O comoară de aur uluitoare a fost descoperită într-un mormânt vechi de 1.300 de ani din Panama

2 min


2
2 puncte

O comoară de aur impresionantă a fost descoperită într-un mormânt vechi de 1.300 de ani, de arheologii din Panama. Aceştia au descoperit mormântul spectaculos al unei căpetenii pre-hispanice ale cărei ofrande funerare includ, printre alte comori, obiecte de aur și cercei din dinți de balenă.

Datând din jurul anului 750 d.Hr., bărbatul adult înmormântat în mormânt este posibil să fi fost un membru de rang înalt al culturii antice Gran Coclé, renumită pentru meșteșugul aurului în perioada precolumbiană.

Mormântul a fost descoperit în cadrul unei necropole cunoscute sub numele de parcul arheologic El Caño, acolo unde au fost găsite anterior și alte morminte, precum și monoliți de piatră și structuri ceremoniale din lemn.

Potrivit Ministerului Culturii din Panama, cimitirul a fost folosit între anii 700 și 1.000 d.Hr. și a dat naștere unor teorii privind o serie de „înmormântări multiple”, fiecare dintre acestea conținând între 8 și 32 de corpuri aparținând elitelor, dar și persoanelor de rang inferior care au fost sacrificate pentru a-și însoți superiorii în viața de apoi.[sursa]

comoară de aur uluitoare a fost descoperită
O comoară de aur a fost scoasă la suprafaţă de arheologi

O comoară de aur uluitoare a fost descoperită în mormânt

În prezent, nu este clar câte persoane au fost îngropate în mormântul nou descoperit, deși arheologii au confirmat că domnul Coclé a fost îngropat cu fața în jos, deasupra corpului unei femei, așa cum era obișnuit în această societate. Alături de rămășițe, cercetătorii au descoperit un număr mare de artefacte ceramice, precum și piese de aur cu o valoare monetară și istorică enormă.

• CITEŞTE ŞI:  Edward G. Robinson, singurul actor născut în România, care a câştigat Premiul Oscar

Printre aceste obiecte funerare se numărau cinci plăcuțe de aur pentru piept, două centuri cu mărgele de aur, doi cercei în formă de om (unul de bărbat și unul de femeie), un alt cercel în formă de „crocodil dublu” și o serie de plăci circulare de aur.

comoară de aur uluitoare a fost descoperită în mormânt
Piesele descoperite vor fi examinate pentru a li se stabili cu exactitate originea şi valoarea

În mormânt au fost găsiți alți cinci cercei decorați cu dinți de cașalot cu capac de aur, precum și brățări și haine elaborate cu dinți de câine.

Alte obiecte îngropate împreună cu căpetenia includ o serie de flaute din os, doi zurgălăi și un colier cu mărgele. Arheologii sunt încă în proces de excavare a mormântului pentru a afla mai multe despre locuitorii săi antici și despre posesiunile lor elaborate.

Considerată a fi existat între aproximativ 200 î.Hr. și 1550 d.Hr. în ceea ce este acum Panama, cultura Gran Coclé este cunoscută pentru artefactele sale din aur create cu îndemânare. Exemple spectaculoase ale acestor obiecte lucrate cu măiestrie au fost găsite în numeroase situri funerare antice din întreaga țară.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Urmăriţi DespreLume.ro şi pe Google News


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

2
2 puncte
Vladimir Ivanovici
Vladimir este absolvent al Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti. Este fotograf profesionist şi pasionat de cărţi şi lucruri interesante şi mai puţin cunoscute, pe care le expune pe site-ul DespreLume.ro.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via