Ce sunt cercurile verzi misterioase din deşerturile Egiptului şi Arabiei Saudite şi cum produc acestea mâncare pentru milioane de oameni

Dacă aţi călătorit prin lume folosind Google Maps sau vreo altă aplicaţie de acest tip, cu siguranţă aţi observat la un moment dat cercurile verzi care se întind pe o mare suprafaţă din deşerturile Egiptului şi Arabiei Saudite. Dar ce sunt aceste cercuri misterioase şi cum produc ele mâncare pentru milioane de oameni?

Ce sunt cercurile verzi din inima deşertului

Dincolo de gândurile conspiraţioniste care ar putea să vă treacă prin cap la prima vedere, fiind vorba despre Egipt şi legăturile lor sacre cu alte civilizaţii, explicaţia este mult mai simplă. Cercurile verzi misterioase din deşert sunt de fapt câmpuri de culturi agricole.

Dar de ce au forma de cerc, v-aţi putea întreba. Ei bine, totul ţine de sistemul de irigaţii, pentru că, fiind vorba despre o cultură din deşert, în mod evident, are nevoie de foarte multă apă.

Sistemele de irigații circulare sunt o metodă de irigare prin care apa este distribuită printr-un sistem de aspersoare montate pe un braț rotativ, care se mișcă în jurul unui punct central. Această metodă permite irigarea unei suprafețe mari cu un consum redus de apă și energie, fiind potrivită pentru zonele aride și semi-aride. Sistemele de irigații circulare sunt folosite în multe țări din lume, inclusiv în Egipt și Arabia Saudită, unde au transformat deșertul în terenuri agricole productive.

Unul dintre cele mai mari proiecte de irigare circulară din lume este Proiectul Toshka, inițiat de Egipt în 1997, cu scopul de a crea o a doua vale a Nilului în deșertul Sahara. Proiectul presupune construirea unui canal care să transporte apa din lacul Nasser, format de barajul Aswan, spre o zonă de 540.000 de hectare din deșert, unde se vor instala sisteme de irigații circulare. Proiectul are ca obiective creșterea producției agricole, dezvoltarea economică și socială, precum și reducerea supraaglomerării din valea Nilului.

Un alt exemplu de irigare circulară la scară mare este Proiectul Al Jawf, realizat de Arabia Saudită în anul 1980, în nord-estul țării. Proiectul constă în extragerea apei subterane dintr-un acvifer fosil, care se estimează că are o vechime de 20.000 de ani, și folosirea ei pentru irigarea a 22.000 de hectare de teren agricol, unde se cultivă grâu, orz, lucernă și alte plante. Proiectul a fost criticat pentru epuizarea resurselor de apă neregenerabile și pentru impactul negativ asupra mediului.

Agricultura, un reper în istoria Egiptului

Agricultura egipteană a constituit întotdeauna baza economiei statului egiptean, căruia i-a asigurat bunăstarea şi prosperitatea. Cultivarea pământului a facut posibile toate realizarile care au adus Egiptul într-o poziţie de prim-plan între naţiunile antice. Piramidele, statuile colosale, templele, obeliscurile, adică întreaga moştenire pe care Egiptul a lasat-o omenirii, a fost cladită datorită agriculturii.

Cultura plantelor a fost condiţionata de revărsarea anuală a Nilului, care iriga şi fertiliza pământul. La mijlocul lunii iulie, apele se revărsau şi acopereau pământul. De la jumătatea lui august până la jumătatea lui septembrie, întreaga vale era inundată, având aspectul unui lac lung şi îngust.

Mai apoi, apa începea să scadă, iar la sfârşitul lunii octombrie se retrăgea definitiv, lăsând solul umed, iar deasupra lui, un strat de aluviuni bogate în reziduuri organice şi săruri minerale, îngrăşăminte naturale de o calitate superioară. În urmă, mai rămânea şi apa stocată în bazine de acumulare, înconjurate de diguri artificiale, de la care porneau canale de irigaţie.

În săptămânile care urmau retragerii apelor, se muncea intens în agricultura egipteană. Canalele şi digurile care se înfundaseră cu namol, fuseseră parţial distruse ori luate de ape, trebuiau reparate sau reconstruite, deoarece erau esenţiale pentru buna funcţionare a sistemului de irigaţii. Lucrările trebuiau terminate repede pentru că săpatul, aratul şi semantul erau mai uşor de realizat câtă vreme pământul era încă moale şi umed şi nu întărit din cauza căldurii.

Pământul era lucrat permanent, iar operaţiunile se succedau fără întrerupere. După semănatul plantelor, terenurile erau din nou irigate pentru că solul se usca, iar pentru aceasta se folosea apa din bazinele de acumulare, care ajungea pe ogoare prin canalele de irigaţii. Atunci când plantele atingeau vârsta maturităţii, era momentul recoltării.

Egiptenii nu au dat uitării moştenirea strămoşilor şi au continuat să producă hrană pentru milioane de oameni prin utilizarea eficientă a resurselor, în ciuda condiţiilor de extremă ariditate. Aceasta reprezintă dovada supremă că atunci când se vrea într-adevăr ceva, se poate, indiferent de împrejurări.