Victor Ion Popa a fost un om de teatru și literat polivalent care a adus, prin opera sa dramatică, regizorală și pedagogică, o contribuție însemnată la evoluția teatrului românesc din perioada interbelică.
Născut în data de 29 iulie 1895, la Bârlad, Victor Ion Popa a fost primul dintre cei trei copii ai învățătorului Ion Popa și ai Aspasiei Pavelescu.
În anul 1906, Victor Ion a mers pentru prima oară la un spectacol de teatru. “Patima mea pentru teatru s-a născut la unsprezece ani, la Galați, unde am văzut piesa «Manevrele de toamnă».”, a povestit mai târziu scriitorul.
Tânărul Victor a fost înscris la un liceu cu internat din Iaşi, acolo unde a urmat primele cinci clase. În anul 1907, impresionat de răscoalele țărănești, a scris prima sa piesă de teatru și a pus-o în scenă. Actori au fost chiar colegii săi. Ulterior, a urmat Liceul Național din Iaşi și a devenit pasionat de matematică și desen, dar scria și poezii sau schițe, redacta reviste satirice, a făcut caricaturi, a tradus, a cântat la vioară și a construit aeromodele.
În anul 1911, viitorul dramaturg a asistat la zborurile organizate de Aurel Vlaicu la Iași. Aceasta avea să fie sursa de inspiraţie pentru unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale, „Sfârlează cu fofează”.
În perioada 1917 – 1919, Victor Ion Popa a fost sublocotenent la Regimentul 12 Infanterie, luptând în prima linie a frontului. A fost grav rănit la Oituz. Puternic zguduit de spectacolul absurd al suferinţelor umane şi cu mare durere în urma rănilor, scriitorul a găsit totuşi puterea să-şi continue activitatea.
Reîntors la Iași în perioada de convalescență, a revenit pentru puțină vreme la Teatrul Național unde, în anul 1918, a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, actrița Getta Kernbach. A fost mobilizat din nou și apoi a fost trimis la Cluj.[sursa]
Victor Ion Popa, o carieră de succes
După război, s-a întors la Bârlad pentru o perioadă, după care a fost angajat la Bucureşti, ca desenator și redactor la “Revista copiilor și a tinerimei”.
În anul 1921, scriitorul s-a căsătorit cu actrița Getta Kernbach, cu care a avut un singur fiu, numit Sorin, născut în același an. Un an mai târziu, Victor Ion Popa a primit Marele Premiu Caragiale, a fost angajat ajutor de scenograf la Teatrul Național din București și a fost ales secretar al Societății autorilor dramatici români.
În perioada 1927-1929, a ocupat poziția de director al Teatrului Național din Cernăuți. În această perioadă a făcut o lungă călătorie prin Europa vizitând Parisul, Londra, Berlinul, Viena și a intrat în contact cu viața artistică din marile capitale europene.
După plecarea de la Cernăuți, dramaturgul a fost angajat la Teatrul Maria Ventura din București. În perioada care a urmat, Victor Ion Popa a scris piesele “Prietena mea, moartea” și “Take, Ianke și Cadâr”. Aceasta din urmă a fost pusă în scenă pentru prima dată în anul 1932. Deşi inițial nu a avut succesul altor piese ale vremii, fiind primită cu reticenţă de critici, mai târziu a devenit una dintre cele mai de succes piese din istoria teatrului românesc.
Maestrul Radu Beligan a fost ucenicul său
Celebrul Radu Beligan i-a fost ucenic lui Victor Ion Popa. Viitorul mare actor îşi amintea cu drag de profesorul său.
“Mă consider şi eu un actor fericit, pentru că l-am cunoscut bine, mi-a îndrumat paşii spre teatru […] Eram prin anul al doilea de Conservator când a cerut directoarei Teatrului Mic, Eugenia Zaharia, să mă angajeze pentru spectacolul Femeia în floare, de Denys Amiel. Mi-aduc aminte de acele repetiţii, cum nu mai întâlnisem pe atunci. Ştia să creeze o atmosferă caldă, prietenească, fără ţipete şi urlete, nu era niciodată panicard. Parcă te lua de mână şi te conducea la întâlnirea cu rolul. […] Vorbea încet, aproape şoptit. Avea o figură prelungă, fruntea înaltă şi părul vâlvoi, gura mică, pe care o tot ţuguia formând un fel de cireaşă, cum se rujează unele bătrâne ca să devină sexy. Figura emana blândeţe, ochii pătrunzători erau ajutaţi de un zâmbet şăgalnic. În timpul repetiţiei avea o măsuţă pe care trona o stacană de cafea de la Cofetăria Nestor, de jos, şi alături două-trei pachete de ţigări. Prietenii glumeau spunând că face economie de chibrituri şi d-aia aprinde ţigară de la ţigară.”, a scris maestrul Radu Beligan, în „Note de insomniac”.
Moartea preamatură a lui Victor Ion Popa
În anul 1944, marele dramaturg a devenit profesor la catedra de dramă, comedie și regie scenică a Conservatorului din București și director al Oficiului Național al Cinematografiei.
Muncea enorm și, spun apropiații săi, fuma și bea kilograme de cafea pe zi, până când o boală necruțătoare l-a doborât. Trei factori au contribuit la acest deznodământ: surmenajul excesiv, abuzul de cafea şi, mai ales, tutunul.
Victor Ion Popa a încetat din viață în data de 30 martie 1946, la București. Avea doar 51 de ani şi încă multe de arătat lumii. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu. „S-a stins un mare talent, un mare prieten, un mare îndrăgostit de artă.”, scriau ziarele vremii.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
