Take Ionescu a fost unul dintre cei mai importanți oameni politici români din prima jumătate a secolului al XX-lea, care a avut un rol decisiv în realizarea unirii Transilvaniei, Banatului și Bucovinei cu România. A fost, de asemenea, un avocat de succes, un jurnalist talentat și un diplomat recunoscut pe plan internațional.
Viața personală
Take Ionescu s-a născut la 25 octombrie 1858, în Ploiești, într-o familie de negustori. Numele său real era Dumitru Ghiță Ioan, dar a folosit mai multe pseudonime pe parcursul vieții, până când s-a stabilit la numele de Take Ionescu. A avut trei frați, dintre care cel mai cunoscut este Thoma Ionescu, un renumit chirurg și activist politic.
A studiat la Liceul Sfântul Sava din București, apoi la Facultatea de Drept a Universității din Paris, unde a obținut și titlul de doctor în drept la care a obținut și titlul de Doctor în Drept cu mențiunea „magna cum laude”. S-a întors în țară în anul 1881 și a devenit avocat în Baroul Ilfov. A fost un orator elocvent și un apărător al drepturilor omului.
A fost căsătorit de două ori. Prima soție a fost Elisabeth (Bessie) Richards, o englezoaică pe care a cunoscut-o la Paris și cu care s-a căsătorit în anul 1881. Aceasta era „o fată blondă de 17 ani, cu parul afânat, cu ochii mari albaștri. O fată de bună familie, cu o educație din cele mai alese, dar fără avere.” Părinții lui Take Ionescu, care doreau ca fiul lor să se însoare cu o fată de condiție înaltă și cu stare, se opun categoric, dar nu reușesc să împiedice căsătoria, motiv pentru care îl dezmoștenesc pe Take și încetează relațiile cu el pentru mulți ani.
Bessie şi Take au avut o fiică, Maria, care a murit la vârsta de șapte ani. Bessie a murit şi ea în anul 1918, după o lungă suferință.
A doua soție a fost Alexandrina Ecaterina Woroniecki (Adina Olmazu), o româncă de origine poloneză, cu care s-a căsătorit în același an. Aceasta era cu 33 de ani mai tânără decât el. Cei doi au avut un fiu, Alexandru, care a devenit diplomat.
Take Ionescu a fost un om cult și pasionat de literatură, artă și muzică. A fost prieten cu scriitorul Ion Luca Caragiale și cu compozitorul George Enescu. A fost, de asemenea, un admirator al politicienilor britanici și ai lui Eleftherios Venizelos, liderul grec care a realizat unirea Greciei cu Creta și Macedonia.
A murit la 21 iunie 1922, la Roma, unde se afla în misiune diplomatică. Cauza morții a fost febra tifoidă. A fost înmormântat la Mănăstirea Sinaia, alături de prima sa soție și de fiica sa.
Viața politică
Take Ionescu și-a început cariera politică în anul 1883, când a fost ales deputat pe listele Partidului Național Liberal (PNL). A fost un adept al liberalismului radical și al reformelor sociale. După cum remarca Nicolae Iorga „avocatul Take Ionescu, a devenit, prin talent, factor important într-un partid de boieri.”
În anul 1885, alături de alţi tineri liberali, a părăsit PNL, considerând că zilele lui Ion C. Brătianu sunt numărate în fruntea ţării. În anul 1891, a devenit membru al ”Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor” şi s-a alăturat Partidului Conservator.
În perioada următoare, a fost ministru al instrucțiunii publice și cultelor (1891-1898), în guvernele lui Lascăr Catargiu și Gheorghe Grigore Cantacuzino. Din această poziţie, a inițiat o serie de legi privind învățământul primar obligatoriu, învățământul secundar și superior, înființarea de școli profesionale și de arte și meserii, recunoașterea diplomelor străine, protecția patrimoniului cultural etc.
Mai apoi, Take Ionescu a fost ministru de finanțe (1904-1907), în guvernul lui Gheorghe Grigore Cantacuzino. A avut misiunea de a echilibra bugetul, de a reduce datoria publică, precum şi să îmbunătățească sistemul fiscal și să stimuleze dezvoltarea economică.
