Moara penală: o pedeapsă prin care deţinuţii erau puşi să macine cereale pentru a nu sta degeaba

3 min


4
4 puncte

Moara penală a fost introdusă la începutul secolului al XIX-lea în închisorile britanice. Acest dispozitiv era o formă de reeducare prin muncă a condamnaţilor. Ore în şir, deţinuţii trebuiau să păşească pe treptele care acţionau roţi uriaşe ce măcinau cerealele.

Moara penală a fost creată în anul 1818 de către Sir William Cubitt, un inginer britanic. Scopul dispozitivului era acela de a-i pune la muncă pe deţinuţii din penitenciarele Bury St. Edmunds și Brixton, ambele din Marea Britanie.

În anul 1822, şi America a adoptat acest sistem. A fost instalată o astfel de moară în Spitalul Belleuve, din New York.

Conceptul nu era unul complet nou. În închisori mai existau astfel de mori, dar care erau folosite pentru a măcina cerealele necesare închisorii, fiind acţionate de doi oameni. Moara penală, însă, avea atât dimensiuni mai mari, cât şi un cu totul alt scop.[sursa]

Moara penală

Cum funcţiona moara penală

William Cubitt a constatat faptul că deţinuţii din închisori petreceau timpul stând degeaba, iar închisoarea nu părea să fie o pedeapsă grea pentru ei. Astfel, s-a gândit să-i folosească într-un mod util şi să le fie aplicată şi o formă de pedeapsă.

Moara penală era un dispozitiv format dintr-un cilindru mare și gol, de obicei compus din trepte de lemn construite în jurul unui cadru cilindric de fier. Pe cilindru erau montate de obicei 24 de trepte, iar acesta avea o lăţime care permitea să găzduiască în jur de 20-25 de locuri.

Pe măsură ce dispozitivul începea să se rotească, fiecare deținut era obligat să continue să calce pe seria de scânduri. Practic urcau pe o scară fără sfârsit, având în faţă un zid. Puterea generată de moara penală era folosită în mod obișnuit pentru a măcina porumb și a pompa apă, deși unele nu serveau niciun scop altul decât pedeapsa.

Citeşte şi:  Cine a scris Biblia? Cele patru teorii care ar putea explica scrierea celei mai cunoscute cărţi din istorie

Deținuții urcau pe roată timp de câte 6 ore pe zi. De obicei, reprizele erau de 15 minute, având câte 5 minute pauză, până la împlinirea celor 6 ore. Dar existau şi programe la care pauzele se dădeau la fiecare oră.

Moara penală făcea şi victime

Funcționarea morilor penale era simplă, dar solicitantă fizic și psihic. Deținuții erau încarcerați în celule mici și întunecoase, unde primeau o rație zilnică minimă de hrană și apă. Dimineața devreme, ei erau scoși din celule și duși la moară.

Viteza și înclinarea cilindrului erau controlate de un gardian, care putea să le crească sau să le scadă după bunul plac. Dacă un deținut înceta să calce pe trepte sau cădea din cauza oboselii sau rănilor, el putea fi lovit cu o bâtă sau prins cu o curea de cilindru, fiind târât până când se ridica din nou.

Cum era de așteptat, o astfel de muncă grea făcea adesea victime, mai ales în rândul celor mai slabi sau bolnavi. Deținuții munceau până la epuizare, iar cei care încercau să renunțe erau bătuți. După cum se poate intui, se mai întâmplau şi accidente. Cei epuizaţi cădeau de pe trepte și se răneau, iar câteodată rănile erau fatale.

Deținuții nu aveau voie să vorbească sau să se uite unii la alții în timp ce lucrau la moară, fiind supravegheați constant de gardieni și soldați. După terminarea programului la moară, condamnaţii erau duși înapoi în celule. Uneori erau obligaţi să stea în picioare în continuare.

Citeşte şi:  Sindromul celui de-al treilea om şi legătura cu îngerii păzitori, explicată de psihologie

Una dintre cele mai celebre personalităţi care au experimentat moara penală a fost scriitorul britanic Oscar Wilde. Acesta a fost condamnat la închisoare în anul 1895 din cauza orientării sale sexuale, care pe atunci era o infracţiune. Scriitorul a trecut prin programul intens al morii, urcând câte 6 ore pe zi în cei doi ani de pedeapsă. Unii sunt de părere că moara i-a fost fatală lui Wilde. După eliberare, a mai trăit doar trei ani, murind la vârsta de 46 de ani.[sursa]

Moara penală a fost un mijloc de pedeapsă prea sever până și pentru acele vremuri. Cu timpul, au început să apară critici la adresa acestor metode de pedepsire. În afară de rănile suferite de deținuți, plângerile făceau referire adesea la femei, pentru care o astfel de muncă era mult prea grea.

Astfel, aceste mori au început să fie considerate forme de cruzime și tratament inuman. În anul 1895, mai funcţionau în închisorile britanice în jur de 40 de mori penale. În anii care au urmat, numărul a scăzut până când au fost interzise începând cu anul 1902.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Urmăriţi DespreLume.ro şi pe Google News


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

4
4 puncte
Vladimir Ivanovici
Vladimir este absolvent al Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti. Este fotograf profesionist şi pasionat de cărţi şi lucruri interesante şi mai puţin cunoscute, pe care le expune pe site-ul DespreLume.ro.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide