Rongorongo, misterioasele texte de pe Insula Paştelui, care nu au fost încă descifrate

Rongorongo reprezintă un sistem de glife descoperit în secolul al XIX-lea pe Insula Paștelui și care alcătuiește ceea ce pare a fi o scriere sau proto-scriere încă nedescifrată, în ciuda eforturilor prelungite ale oamenilor de știință.

Mai multe artefacte antice, care conțineau un set de simboluri gravate, au fost descoperite pe Insula Paștelui, o mică insulă îndepărtată situată la câteva mii de kilometri vest de America de Sud, faimoasă în întreaga lume pentru sutele de statui antropomorfe monolitice gigantice numite moai. Desenele complicate par a fi glife, sau o formă de scriere, dar semnificația acestora nu a fost niciodată descifrată. Unii cred că descifrarea scrierii misterioase ar putea oferi răspunsuri cu privire la cauzele prăbușirii civilizației antice din Insula Paștelui.

Rongorongo, misterioasele texte de pe Insula Paştelui

Textele Rongorongo au fost descoperite pentru prima dată de Eugène Eyraud, un călugăr al Bisericii Romano-Catolice, care a mers pe Insula Paștelui în calitate de misionar, ajungând acolo în data de 2 ianuarie 1864. Într-o relatare a vizitei sale, el a scris despre descoperirea a douăzeci și șase de tăblițe de lemn care conțineau inscripții neobișnuite:

„În fiecare colibă se găsesc tăblițe sau bețe de lemn acoperite cu mai multe feluri de caractere hieroglifice: Sunt reprezentări de animale necunoscute pe insulă, pe care băștinașii le desenează cu pietre ascuțite. Fiecare figură are un nume propriu; dar puțina atenție pe care o acordă acestor tăblițe mă face să cred că aceste caractere, rămășițe ale unei scrieri primitive, sunt acum pentru ei o practică obișnuită pe care o păstrează fără să-i caute sensul.”, spunea călugărul Eyraud.

Numele Rongorongo provine din limba Rapa Nui, care este limba nativă a Insulei Paștelui, și înseamnă „a recita, a declama, a cânta”. Obiectele care poartă inscripțiile sunt în majoritate tăblițe de lemn cu forme neregulate, dar printre ele se regăsește și un toiag de lemn al unei căpetenii locale, statueta unui om-pasăre și două ornamente pectorale. În afară de obiectele din lemn mai există și câteva petroglife care ar putea include scurte inscripții rongorongo. Tradiția orală a pascuanilor sugerează că doar o elită redusă numeric era capabilă să citească inscripțiile care erau considerate ca fiind sacre.

Textele rongorongo autentice sunt scrise alternativ de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga într-un sistem de direcții numit denumit boustrofedon inversat. Pe o treime dintre tăblițe, liniile de text sunt gravate în lungul unor caneluri puțin adânci pe suprafața lemnului. Glifele redau contururi de ființe umane, de animale, de plante, de artefacte sau au forme decorative. Multe dintre figurile umane sau animaliere prezintă protuberanțe caracteristice de fiecare parte a capului, reprezentând probabil urechi sau ochi.

Cum au fost create textele

Formele glifelor sunt contururi standardizate de ființe vii sau de forme geometrice cu o dimensiune medie de un centimetru. Tăblițele de lemn au forme neregulate și, în multe cazuri, prezintă caneluri, iar inscripțiile se încadrează în canalele create de caneluri.

Conform legendelor locale, fondatorii civilizaţiei pascuane au adus cu ei 67 de tăbliţe din locurile natale. Dar nici în Polinezia şi nici în America de Sud nu au fost descoperite locuri sau civilizații care să fi avut un „scris” similar. Se crede că acestea au fost gravete cândva în secolul al XIII-lea, deşi nu se ştie exact când au fost create tăbliţele.

Se crede că forma neregulată a tăblițelor precum și folosirea, la crearea acestora, a unor bucăți de lemn cu imperfecțiuni, au fost impuse de penuria cronică de lemn de pe insulă.

Exceptând câteva glife gravate în piatră, toate inscripțiile care au supraviețuit se regăsesc pe suport de lemn. Legenda spune că, datorită valorii foarte mari a lemnului, doar câțiva experți aveau voie să-l folosească la scriere, în vreme ce învățăceii foloseau frunzele de banan.

Conform tradiției, scribii foloseau pene de obsidian sau dinți de rechin, unelte care încă se mai folosesc în Polinezia pentru a grava lemnul. Glifele sunt alcătuite în general din tăieturi regulate și adânci, dar există și glife realizate din tăieturi de grosimea firului de păr.

Descifrarea misterioaselor texte rongorongo

Descifrarea glifelor s-a dovedit a fi extrem de dificilă. La fel ca în majoritatea cazurilor de inscripții nedescifrate, există tot felul de interpretări ciudate ale scrierii rongorongo. Oricum, în afara unui fragment de pe o singură tăbliță despre care s-a demonstrat că reprezintă un calendar lunar, niciunul dintre texte nu a fost descifrat. Presupunând că rongorongo este o scriere, există trei bariere care o fac dificil de descifrat: numărul limitat de texte, lipsa ilustrațiilor și a altor contexte cu ajutorul cărora să le înțelegem și slaba atestare a limbii vechi rapa nui, care este probabil să fie limba reflectată în tăblițe.

Unii sunt de părere că rongorongo nu este o scriere adevărată, ci o formă de proto-scriere, care reprezintă un set de simboluri ce transmit informații fără a conține un conținut cu adevărat lingvistic. Potrivit Atlasului limbajului, rongorongo „a fost probabil folosit ca ajutor de memorie sau în scopuri decorative, nu pentru a înregistra limba rapa nui a locuitorilor insulei”.^[sursa]

Deși rămâne neclar ce anume este menit să transmită rongorongo, descoperirea și inspectarea tăblițelor rămân o cheie importantă pentru înțelegerea civilizațiilor trecute din Insula Paștelui.

Imaginile cu inscripții complicate și aliniate cu grijă indică faptul că civilizația antică a insulei avea un mesaj de transmis, fie că era vorba de o afișare ocazională în scopuri decorative, fie că era vorba de transmiterea mesajelor și poveștilor din generație în generație. Poate că descifrarea codurilor va duce într-o zi la răspunsuri despre prăbușirea civilizației insulare, dar deocamdată, tăblițele rămân un simbol misterios al unei civilizaţii apuse.