Măsurile adoptate de guvern la propunerea ministrului de finanțe au constat în: introducerea a 11 noi taxe și impozite, înstrăinarea unor părți importante din activele și participațiunile statului, concomitent cu reduceri semnificative de personal și diminuarea severă a cheltuielilor cu serviciile publice. Aşadar, nu au fost măsuri populare. Rezultatul acestor măsuri de austeritate a fost unul aproape catastrofal pentru economia României.
Avocatul Ionescu a fost un susținător al cooperativismului și al creditului rural. A fost implicat în rezolvarea crizei dinastice din anul 1906, când regele Carol I a vrut să abdice în favoarea nepotului său, Ferdinand, care era căsătorit cu o prințesă catolică. Take Ionescu a convins Parlamentul să accepte căsătoria și să mențină monarhia constituțională.
Take Ionescu a fondat, în anul 1908, Partidul Conservator-Democrat (PCD), o formațiune de centru-dreapta, care se opunea atât oligarhiei liberale, cât și conservatorismului tradițional. A fost președintele PCD până la moarte. Marele avocat a fost un lider popular și carismatic, care a atras mulți adepți, mai ales din rândul clasei de mijloc, a intelectualilor și a tinerilor, fiind un adept al parlamentarismului și al democrației.
Take Ionescu a fost ministru de interne (1912-1914), în guvernul lui Titu Maiorescu. Acesta a avut o viziune naționalistă și a pledat pentru unirea tuturor românilor din Imperiul Austro-Ungar cu România. De asemenea, a fost unul dintre cei care au pregătit participarea României la războaiele balcanice, alături de Serbia, Bulgaria și Grecia, împotriva Imperiului Otoman. În acest context, a negociat tratatul de alianță cu Bulgaria, care prevedea recunoașterea drepturilor României asupra Dobrogei. A fost, de asemenea, un anglofil și un partizan al alianței cu Antanta, formată din Franța, Marea Britanie și Rusia.
Primul Război Mondial şi lupta pentru România Mare
Take Ionescu a fost unul dintre puținii oameni politici români cu o înțelegere cuprinzătoare a realităților și cu o viziune proprie asupra evoluției evenimentelor istorice. Edificator pentru acest aspect este ceea ce afirma în vara anului 1914, la izbucnirea războiului:
„Acesta e război de cinci ani. Va intra Anglia, va intra Italia, vom intra noi și nu se poate să nu intre și America. Până și Japonia va intra. Va fi vai de omenire! Dar de un lucru sunt sigur: că Aliații vor fi definitiv victorioși și că voi vedea cu ochii România Mare.
Și vom vedea alte lucruri mari. Vom vedea multe tronuri prăbușindu-se; vom vedea născând atotputernicia Americii; vom vedea preponderența rasei anglo-saxone; vom vedea omenirea făcând un mare pas spre stânga, spre socialismul revoluționar.
Dar zguduirea generală va fi așa de formidabilă, că o sărăcie groaznică va stăpâni omenirea foarte mulți ani. Dintr-o criză vom intra într-alta. Și ține bine minte: generația mea și a ta va vedea România Mare, dar nu va mai vedea zile bune!” – Take Ionescu
Adept al politicii de neutralitate la începutul Primului Război Mondial, Take Ionescu se va număra, în anii neutralităţii României (1914-1916) printre cei mai activi partizani ai intrării în acţiune de partea Antantei, fiind, alături de N. Filipescu, iniţiator al „Acţiunii Naţionale” şi al „Federaţiei Unioniste”.
La 11/24 decembrie 1916, în urma înfrângerilor militare din toamna anului 1916, s-a format la Iaşi un guvern de concentrare naţională Ion I.C. Brătianu-Take Ionescu (Take Ionescu a fost, începând din 10 iulie 1917, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri), care avea să demisioneze la 26 ianuarie/8 februarie 1918, deoarece considera inacceptabilă încheierea unei păci separate.
Take Ionescu a pleca la Paris, în iunie 1918, însoţit de cca 200 de prieteni şi cunoscuţi oameni politici. Rolul marelui om politic în realizarea Marii Uniri din anul 1918 a fost foarte important, deoarece el a fost unul dintre cei mai activi diplomați români la Conferința de Pace de la Paris, unde a susținut dreptul României de a se uni cu Transilvania, Banatul și Bucovina, provincii locuite de români, dar care aparțineau de Austro-Ungaria.
