Biserica Sfântului Mormânt: locul în care s-ar afla de fapt Dealul Golgota, pe care a fost răstignit Iisus Hristos

Biserica Sfântului Mormânt, cunoscută și ca Biserica Sfintei Învieri, mai ales în creștinismul de rit răsăritean, este o biserică aflată în interiorul zidurilor vechii cetăți a Ierusalimului. Acesta este cel mai însemnat loc de pelerinaj al religiei creștine.

Identificarea, în anul 325, a locului unde ar fi avut loc răstignirea pe cruce a lui Iisus, precum și găsirea unor relicve ale Crucii într-o grotă din apropiere i se atribuie împărătesei Elena, mama împăratului roman Constantin. Prin porunca lui Constantin a început, în anul 326, zidirea primei biserici în acest loc.

Biserica Sfântului Mormânt a fost distrusă în repetate rânduri

Biserica a fost arsă de către persani în anul 614, reconstruită apoi de patriarhul Modestus pentru a fi iarăși distrusă de califul fanatic fatimid Al-Hakim bi-Amr Allah în anul 1009.

După cutremurul din anul 1033, care a lovit greu Ierusalimul, stăpânirea arabă fatimidă a permis împăratului bizantin Constantin al IX-lea Monomahul să reclădească biserica între anii 1042-1048. Edificiul a trecut printr-o reconstrucție generală în timpul stăpânirii cruciaților în secolul al XII-lea.

Cruciații au identificat în acel loc trei locuri sfinte: Golgota, Sfântul Mormânt și Capela cunoscută ca „A Descoperirii Crucii”. Acestea au fost incluse într-un singur complex arhitectonic, sub acelaș acoperiș, din porunca reginei Melisanda, soția lui Foulques de Anjou, al treilea rege cruciat al Ierusalimului.

Noua biserică a fost inaugurată în data de 15 iulie 1149, la aniversarea a 58 de ani de la cucerirea orașului de către oștirile catolice. Mai apoi a fost renovată repetat de-a lungul timpului până în zilele noastre. Biserica actuală este reconstrucția care datează din anul 1810, după ce în dimineața zilei de 30 septembrie 1808 a fost mistuită de un incendiu. Au fost distruse camerele din lemn, mai ales cele din galeria armeană, rămânând intacte capelele Sfintei Elena și a Descoperirii Crucii, Biserica latină și o parte din Calvar (Golgota).

Cutremurul violent din 11 iulie 1927 a produs numeroase crăpături. Autoritățile mandatare britanice au apelat la experți pentru a verifica pagubele. Cupola Catoliconului a trebuit coborâtă pentru a fi reconstruită, de asemenea, fațada de sud a rămas acoperită de schele vreme de 40 ani. Potrivit acordului din anul 1959 între bisericile catolică, greacă ortodoxă și armeană, în anul 1961, sub administrația iordaniană au început lucrări de renovare care au durat 15 ani.

Dealul Golgota, locul în care Mântuitorul a îndurat cele mai mari patimi

Biserica Sfântului Mormânt conţine locul venerat ca fiind Golgota, dealul pe care Iisus a fost crucificat, și se consideră că ar conține și locul în care Iisus a fost înmormântat (Sepulcrul), adică Sfântul Mormânt. Unii istorici contestă tradiția care este relativ tardivă (biserica creștină din Ierusalim până la finele secolului III se pare că indica o altă locație pentru Golgota), apărută odată cu implicarea împăratului Constantin I.

Golgota sau Calvarul a fost un loc în afara zidurilor Ierusalimului din secolul I în care Iisus Hristos a fost crucificat.

Cuvântul Golgota este transcrierea în greacă din Noul Testament din denumirea în limba aramaică, în aramaică cuvântul fiind Gûlgaltâ. Biblia spune că este Locul Craniului – Κρανίου Τόπος (Kraniou Topos) în greacă, și Calvariae Locus în latină, adică Drumul Calvarului. „Calva” în latină înseamnă „craniu”, „țeastă”, explicația numelui fiind după Sfântul Ieronim datorată craniilor dezgropate care punctau peisajul.^[sursa]

O teorie tardivă, din secolul al XIX-lea, pune mai degrabă numele pe seama formei dealului pe care se află acest loc al execuției criminalilor în Ierusalimul perioadei romane.

Istoricii subliniază totuși că pentru evrei termenul aramean „Golgota” desemna nu numai un singur astfel de loc de execuție a condamnaților, ci orice astfel de loc situat (conform legilor biblice ale purității) în afara orașului Ierusalim. Chiar și pe timpul Sfântului Ieronim existau mai multe astfel de locuri de execuție în afara Ierusalimului.

Alte edificii importante în Biserica Sfântului Mormânt

În afară de locul considerat de către tradiția constantiniană a fi cel al execuției și al mormântului lui Iisus, mai târziu complexului i-au fost adăugate de către legendele creștine noi și noi semnificații istorice și teologice: a devenit astfel noul centru al lumii, dislocând tradiția evreiască care desemna drept centru al lumii înălțimea Moria.

Locul ales de Constantin pentru Biserica Sfântului Mormânt a devenit în tradiția creștină și decorul în care Avraam a vrut să-l sacrifice pe Isaac. Astfel, o curte din interiorul complexului constantinian a început să fie considerată de tradiția creștină a fi și locul unde Iisus a alungat comercianții din împrejurimile Templului.

De asemenea, mormântul (craniului) lui Adam, primul om creat și alungat de Dumnezeu din Rai, va fi și el considerat de către tradițiile creștine a se afla sub Golgota, relocalizat fiind din Hebron sau muntele Moria, unde-l punea de obicei tradiția evreiască.

Biserica Sfântului Mormânt a devenit un important loc de pelerinaj pentru creștini, fiind atestat în acest sens încă din secolul al IV-lea, întrucât este considerat de ei a fi locul Învierii lui Iisus. Astăzi, biserica este și catedrala Patriarhiei Ortodoxe Grecești a Ierusalimului, biserica fiind însă controlată împreună de mai multe biserici creștine și instituții laice într-un aranjament complex rămas neschimbat de multe secole.

Astfel, această biserică este locul unde se țin slujbe religioase atât de bisericile ortodoxe răsăritene, cât și de bisericile ortodoxe orientale și de cea romano-catolică. Creștinii protestanți și anglicani nu au o prezență permanentă în biserică.