Curiozităţi despre fluviul Nil: povestea fascinantă a fluviului care a creat o civilizaţie măreaţă

7 min


3
3 puncte

Fără fluviul Nil, Egiptul probabil că nu ar fi devenit niciodată una dintre cele mai importante civilizaţii din istorie. În cultura egipteană antică, fluviul Nil a fost o prezenţă mai mult decât fizică – ci chiar una politică şi spirituală.

În Antichitate, măreţia Egiptului s-a bazat pe bogăţia sa agricolă, respectiv pe fluviul Nil. Agricultura nu a fost, iniţial, baza subzistenţei, dar a evoluat, odată cu pământul arabil, în mileniile ce au urmat ultimei Ere Glaciare, care s-a încheiat în jurul anului 10.000 î.Hr., şi s-a dezvoltat mult începând cu anul 4.500 î.Hr.

Fluviul Nil, baza dezvoltării societăţii

În jurul anului 3100 î.Hr., Valea şi Delta Nilului s-au coagulat într-o singură entitate, moment care a reprezentat formarea unuia dintre primele mari organizări de tip statal din lume. Mai mult decât să ofere regiunii potenţial material, Nilul şi alte caracteristici geografice au influenţat şi evoluţiile politice şi au fost importante în dezvoltarea gândirii egiptenilor.

Pâmântul a continuat să se dezvolte şi populaţia sa a continuat să crească până în vremea romanilor. Factori importanţi pentru acest proces au fost unitatea, stabilitatea politică şi expansiunea terenurilor arabile cultivate. Valorificarea Nilului a fost esenţială dezvoltării.[sursa]

fluviul Nil curiozităţi
Fluviul Nil a stat la baza dezvoltării civilizaţiei egiptene antice

Nu este clar cât de devreme şi cât de mult a fost reglată inundarea. În perioada Regatului Mijlociu (circa 1975-1640 î.Hr.), bazinul de irigare, în care porţiuni mare ale luncii erau administrate ca unităţi unice, era deja bine stabilit, dar nu este probabil să fi fost practicat în Vechiul Regat (circa 2575-2150 î.Hr.), când au fost construite marile piramide.

Singura zonă unde au fost realizate lucrări de irigaţie mari înaintea erei greo-romane a fost Faiyum, o oază la vest de Nil. În acest loc, faraonii Regatului Mijlociu au recuperat teren prin controlarea debitului de apă de-a lungul unui canal de râu, direcţionând-o spre irigarea unor alte terenuri, în vreme ce nivelul de apă din lac a fost redus. Dar sistemul lor nu a fost foarte durabil.

Inundarea controlată

Textele egiptene spun puţine lucruri despre tehnica irigării şi despre proviziile de apă. Excepţie fac biografiile liderilor locali ai Primei Perioade Intermediare (circa 2125-1975 î.Hr.), care susţin că au construit canale şi şi-au aprovizionat cu apă poporul, pe când alţii nu aveau deloc acces la această resursă importantă. În perioade mai prospere, astfel de chestiuni ar fi fost luate ca atare şi nu ar fi fost menţionate în texte publice.

Inundarea anuală a Nilului era o tehnică relativ sigură, iar lunca şi delta erau terenuri foarte fertile, făcând agricultura egipteană una dintre cele mai sigure şi productive din Orientul Apropiat. Atunci când condiţiile erau stabile, alimentele puteau fi înmagazinate pentru zile negre. Dar situaţia nu era întotdeauna favorabilă. Viiturile puteau distruge totul. Iar în alte cazuri culturile erau distruse din cauza inundaţiilor realizate greşit. În plus, spre deosebire de vremurile actuale, se creştea numai o singură cultură principală pe an.

• CITEŞTE ŞI:  O nouă hartă care cuprinde jumătate din Universul cunoscut strălucește cu energie cosmică

Culturile puteau fi plantate după inundaţie, care acoperea valea şi delta în lunile august şi septembrie. Pentru a fi productive, culturile aveau nevoie de o irigare minimă şi ajungeau la maturitate în martie-mai.

O bună administrare a sistemului de inundaţii pentru o mai bună acoperire a pământurilor şi pentru reglarea perioadei de inundare, a crescut randamentul, în timp ce sistemul de scurgere şi acumulare a aluviunilor a lărgit spaţiile agricole.

