Bătălia din Dealul Spirii, ultima confruntare dintre români şi otomani pe teritoriul ţării noastre

Bătălia din Dealul Spirii a fost ultima confruntare armată disputată pe teritoriul românesc între români şi otomani. Un detaşament de 166 pompieri militari români, condus de căpitanul Pavel Zăgănescu, a luptat eroic în această bătălie, dusă împotriva unei armate de peste 6000 de ieniceri, care încerca să pună capăt Revoluţiei de la Bucureşti.

Anul 1848 a adus un lanţ de revoluţii care s-a răspândit pe aproape întreg continentul european. Una dintre acestea a fost revoluţia din Ţara Românească, care a izbucnit în iunie 1848.

În mod paradoxal, Revoluţia paşoptistă din Ţara Românească nu era îndreptată împotriva puterii suzerane a Imperiului Otomoan. Ţinta era protectoratul rusesc, pe care Curtea din Sankt Petersburg îl folosea pentru a înăbuşi orice încercare de a reforma sistemul de guvernare sau de administrare din principatele Moldova şi Ţara Românească. Prin Tratatul de la Adrianopol, Imperiul Otoman oferise Rusiei posibilitatea de a se amesteca în trebuirle interne ale celor două state româneşti.

După izbucnirea Revoluţiei de la 1848, guvernul revoluţionar instalat la Bucureşti a încercat să menţină raporturi bune cu Poarta Otomană, dar a provocat schimbări interne care au iritat la maximum Rusia. La început, tactica revoluţionarilor a avut succes, iar otomanii au evitat să intervină la nord de Dunăre.

Revoluționarii munteni își propuneau printre altele emanciparea clăcașilor și a evreilor, eliberarea robilor țigani, guvernarea în acord cu principiul separării puterilor în stat, limitarea puterii domnești și crearea unei gărzi naționale. Dar marile puteri europene s-au opus. Sub presiunea Rusiei, în septembrie 1848, turcii au trimis un corp de armată care să restabilească vechea stare de lucruri la Bucureşti.^[sursa]

Cum a început Bătălia din Dealul Spirii

Indignaţi de modul în care s-au comportat trupele turceşti la intrarea în Capitală, când au maltratat cu săbiile şi lăncile populaţia civilă, trecând cu caii peste cei căzuţi, dar şi de arestarea conducătorilor Revoluţiei române, unităţile militare române ce constituiseră un sprijin serios al Revoluţiei, s-au pus în mişcare. Asta în ciuda ordinului dat de Locotenenţa domnească de a se abţine de la orice act ostil faţă de armata invadatoare. Trupele otomane, sub comanda lui Fuad-Efendi, s-au deplasat lent, permiţând fruntaşilor Revoluţiei române să se refugieze din ţară pentru a nu fi arestaţi.

Tensiunea crescuse la maximum. În data de 13 septembrie 1848, otomanii se aflau în Dealul Spirii, acolo unde un regiment românesc tocmai primise noile drapele de luptă. O companie de pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu mărşaluia spre cazarma din Dealul Spirii, pentru a da onorul drapelului purtat de colegii lor de arme.

Cei 166 de pompieri s-au intersectat cu cei 6000 de ieniceri, iar o altercaţie minoră dintre un ofiţer turc şi un român, a fost ca o adevărată scânteie într-un butoi cu pulbere.

Desfăşurarea conflictului

Colonelul Radu Golescu concentrase în Dealul Spirii Batalionul 2 din Regimentul 2 Linie Infanterie și Compania a 7-a din Regimentul 1 Linie, punându-le sub comanda maiorului Nicolae Greceanu. Spre aceste trupe se îndrepta și compania de pompieri de sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu.

Căutând să prevină rezistența unităților militare, Locotenența domnească instaurată de trupele intervenționiste a dat ordin de predare a cazărmii Alexandria.

Ostașii români au dat dovadă de un puternic spirit antiotoman, reliefat inițial în atitudinea colonelului Radu Golescu care, la cererea lui Kerim-Pașa de a-și dezarma ostașii, a răspuns cu mândrie că „datoria unui soldat este să moară cu arma în mână și că mai mulțumit este în acest caz decât să se vadă dezarmat”.

Surprins plăcut de acest răspuns, comandantul turcilor, Kerim–Pașa, a ordonat retragerea trupelor otomane spre oraș până la reglementarea pe cale diplomatică a situației tensionate create. Pe drumul de întoarcere, acestea s-au întâlnit cu Compania de pompieri comandată de căpitanul Pavel Zăgănescu. La apropierea acesteia de cazarmă s-a produs un incident care avea să ducă la începerea unei adevărate bătălii.

Infanteria și artileria otomană erau masate în apropierea cazărmii, în preajma unui podeț care îngusta mult calea Companiei de pompieri. La trecerea acesteia, sublocotenentul Bălășeanu l-a atins cu cotul pe un artilerist turc. Incident aparent fără importanță, ura crâncenă dintre români și turci a făcut ca acest incident să degenereze.

Sublocotenentul român a fost lovit de un maior turc cu latul sabiei. Ofițerul român a tras două focuri de pistol, întâi asupra maiorului turc, pe care l-a ucis, apoi asupra lui Kerim-Pașa, căruia i-a ucis calul. În evenimente au intervenit ostașii români pentru a-și apăra comandantul.

Jertfa curajoşilor pompieri

Ulterior, trupele otomane au atacat cu violență Compania de pompieri care a opus o puternică rezistență, străpungând liniile inamice și reușind să continue lupta alături de ostașii aflați în cazarma Alexandria din Dealul Spirii.

După o luptă crâncenă, care a durat aproximativ 2 ore şi jumătate, trupele române au fost împrăștiate. Militarii turci au pus stăpânire pe București iar Revoluția de la 1848 din Țara Românească a fost înăbușită.

Şi-au pierdut viaţa în inegala încleştare 200 de otomani, 47 de soldaţi pompieri şi 2 ofiţeri. De asemenea, au fost alţi peste 100 de răniţi. Pompierii ucişi au fost înhumaţi ulterior în curtea Bisericii Sf. Gheorghe Plevenei.

Ceilalţi pompieri, în frunte cu sublocotenentul Dincă Bălăşeanu, s-au retras, pentru a continua lupta, în tabăra generalului Gheorghe Magheru de la Râureni. După dizolvarea acesteia, eroicii pompieri, alături de cei care activaseră în gărzile naţionale, au trecut munţii şi s-au înrolat în armata revoluţionară condusă de Avram Iancu.

Ce a însemnat Bătălia din Dealul Spirii

Chiar dacă Bătălia din Dealul Spirii s-a încheiat cu înfrângerea trupelor române, din punct de vedere istoric, această luptă consfințește dorința națională de autodeterminare, cu preţul jertfei supreme.

Pentru comemorarea eroilor pompieri căzuți în luptă, pe Dealul Spirii a fost ridicat în anul 1901 Monumentul Eroilor Pompieri din București, monument cu un trecut la fel de zbuciumat ca și evenimentele a căror memorie o reprezintă.

Ziua de 13 Septembrie a fost sărbătorită mai apoi ca fiind Ziua Pompierilor din România, însă a fost legal oficializată începând din 1953.