Boala cumplită a lui Ştefan Luchian. A pictat cu pensula legată de mână

6 min


19
19 puncte

Ştefan Luchian s-a născut pe 1 februarie 1868, în Ştefăneşti, judeţul Botoşani, fiind fiul maiorului Dumitru Luchian și al Elenei Chiriacescu. Luchian este considerat primul pictor român modern, fiind supranumit poetul plastic al florilor. Viaţa sa a stat sub semnul creaţiei, dar şi al durerii, având parte de un sfârşit precedat de chinuri groaznice.

Tatăl lui Ştefan, Dumitru Luchian, s-a născut în anul 1826, la Galați, în familia serdarului Vasile Luchian, boier caftanlău și președinte al Eforiei orașului. Mama lui, Elena Chiriacescu, s-a născut la Perieți, în judeţul Ialomița, în familia proprietarului agricol Iamandi Chiriacescu. Dumitru Luchian a fost comandantul Batalionului nr. 3 de grăniceri şi bun prieten cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

În aprilie 1873, familia lui Ştefan Luchian s-a mutat la București. Tatăl său a cumpărat o casă pe strada Popa Soare nr. 15, în vechea și pitoreasca mahala a Mântulesei. Aşadar, tânărul Ştefan s-a născut într-o familie înstărită şi cu o moştenire care i-a permis să-şi urmeze menirea.[sursa]

ştefan luchian
Ştefan Luchian: foto stânga – autoportret, foto dreapta – în atelierul său

Formarea artistică a lui Ştefan Luchian

Încă din copilărie se putea observa talentul şi pasiunea lui Ştefan pentru desen şi pictură. Artistul a început să picteze încă din vremea în care a urmat cursurile primare la Școala din Tabaci. Mai apoi, a continuat ca elev al Liceului Sfântul Sava, unde a făcut trei clase gimnaziale. După propriile sale declarații, la liceu ajunsese să facă temele de desen pentru toată clasa „pe treizeci de gologani: atât era tariful”.

După liceu, Luchian ar fi trebuit să urmeze o carieră militară, conform dorinţei mamei sale. Elena Chiriacescu a făcut tot posibilul să-şi convingă fiul să se înscrie la şcoala militară. De altfel, potrivit istoricilor, Luchian s-a prezentat la examen, însă nu a scris nimic, pentru a nu fi admis.

Ştefan Luchian s-a înscris singur la Şcoala de Arte Frumoase şi la Conservator. În şcoala de pictură, mentor i-a fost marele Nicolae Grigorescu, care l-a încurajat pe Luchian să-şi continue vocaţia. Printre profesorii săi s-au numărat mari artişti precum Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman și Constantin I. Stăncescu la istoria artelor și estetică.

În anul 1889 a absolvit cursurile Şcolii de Arte Frumoase. În toamna aceluiaşi an, Luchian a plecat la München, unde a studiat la Academia de Arte Frumoase. A revenit în ţară la moartea mamei sale. A plecat în anul următor la Paris, unde s-a înscris la Academia Julian. La Paris, vizitând marile muzee şi analizând lucrările marilor pictori universali, Luchian a învăţat mai mult decât pe băncile şcoli.

Revenirea în ţară şi problemele financiare

În anul 1892, Ştefan Luchian a revenit în România. În scurt timp, a ajuns un nume cunoscut în lumea artei. A fost principalul iniţiator al “Expozitiei artistilor independenţi”, care s-a deschis în anul 1896.

Luchian a intenţionat să ocupe catedra de pictură de la Şcoala de Belle-Arte din Iaşi, însă s-a retras de la concurs, fiind nemulţumit de aranjamentele de culise. Ca şi în ziua de azi, numirile se făceau în funcţie de relaţii şi interese.

A continuat să picteze şi să expună atât în ţară, cât şi în străinătate. În anul 1900 a trimis doua pasteluri la “Expoziţia Universală” de la Paris. În ciuda talentului său recunoscut, lucrările sale nu s-au vândut aşa cum s-ar fi aşteptat.

După moartea tatălui său, starea materială a artistului s-a degradat. Averea pe care o moștenise de la părinții săi, i-a permis ca timp de câțiva ani să trăiască fără griji. În perioada următoare, artistul a fost nevoit să-şi asigure singur traiul. Cum nu a cunoscut succesul financiar în urma expoziţiilor, a fost nevoit să se reprofileze.

Se spune că la expoziţia din anul 1905 i s-a vândut un singur tabloul, acesta fiind cumpărat chiar de fostul său profesor Nicolae Grigorescu.

Neavând bani din vânzarea tablourilor, Luchian a început să picteze biserici împreună cu alţi pictori. Printre lăcaşurile de cult pictate de marele artist se numără Biserica Brezoianu din Bucureşti şi Catedrala ”Sfântul Alexandru” din Alexandria.

Ştefan Luchian, în diferite momente din viaţă

O dragoste pierdută

În perioada în care lucra la pictarea Catedralei din Alexandria, Ştefan Luchian s-a îndrăgostit de fiica primarului, Cecilia Vasilescu. Între cei doi au existat planuri de căsătorie, care nu s-au finalizat din cauza situaţiei materiale precare a pictorului şi a bolii acestuia, care tocmai începuse să-şi facă apariţia.

