Legea care oferea libertate condamnaţilor, dacă se căsătoreau cu prostituate şi plecau din Paris

Atunci când ne gândim la legi care oferă libertate condamnaţilor, putem concluziona că la mijloc este vreo manevră politică, de pe urma căreia cineva are ceva de câştigat. Poate fi adevărat, însă nu întotdeauna.

Louisiana este un stat situat în sudul Statelor Unite ale Americii, având capitala la New Orleans. Louisiana înseamnă „Ţara lui Louis”, statul fiind denumit după Ludovic al XIV-lea, rege al Franței în perioada 1643-1715. Ca parte a Imperiului colonial francez, teritoriul Louisianei se întindea de la New Orleans până în nord, la actuala frontieră a Canadei, de-a lungul fluviului Mississippi.^[sursa]

Vremuri grele în Franţa

La începutul anilor 1700, în Franţa erau probleme. Nu că nemulţumirile ar fi o noutate pentru poporul francez, care ar fi în stare să protesteze şi pentru că pâinea e prea puţin prăjită, ori prea arsă, însă de această dată erau, într-adevăr, probleme economice.

Trezoreria a fost golită de lunga domnie a regelui Louis al XIV-lea, ale cărui războaie au băgat ţara în faliment. Franţa avea nevoie de o cale de redresare economică, iar reducerea cheltuielilor nu era o variantă agreată de rege.

Regele a decis să ia legătura cu economistul de origine scoţiană John Law. Acesta a revoluţionat schimbul economic, fiind cel care introdus pentru prima oară biletele emise de bancă în Franța. Adică banii din hârtie (sau plastic), pe care îi folosim astăzi.

Scoţianul i-a prezentat regelui o variantă prin care datoria naţională să fie transferată către Banca Regală, în schimbul unor privilegii foarte convenabile. Planul lui John Law era să plătească datoriile folosindu-se de Compania Mississippi, pe care o deschisese pentru a obţine profit din afaceri desfăşurate pe teritoriul francez din îndepărtata Americă. Ulterior, avea să-şi recupereze banii de la stat, evident, cu dobândă.

Compania lui John Law deţinea monopolul pe comerţul cu minerale. Teoretic, ideea părea să aibă un succes garantat. Exista, însă, o problemă. În Louisiana locuiau doar 700 de europeni pe atunci. Aşadar, dacă John Law voia să obţină profit de pe urma companiei sale, atunci trebuia să găsească metode de a-i face pe oameni să se mute pe un teritoriu necunoscut, aflat la 7.500 km distanţă, peste Oceanul Atlantic.

Legea care oferea libertate condamnaţilor, dacă îndeplineau două condiţii

John Law a început o campanie de marketing pentru a-i face pe oameni să se mute în Louisiana, numind locul „Grădina Edenului”. Le prezenta oamenilor noul tărâm ca şi cum era un loc perfect pentru a-şi trăi vieţile. În ciuda eforturilor depuse, campania sa de promovare nu a avut prea mare succes.

Până în anul 1718, John Law a reuşit să recruteze doar 800 de persoane dornice de a se muta în Louisiana. Acest lucru însemna că nu reuşise să pornească o campanie de imigrare. Avea nevoie de mai mulţi oameni în Louisiana pentru a da impresia că locul nu este doar prosper, ci de-a dreptul înfloritor, fiind un teritoriu în care cineva şi-ar dori să locuiască.

Întrucât nu a avut mare succes în convingerea oamenilor, a decis să găsească persoane pentru care o astfel de relocare să reprezinte o nouă şansă la viaţă. Aşa că a ţintit oamenii care şi-ar fi dorit să locuiască oriunde altundeva, în afară de locul în care se aflau pe moment. Prizonierii din închisori.

În anul 1719, John Law a decis să le ofere condamnaţilor din închisorile din Paris un lucru pe care nu-l puteau refuza: libertate. Totuşi, existau două condiţii esenţiale. Condamnaţii erau eliberaţi doar dacă se căsătoreau cu o prostituată şi plecau împreună în Louisiana.

De asemenea, pe lângă aceştia, John Law a recrutat şi alte categorii de persoane. A mers prin spitale şi azile, în căutare de beţivi sau pe la unităţile militare, în căutare de soldaţi care făceau probleme. Căuta oile negre ale societăţii, pe care le forţa să se urce pe vapor şi să plece către Louisiana.

Viaţa în Louisiana

Mulţi dintre cei care au ajuns în Louisiana erau înfometaţi, nu aveau provizii şi nici un acoperiş deasupra capului. Zona în care erau debarcaţi a devenit rapid aglomerată. Nimeni nu oferea locuri de muncă, mâncare sau un adăpost.

Astfel, oamenii s-au îmbolnăvit şi au murit înainte de a trăi experienţa „Grădinii Edenului”, promisă de John Law. Totodată, nici nu au ajutat în vreun fel la obţinerea de profit pentru compania economistului scoţian.

Imigranţii s-au stabilit în oraşul Biloxi (care, ulterior, a devenit parte din statul Mississippi). Odată cu fluxul de criminali şi alţi oameni care nu erau dornici de muncă, mulţi dintre cei care au venit să-şi găsească un rost pe noul tărâm au decis să plece. Oamenii s-au mutat înspre est, către oraşul New Orleans, pentru a scăpa de criminalii înfometaţi care le ocupaseră orăşelul.

În anul 1720, New Orleans era în creştere, în timp ce Compania Mississippi pierdea forţă de muncă. Coloniştii au protestat faţă de venirea noilor migranţi, care îi terorizau. Ca răspuns, Franţa a decis ca deportările să fie ilegale.

În ciuda acestui fapt, o a treia navă plină de prizonieri a ajuns în Louisiana în anul 1721. Acest lucru a dus la migrarea masivă a populaţiei către est. Până şi soldaţii au decis să plece. Zona a rămas locuită doar de oamenii pe care John Law i-a obligat să plece din Paris.

Deşi pentru prizonieri părea o afacere bună să-şi câştige libertatea, nu este clar dacă au apreciat noua viaţă de pe tărâmul american. Guvernul francez a realizat că planul lui John Law nu funcţiona, iar economia era în colaps. Scoţianul a fost demis şi a plecat din ţară, stabilindu-se la Bruxelles.

Ulterior, John law s-a mutat la Veneţia, în Italia, unde şi-a petrecut restul zilelor jucând jocuri de noroc. A murit în anul 1729, la 58 de ani.