Astfel, în data de 24 august/6 septembrie 1918 a fost creat la Paris Consiliul Naţional Român Provizoriu, care, la 20 septembrie/3 octombrie 1918 a proclamat formarea Consiliului Naţional al Unităţii Române, organ reprezentativ al poporului român, al cărui preşedinte era Take Ionescu. Consiliul a fost recunoscut în toamna anului 1918 de guvernele Franţei, SUA, Marii Britanii şi Italiei drept exponent al intereselor poporului român.
Take Ionescu a fost prim-ministru al României, pentru o scurtă perioadă, între 17 decembrie 1921 și 19 ianuarie 1922. Mai apoi, a format un guvern de coaliție, format din PCD, Partidul Național Român (PNR), Partidul Țărănesc (PȚ) și Partidul Social Democrat (PSD). În acest cadru, a încercat să realizeze o reformă constituțională, care să limiteze puterea regelui și să consolideze rolul Parlamentului. De asemenea, a a propus o reformă agrară, care să împartă pământul marilor proprietari către țărani. A fost, însă, nevoit să demisioneze, după ce PNL a refuzat să susțină proiectele sale de lege.
Moartea lui Take Ionescu
Rămân emblematice, pentru rolul jucat de Take Ionescu în realizarea României Mari, rol subestimat or neglijat adesea de cercetătorii perioadei, cuvintele marelui său rival, Ion I. C. Brătianu, care în cuvântarea prilejuită de trecerea sa la cele sfinte recunoştea că în făurirea României Mari, mare a fost rolul său.
Moartea lui Take Ionescu a fost neașteptată și tragică. Marele om politic a murit la 21 iunie 1922, la Roma, unde se afla în misiune diplomatică. Avea doar 63 de ani. Cauza morții a fost febra tifoidă, o infecție bacteriană care afectează intestinul și provoacă febră, dureri abdominale și diaree. Se spune că ar fi contractat boala după ce a mâncat stridii infestate în Napoli, dar această ipoteză nu este confirmată. Unii au speculat că ar fi fost otrăvit de inamicii săi politici, dar nu există dovezi în acest sens.
Corpul lui Take Ionescu a fost adus în țară și înmormântat la Mănăstirea Sinaia, alături de prima sa soție și de fiica sa. Moartea politicianului a îndurerat întreg poporul românesc, care l-a admirat pentru rolul său în realizarea Marii Uniri și pentru activitatea sa politică și diplomatică.
Complexitatea activităţii sale politice şi diplomatice, polivalenţa personalităţii sale au suscitat de-a lungul timpului un interes destul de moderat. În această direcţie există o serie de articole şi studii, capitole în lucrări de specialitate, monografii, apărute cu predilecţie după anii 1990, ce au reliefat diferite aspecte ale vieţii sale precum originea, formarea sa intelectuală, specializarea, concepţiile şi ideile sociale, economice, politice, activitatea politică şi diplomatică.
Din păcate, amintirea sa a ajuns a se reduce la repetarea doar a câtorva sintagme care nu ating esenţa unei identităţi remarcabile. Dacă în perioada interbelică numele său a continuat a fi menţinut de către apropiaţii săi în actualitatea vremii, după cel de Al Doilea Război Mondial, numele său a intrat într-o uitare impusă, întreruptă pe alocuri, dar cu restricţii ideologice precise. În prezent, Take Ionescu se confruntă cu aceeaşi necunoaştere, datorată şi evoluţiei diferite a societăţii actuale, spre epoca de mult pierdută, a cărui mesager a fost, întorcându-se, în special, doar cei interesaţi de acele timpuri.
„Indivizii, ca şi popoarele, plătesc toate păcatele săvârşite contra moralei. Pentru unii pedeapsa vine imediat, pentru alţii pedeapsa aşteaptă; de n-ar fi ordine în Univers, n-ar merita să trăim, dacă n-am avea convingerea că este o lege morală a lui Dumnezeu, pe deasupra noastră a tuturor.”, spunea Take Ionescu.
Take Ionescu a fost un om politic, avocat și ziarist care a luptat pentru România Mare. A fost un liberal adevărat, un naționalist moderat, un democrat convins și un europeanist vizionar. Totodată, a fost un reformator social, un finanțist abil, un diplomat de marcă și un patriot devotat. Putem afirma despre Take Ioescu faptul că a fost unul dintre cei mai influenți și respectați oameni politici români din prima jumătate a secolului al XX-lea.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