Pentru a face rost de bani pentru a supravieţui, Luchian a lucrat şi pentru Victor Antonescu, ministrul Justiţiei. Acesta era un boier originar din judeţul Teleorman. Pictorul a decorat saloanele acestuia şi pereţii unui vapor fluvial.

Se spune că artistul nu şi-ar fi primit banii pentru munca prestată. Antonescu i-a achitat doar o parte din datorie şi i-a trimis o pereche de pantaloni uzaţi, pentru restul de bani datoraţi. Episodul ruşinos este amintit de Luchian într-o scrisoare trimisă unui amic:

„Dragă Clavel, din ajunul Anului Nou nu mai ştiu nimic de domnul Antonescu, deşi eu i-am scris vreo două scrisori prin care îi ceream un mic rest ce mai am de primit. Nu ştiu ce soartă va avea scrisoarea mea, mai ales când este ştiut de ce consideraţie se bucură un biet pictor în societatea bucureşteană”.

Florile, refugiul lui Ştefan Luchian  

În anul 1900, simptomele cumplitei boli care îl va chinui pe artist până la finalul vieţii s-au agravat. Ştefan Luchian se îmbolnăvise de scleroză multiplă. În anul 1902 s-a internat la Spitalul Pantelimon din cauza durerilor cumplite. Boala i-a paralizat picioarele de la şolduri în jos şi a rămas imobilizat în scaun. Maladia a avansat galopant, în ciuda tratamentelor medicale de care avea parte.

După externare, Ştefan Luchian a rămas captiv în casă, imobilizat în pat. Se spune că agonia fizică a pictorului era sporită de chinul interior al artistului, care nu mai putea ieşi în natură, principala sa sursă de inspiraţie. A continuat să picteze, în special flori. Le cerea cunoscuţilor care veneau în vizită să îi aducă flori pe care le aşeza cu grijă în glastră şi le imortaliza pe pânză.  

În anul 1905, când era deja afectat puternic de cumplita boală, Ştefan Luchian a pictat unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale sale, ”Anemonele”. Chinuit de durerile cauzate de boală, Luchian a avut cele mai mari sclipiri de geniu imobilizat în pat. Specialiştii apreciază că cele mai bune lucrări ale pictorului datează din perioada bolii.

„Anemone” – Ştefan Luchian

A creat cu pensula legată de mână  

În ultima fază a bolii şi ultimii ani din viaţă, Ştefan Luchian a trăit în chinuri cumplite. Nu se mai putea mişca, dar îşi dorea cu disperare să mai poată picta.

Atunci când boala a ajuns să îi afecteze degetele, pictorul a cerut să i se lege pensula de încheietura mâinii. În acest mod cumplit s-a derulat ultima perioadă de creaţie din viaţa sa. Pictorul Nicolae Tonitza l-a vizitat pe Luchian în ultima parte a vieţii sale.

„I-am legat pensula de antebraţul mâinii drepte şi mâna lui începe să se zbată nervos şi stângaci pe suprafaţa pânzei şi faţa lui se crispa ca de durerile unei faceri, înfricoşător. Rezonanţele nebănuit de adânci ale unui suflet încă viu m-au impresionat până la laşitate. Am fugit din faţa acelei schingiuiri voite şi într-o cameră alăturată, în urma perdelelor groase, am plâns, plânsul sec al neputinţei mele detestabile.”, îsi amintea Nicolae Tonitza.

Arestat la domiciliu sub acuzaţia de plagiat  

Dincolo de durerile provocate de boală, Ştefan Luchian a trăit printr-o suferinţă poate şi mai mare pentru un artist. A fost acuzat de plagiat. Procesul a fost intentat de Take Ionescu în anul 1915.

Acuzaţia de plagiat s-a referit la tablourile pictate de Ştefan Luchian împreună cu colaboratori de-ai săi în ultimii ani ai vieţii. Din cauza acuzaţiilor, Luchian a fost pus sub arest la domiciliu.

„Între comparatori era un puternic om politic, pe cât de inteligent, pe atât de crud în funestul lui egoism, şi de aprig în lăcomia lui, generoasă cu lăutarii. El a născocit fabula plagiatului admis de autor şi în colaborare, şi a depus la Parchet o plângere de excrocherie împotriva pictorului Ştefan Luchian. Ceva mai monstruos – s-a găsit un procuror, un tânăr procuror, care s-a transportat la locuinţa artistului, ca să-l aresteze, şi care găsindu-l pus în fiare de Dumnezeu, s-a mărginit să-l declare arestat în pat… Fără această intervenţie şi ofensă a Justiţiei în ultimele zile de viaţă ale artistului, Luchian putea să mai trăiască un timp.”, a povestit poetul Tudor Arghezi, unul dintre apropiaţii şi cei care l-au susţinut pe Luchian.

Procesul de plagiat s-a încheiat odată cu moartea artistului. În contrast total cu acuzaţiile aduse, critica de artă a spus ulterior despre Ștefan Luchian că a fost un inovator.

Ştefan Luchian a sfârşit în noaptea dintre 27 şi 28 iunie 1916. Avea doar 48 de ani. Pe şevalet, a rămas o lucrare neterminată. Era chipul unei femei.

Urmăriţi în materialul video de mai jos un scurt documentar despre pictorul Ştefan Luchian


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

19
19 puncte

0 Comentarii

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide