Suntem norocoși să putem asista la eclipse totale de Soare, dar mulţi dintre noi nu realizează coincidenţa cosmică ce stă la baza acestui fenomen şi cât de norocoşi suntem de fapt.
Acesta este un an destul de bun pentru a privi cu ochii deschiși evenimentele cerești. Pe lângă o posibilă șansă unică de a vedea o novă, luni, 8 aprilie, va avea loc o eclipsă totală de Soare în America de Nord. Din păcate, în România nu va fi vizibil acest fenomen cosmic.
În timp ce oficialii americani pentru situații de urgență au lansat avertismente neobişnuite, dar oarecum normale în acelaşi timp, privind siguranţa cetăţenilor în timpul eclipsei, iată o perspectivă care face ca o eclipsă de Soare să fie şi mai interesantă: este o coincidență totală faptul că eclipsele sunt atât de spectaculoase precum sunt.
Coincidenţa cosmică ce ne oferă eclipsa totală de Soare
Faptul că Luna noastră eclipsează în prezent Soarele în întregime este un accident fericit. Soarele și Luna par de aproximativ aceeași mărime pe cer, deoarece Soarele se află la o distanță de aproximativ 400 de ori mai mare față de Pământ decât Luna și are un diametru de aproximativ 400 de ori mai mare decât satelitul natural al Terrei.[sursa]
Dar acest lucru nu a fost așa dintotdeauna. De exemplu, acum aproximativ 4 miliarde de ani, înainte ca Luna să se deplaseze pe orbita sa actuală, aceasta ar fi apărut pe cer de aproximativ 3 ori mai mare decât acum.
Luna și Pământul au dansat unul în jurul celuilalt încă de la originile Lunii, acum 4,5 miliarde de ani, probabil în urma unei coliziuni între planeta Theia și Pământ. Dar orbitele acestor două corpuri s-au schimbat de-a lungul timpului.
Luna se îndepărtează din ce în ce mai mult de noi, ceea ce înseamnă că într-o zi, într-un viitor îndepărtat, omenirea (sau orice altceva care va evolua din câini sau alte fiinţe) va privi în sus și va vedea ultima eclipsă totală de Soare.
Avem o idee incredibil de precisă a vitezei cu care Luna se îndepărtează în prezent de noi, datorită Lunar Laser Ranging Experiment. Misiunile Apollo din anii ’60 și ’70 au plasat reflectoare pe suprafața Lunii. Țintind laserele spre reflector și măsurând timpul necesar pentru a fi reflectate înapoi pe Pământ, oamenii de știință au determinat distanța dintre cele două puncte cu o precizie de aproximativ 3 centimetri.
Măsurătorile repetate ne-au arătat că Luna se îndepărtează în prezent de noi cu o rată de aproximativ 3,8 centimetri pe an.
Nici acest lucru nu a fost întotdeauna așa. Dacă luăm rata actuală de retragere și o proiectăm în trecut, Luna s-a ciocnit cu Pământul în urmă cu aproximativ 1,5 miliarde de ani, ceea ce este ciudat, având în vedere că Luna este mai veche de 3 miliarde de ani.
În schimb, ne putem uita la alte dovezi, cum ar fi straturile așezate în rocă și corali, care pot oferi estimări ale duratei zilelor Pământului și ale distanței până la Lună în diferite momente ale istoriei.
De asemenea, putem face proiecții cu privire la ceea ce se va întâmpla în continuare, pe măsură ce orbitele noastre continuă să evolueze. Acest lucru include să ne luăm la revedere de la eclipsa totală de Soare.
„În timp, numărul și frecvența eclipselor totale de Soare vor scădea. Peste aproximativ 600 de milioane de ani, Pământul va experimenta pentru ultima dată frumusețea și drama unei eclipse totale de Soare.”, a declarat în anul 2017 Richard Vondrak, om de știință lunar de la Goddard Space Flight Center al NASA.
În timp ce Luna va continua să plutească în derivă, apărând din ce în ce mai mică pe cer, ea nu va fi niciodată liberă de orbita noastră. Soarele va deveni o gigantă roșie și va înghiți Pământul înainte ca noi să ne separăm în mod corespunzător de influența Lunii. Ne vom găsi sfârşitul împreună.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
