Sfântul Luca al Crimeei, chirurgul anchetat şi arestat, care a devenit sfânt

Sfântul Luca al Crimeei, Valentin Felixovici (Luca) Voino-Iasenetki, după numele său de mirean, s-a născut în data de 27 aprilie 1877, în localitatea Kest, din Crimeea, într-o familie cu rădăcini nobile. Tatăl său era catolic, iar mama ortodoxă. Mai târziu, şi-a dedicat viaţa slujindu-şi aproapele în calitate de chirurg, savant în medicină, profesor universitar, arhiepiscop, dar şi de mare predicator creştin.

Părinţii săi erau credincioşi, dar, potrivit memoriilor sale, nu a primit o educație religioasă din partea acestora. El a deprins învățăturile creştine de unul singur. După ce a terminat gimnaziul, Luca a fost admis prin concurs la Academia de Arte din Kiev, dar a abandonat-o pentru a urma studii de medicină la Universitatea din Kiev.

Luca Voino-Iasenețki a lucrat o perioadă ca medic chirurg și anestezist în mai multe spitale din Rusia. A realizat un număr mare și variat de intervenții chirurgicale și s-a remarcat îndeosebi în chirurgia oftalmologică, efectuând transplanturi de cornee în cazuri de trahom.

Medicul, care avea să devină mai târziu cunoscut drept „sfântul Luca”, a studiat timp de mulți ani anestezia regională, fiind un pionier al acestui procedeu în Europa de Est, încercând tratamentul nevralgiei de trigemen cu anestezie locală. A efectuat numeroase operații chirurgicale în timpul Primului Război Mondial. ^[sursa]

Şi-a pierdut soţia, dar nu s-a lăsat învins

În anul 1916, Luca Voino-Iasenețki s-a mutat la Tașkent, crezând că tuberculoza de care suferea soția sa se va ameliora acolo datorită climei calde. Soția sa a murit la Tașkent în octombrie 1919. După înființarea Universității din Tașkent, medicul Valentin Voino-Iasenețki a fost numit profesor universitar de anatomie și chirurgie și a condus una dintre cele mai vestite clinici chirurgicale din Asia Centrală.

Medicul a publicat mai multe studii de medicină, principala sa lucrare fiind Eseuri de chirurgie septică, care este considerată încă o carte de referință și un manual pentru chirurgi. Apariția acestei lucrări a avut o mare importanță în anii următori Primului Război Mondial, când antibioticele nu apăruseră încă sau nu erau accesibile în Uniunea Sovietică.

Medicul Voino-Iasenețki era o persoană religioasă și se ruga Maicii Domnului înaintea fiecărei operații. În februarie 1921, în plină perioadă de persecuție religioasă, când preoții și episcopii erau întemnițați, exilați sau împușcați, el a fost hirotonit preot și apoi tuns în monahism cu numele de Luca.

Cel care avea să fie cunoscut mai târziu drept „sfântul Luca”, a atârnat o icoană în sala de operații și ținea cursuri îmbrăcat în haine preoțești și cu o cruce la gât. Primele conflicte cu autoritățile comuniste au avut loc atunci când reprezentanții noului regim au interzis prezența icoanelor în spitale. Ieromonahul Luca a fost hirotonit episcop de Tașkent și Turkestan în data de 31 mai 1923, în timpul patriarhului Tihon al Moscovei.^[sursa]

A fost concediat şi apoi arestat

Autoritățile comuniste au dispus concedierea lui de la universitate și apoi arestarea lui. În perioada sovietică a fost supus represiunilor politice și a fost de mai multe ori anchetat și arestat până la declanșarea Războiului Ruso-German.

Sfântul Luca a trăit 11 ani în exil în diferite locuri de pe teritoriul Uniunii Sovietice. A fost deportat inițial în ținutul Turuhansk și adus înapoi după mai multe intervenții, apoi, în anul 1930, a fost condamnat la 3 ani de exil pentru o presupusă instigare la crimă și deportat la Arhanghelsk după ce un fost coleg, medicul și profesorul universitar Ivan Mihailovski, s-a sinucis într-o criză de nebunie.

În această perioadă episcopul Luca și-a continuat activitatea de medic, vindecând gratuit un număr mare de bolnavi și, potrivit scriitorului Alexandr Soljenițîn, chiar și pe unii activiști comuniști.

În anul 1933, a călătorit la Leningrad pentru a se opera de o tumoră. Atunci, primul secretar local Serghei Kirov a încercat să-l convingă să renunțe la rangul bisericesc, oferindu-i conducerea unui institut medical. Episcopul Luca a refuzat și s-a întors în anul 1934 la Tașkent, de unde a fost deportat pentru a treia oară în ținutul Krasnoiarsk.

Încă de la începutul Marelui Război pentru Apărarea Patriei a lucrat în diferite spitale militare din Siberia, unde a efectuat numeroase operații, aplicând propria metodă de tratament a rănilor purulente și salvând viețile a mii de militari sovietici.

În anul 1942 situația Bisericii Ortodoxe Ruse s-a îmbunătățit, iar autoritățile sovietice i-au permis episcopului Luca să-și desfășoare activitatea de ierarh. A îndeplinit funcțiile de arhiepiscop de Krasnoiarsk și Enisei (1942-1944) și arhiepiscop de Tambov și Miciurinsk (1944-1946). În anul 1946 a fost numit în rangul de arhiepiscop de Simferopol și Crimeea, militând în următorii 15 ani pentru redeschiderea bisericilor și încetarea persecuției religioase.

Sfântul Luca: recunoaştere şi canonizare

„Doctorul lua micul dejun singur, la orele opt, şi pleca la spital. De prânzit, venea să prânzească la orele cinci după-amiaza. După prânz, se odihnea puţin, după care primea bolnavi în cabinet. Apoi, lua ceaiul de seară şi se retrăgea la el în camera. Scria acolo şi citea până se termina gazul din lampă. Deseori îl chemau noaptea la spital. Se îmbrăca în tăcere şi pleca. Niciodată nu se supăra când era chemat. Era un om drept.”, astfel decurgea programul obişnuit al medicului devenit sfânt, conform unei menajere care l-a cunoscut.

Episcopul Luca a trăit o viață întreagă în condiții modeste, dăruindu-și toate câștigurile săracilor sau orfanilor de război. Starea precară de sănătate l-a împiedicat să mai opereze, iar în anul 1956 a orbit complet. A murit în data de 11 iunie 1961, la vârsta de 84 de ani. Mormântul său a devenit în scurt timp un loc de pelerinaj pentru credincioși.

Sinodul Bisericii Ortodoxe din Ucraina a recunoscut evlavia populară a credincioșilor față de arhiepiscopul Luca. În anul 1995 s-a propus canonizarea lui ca sfânt. Pe 17 martie 1996 rămășițele pământești ale arhiepiscopului Luca au fost deshumate, în cadrul unei ceremonii la care au participat mai multe mii de persoane, și, potrivit unor martori, răspândeau o mireasmă plăcută, iar inima lui a fost găsită neputrezită. a fost canonizat în data de 25 mai 1996. Din anul 2013, Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeii, a fost inclus în calendarul creștin ortodox român, cu ziua de prăznuire la 11 iunie.