Isabellei Romée. Deşi nu a fost învăţată să scrie şi să citească, Ioana a fost crescută în spiritul învăţăturilor Bisericii Catolice.

Începând cu vârsta de 13 ani, Ioana d’Arc ar fi auzit „voci” care îi porunceau să mobilizeze armata în lupta pentru eliberarea Franței de sub dominația engleză. Contextul era sensibil, căci Războiul de 100 de ani, dintre Franţa şi Anglia, era în plină desfăşurare.

Ca parte a misiunii sale divine, Ioana a depus un jurământ de castitate. La vârsta de 16 ani, tatăl său a încercat să aranjeze o căsătorie pentru ea, însă tânăra a reuşit să convingă un judecător să-i dea dreptul să refuze căsnicia.

În anul 1429, Ioana d’Arc, prin intermediul guvernatorului provinciei, i-a prezentat viitorului rege al Franţei Carol al VII-lea, patru profeţii. Deşi delfinul a fost sceptic la început, a decis s-o primească în audienţă. Delfinul a interacţionat pentru prima dată cu Ioana fiind deghizat, dorind s-o pună pe tânără la încercare. Aceasta, însă, l-a recunoscut după „un semn”, impresionându-l pe monarh.

În următoarele trei săptămâni, Ioana d’Arc a fost interogată de prelați și teologi, care au încercat să verifice dacă tânăra spunea adevărul. Mai mult, a fost dată şi pe mâna moașelor, pentru a se confirma dacă este virgină, aşa cum pretindea. Ioana d’Arc a trecut şi acest test, după care a primit armură, stindard și escortă.

Viitorul rege era convins că tânăra cunoştea lucruri secrete, pe care doar divinitatea i le-ar fi putut încredinţa.^[sursa]

Ioana d’Arc şi asediul Orleansului

Deşi era doar o adolescentă, a reuşit să se impună în mod surprinzător în faţa soldaţilor. Delfinul spera ca tânăra să elibereze oraşul Orleans, aflat de multă vreme sub asediul englezilor şi care căzuse în mâinile acestora.

În data de 29 aprilie 1429, Ioana d’Arc a atacat cu un detașament de soldați dinspre marginea de sud a cetăţii Orleans. A obținut o victorie cu un imens impact psihologic, pentru că era pentru prima dată după multă vreme când francezii îi învingeau pe englezi.

Oamenii au văzut în acest prim triumf semnul concret că Ioana d’Arc era trimisul lui Dumnezeu. Astfel, s-a îndeplinit prima dintre cele patru profeţii ale Ioanei d’Arc.

Trupele franceze au prins curaj, astfel încât au urmat și alte victorii, în urma cărora Ioana d’Arc a impus numirea ca rege a delfinului Carol al VII-lea, act ce i-a oferit regelui statutul de suveran legitim. Aceasta avea să fie împlinirea celei de-a doua dintre profeţiile tinerei.

Ioana d’Arc, abandonată de propriul rege

După încoronarea de la Reims, Ioana d’Arc a încetat să mai audă vocile divine care îi conduseseră acțiunile. Ea a mai participat la o serie de lupte, însă fără prea mare succes.

Se pare că noului conducător nu-i pica bine popularitatea imensă de care se bucura tânăra copilă. Astfel, regele a negociat încheierea unui armistiţiu cu englezii, spre dezamăgirea Ioanei. Aceasta considera că eforturile sale şi ale soldaţilor fuseseră în zadar. Din acest motiv, Ioana a continuat lupta, alături de puţinii ostaşi care i-au rămas alături.

În data de 24 mai 1430, Ioana a fost prinsă de un cavaler burgund într-o ambuscadă pusă la cale de contele de Luxemburg. Acesta a predat-o englezilor, în schimbul unei sume uriaşe de răscumpărare, ca pentru un rege.

Ioana d’Arc a fost acuzată de erezie chiar de către Universitatea din Paris. S-a cerut judecarea ei tribunalul Inchiziţiei, doar judecătorii bisericeşti având dreptul să se ocupe de astfel de cazuri.

Justiţia trebuia să certifice astfel, că Ioana d’Arc ar fi fost o vrăjitoare. Acest lucru ar fi arătat că regele Carol al VII-lea ar fi ajuns pe tron prin uzurpare, folosind „maşinaţiunile diabolice ale unei vrăjitoare”.

Condamnarea şi execuţia Ioanei d’Arc

Ioana era convisă că va fi răscumpărată de regele Franței, însă Carol al VII-lea a refuzat să o ajute pe cea căreia îi datora tronul.

Contrar legilor bisericeşti, tânăra a fost ţinută într-o închisoare militară. Într-un proces controversat, Ioana d’Arc a fost judecată de Inchiziție, având 70 de capete de acuzare, printre care vrăjitoria, erezia şi faptul că s-a îmbrăcat precum un bărbat. Tânăra a fost găsită vinovată şi condamnată la moarte prin ardere pe rug.

A fost pusă să semneze un act de abjurare, fiind convinsă că documentul se referea la altceva. Iniţial a semnat, făcând o cruce în dreptul numelui său, căci nu ştia să scrie. Două zile mai tâziu, Fecioara din Orleans a retractat cele conţinute în respectivul act.

Ioana d’Arc a fost arsă pe rug în data de 31 mai 1431, în piaţa Vieux-Marche, din Rouen. În timp ce-şi dădea ultimele suflări, tânăra striga numele lui Iisus Hristos, fiind convinsă că și-a îndeplinit misiunea. Rămăşiţele sale pământeşti au fost aruncate în fluviul Sena.

Ioana d’Arc a devenit o adevărată legendă, pentru că intervenția ei a schimbat soarta războiului, câștigat de francezi. Câteva secole mai târziu, în anul 1909, Biserica a recunoscut greșeala comisă de Inchiziție, iar Ioana d’Arc a fost beatificată. În anul 1920, Papa Benedict al XV-lea a decis sanctificarea eroinei.