Studii extinse arată că apele subterane din lume dispar mai repede ca niciodată. Dar există și vești bune

„Apă, apă peste tot și nici o picătură de băut.” Așa scria poetul Samuel Coleridge în anul 1834, oferind, fără să vrea, o descriere destul de bună a planetei Pământ: atât de inundată de apă încât lumea noastră pare albastră din spațiu și, totuși, doar aproximativ 2,5 % din ea este de fapt potabilă, adică apă dulce. Iar apele subterane din lume dispar mai repede ca niciodată.

Din această cantitate, aproape toată este apă subterană, mai exact 99% din toată apa dulce lichidă se găsește sub această formă, ascunsă chiar sub suprafața Pământului, în crăpăturile și porii rocilor și sedimentelor. Este o resursă crucială pentru aproximativ 2,5 miliarde de oameni în prezent, furnizând apă potabilă și irigând culturile, chiar generând energie și alimentând industriile. Așa că ne-am putea gândi că ar trebui să fim atenți la cantitatea de apă pe care o consumăm.

În schimb, lumea „risipește apele subterane ca și cum nu ar mai exista ziua de mâine”, a declarat pentru Hansjörg Seybold, cercetător principal în cadrul Departamentului de Știința Sistemelor de Mediu de la ETH Zurich, din Elveţia. Seybold este coautor al unui nou studiu privind declinul apelor subterane la nivel mondial, ale cărui concluzii oferă o privire care dă de gândit asupra consumului de apă al omenirii pe glob.^[sursa]

Apele subterane din lume dispar mai repede ca niciodată

Cercetătorii „au analizat măsurătorile nivelului apelor subterane efectuate în ultimele două decenii de la 170.000 de fântâni din aproximativ 1.700 de sisteme acvifere”, a scris Mohammad Shamsudduha, coautor al lucrării și profesor asociat la Institutul pentru Reducerea Riscurilor și Dezastrelor din cadrul University College London, într-o postare pe blogul cercetării.^[sursa]

„Acesta este primul studiu care a cartografiat tendințele nivelurilor apelor subterane folosind date de la sol la scară globală, cu un nivel de detaliu fără precedent, lucru pe care niciun model computerizat sau misiune prin satelit nu l-a realizat până acum.”, au mai arătat Mohammad Shamsudduha.

Ceea ce au descoperit autorii a fost un declin fără precedent al nivelului apelor subterane la nivel global: reduceri de peste 10 centimetri pe an în 36% , adică mai mult de unul din trei, dintre sistemele acvifere eșantionate. Într-o treime dintre acestea, apa a dispărut chiar mai repede, cu peste 50 de centimetri anual în 12% din numărul total de sisteme acvifere.

„Nu am fost surprinși de faptul că nivelul apelor subterane a scăzut brusc în întreaga lume, dar am fost șocați de modul în care ritmul s-a accelerat în ultimele două decenii.”, a mai declarat cercetătorul Hansjörg Seybold.

Studiul a acoperit peste 40 de țări, dar unele s-au remarcat prin gravitatea lor: Câmpia Qazvin, din Iran, de exemplu, se usucă mai repede decât înainte, la fel ca și zona Lobo Flat din Texas. Astfel de zone sunt deosebit de vulnerabile la epuizarea apelor subterane. Populațiile lor sunt în creștere, condițiile naturale sunt aride, iar criza climatică nu face decât să devină mai caldă, mai uscată și mai puțin previzibilă.

Chiar și în afara acestor climate deșertice, pierderea apelor subterane este o veste proastă. „Epuizarea constantă a apelor subterane poate provoca intruziunea apei de mare în zonele de coastă, tasarea terenurilor, diminuarea debitului cursurilor de apă și secarea fântânilor. Epuizarea sistemelor acvifere poate afecta grav securitatea apei și a alimentelor, precum și funcționarea naturală a zonelor umede și a râurilor și, mai ales, accesul la apă dulce curată și convenabilă pentru toți.”, a mai scris Shamsudduha.

Există şi veşti bune

Dar, dincolo de faptul că apele subterane din lume dispar şi odată cu ele este posibil ca vieţile a miliarde de oameni să fie afectate, există și vești bune. Printre toate pierderile, există zone în care rezervele de apă subterană își revin, zone în care epuizarea sistemului acvifer încetinește sau chiar îşi inversează cursul.

În zonele în care au fost introduse reglementări stricte pentru a combate utilizarea ineficientă a apei, efectul a fost deosebit de puternic: taxele de pompare și licențierea puțurilor au consolidat rezervele de apă subterană în bazinul Bangkok din Thailanda, de exemplu, în timp ce pierderile din bazinul Abbas-e Sharghi din Iran au fost inversate prin devierea apei de la un mare baraj din vestul țării.

„Astfel de exemple sunt o rază de speranță.”, a declarat Scott Jasechko, cercetător la Universitatea California, Santa Barbara, și autorul principal al lucrării. Dar ele sunt departe de a fi garantate: „Odată puternic epuizate, acviferele din semideșerturi și deșerturi pot avea nevoie de sute de ani pentru a se reface, deoarece pur și simplu nu există suficiente precipitații pentru a reface rapid aceste sisteme acvifere.”, a adăugat cercetătorul.

Timpul trece. Dacă rezervele de apă din pânza freatică devin prea mici, ecosisteme și economii întregi pot fi amenințate: terenurile se pot subția, fântânile pot seca, iar salinizarea apei poate distruge definitiv șansele de prosperitate ale fermelor și ale vieții sălbatice.

„De aceea, nu putem pune problema pe tapet. Lumea trebuie să ia măsuri urgente. Nivelurile apelor din pânza freatică nu trebuie să meargă întotdeauna într-un singur sens, adică în jos.”, a avertizat cercetătorul Hansjörg Seybold.