Legumele crescute pe parcele mici aveau nevoie de irigare pe tot timpul anului, apă ce trebuia cărată cu mâna, în vase. Abia în jurul anului 1500 î.Hr. au fost construite dispozitive artificiale de transport al apei.

fluviul Nil curiozităţi
Au fost create sisteme artizanale pentru transportul apei către parcele

Oamenii Nilului

Principalele culturi erau de cereale, respectiv grâu pentru pâine şi orz pentru bere, care erau uşor de depozitat. Alte plante esenţiale pentru egipteni erau inul (produs pentru confecţionarea hainelor şi frânghiilor, produse care erau şi exportate) şi papirusul. Rădăcina de papirus era comestibilă, iar tulpina era folosită pentru confecţionarea diverselor lucruri necesare egiptenilor, de la bărci şi rogojini la celebrele materiale de scris.

Egiptenii erau preocupaţi şi de fructe şi legume, pe care le cultivau în parcele bine definite. Carnea animalelor domestice juca un rol minor în dieta lor. Păsările erau vânate în mlaştini, iar Nilul oferea o sumedenie de peşti, a căror carne reprezenta proteina animală principală pentru majoritatea egiptenilor.

Aceste informaţii sunt cunoscute prin intermediul textelor vechi şi a rămăşiţelor de plante şi animale. Dar, dupăcum ştim, egiptenii îşi slăveau lumea în care trăiau şi prin decorarea mormintelor. Aici apar numeroase imagini în legătură cu agricultura şi creşterea animalelor, însă Nilul în sine este absent. În schimb, „scenele acvatice” sunt reprezentate de mlaştini unde se vâna sau mici cursuri de apă care erau traversate de ţărani şi păstori.

Picturile despre marile festivaluri şi expediţii comerciale care foloseau nave mari domină templele, acestea fiind şi cele mai explicite reprezentări ale fluviului. Scenele, totuşi, îl elogiază pe faraon, care comanda astfel de expediţii.

Pământul era important şi în alte moduri. Delta şi gurile sale reprezentau un obstacol în calea invadatorilor. Călătoria prin deşert sau înspre Asia era mai dificilp decât cea prin Egipt, unde transportul era uşurat de călătoriile cu barca pe Nil, fiind în acelaşi timp o forţă unificatoare într-un stat lung şi subţire. În termeni sociali totuşi, Nilul putea separa oamenii. De exemplu, un om sărac era unul care nu avea o barcă pentru a putea traversa fluviul.

• CITEŞTE ŞI:  Care este cea mai bogată ţară din lume?

Fluviul Nil a influenţat şi gândirea politică

Nilul a acţionat ca un magnet, făcând din Egipt o regiune compactă şi favorizând dezvoltarea unităţii politice, care a sporit şi potenţialul de exploatare a pământului, dar şi responsabilităţile faţă de conducători.

Regii controlau resursele agricole prin dreptul de proprietate ultim al terenurilor, taxe pe produsele agricole şi măsuri administrative pentru a se asigura că pământul e cultivat şi muncă obligatorie. În schimb, erau responsabili cu înmagazinarea şi cu redistribuirea în caz că anul nu era roditor.

Acest sistem de organizare centralizată în mileniul III î.Hr. a creat o disciplină a forţei de muncă, care avea să ducă la construirea monumentelor regale mari şi a mormintelor somptuoase ale elitei. Această forţă a lucrat pentru a crea fortificaţii şi piramide în Regatul Mijlociu, iar după expansiunea imperială, a creat marile temple şi morminte ale Regatului Nou (circa 1550-1070 î.Hr.).

Organizarea eficace şi productivitatea agricolă oferită de sistemul de inundaţii au făcut posibile toate acestea, fără ca oamenii să urmeze meserii specializate sau de elită, şi oferindu-le câteva luni libere de vară.

Atunci când controlul central s-a prăbuşit, mai ales în cele trei perioade intermediare (circa 2125-1975, 1630-1520, 1075-715 î.Hr.), s-au construit puţine monumente şi expansiunea politică s-a redus. Chiar şi aşa, baza agricolă a puterii şi prosperităţii nu a fost distrusă, iar după reunificare, proiectele monumentale şi cultura au reînviat.

Zeii Nilului

Fluviul Nil, fundamental pentru bunăstarea Egiptului, nu a jucat un rol semnificativ în viaţa religioasă egipteană. Egiptenii au văzut lumea lor ca atare şi au mulţumit zeilor pentru calităţile sale.

Nilul nu avea un nume, era pur şi simplu „râul” (numele Nilului nu provine din egipteana veche). Cel ce aducea apa şi fertilitatea nu era râul, ci inundarea sa, numită „Hapi”, care a devenit un zeu în panteonul egiptean. Hapi era imaginea abundenţei, însă nu era un zeu mare.

Regii şi elitele locale s-au asemănat lui Hapi, căci îi întreţineau pe supuşii lor, iar imnurile către zeul Hapi se referă la natura generoasă a inundaţiilor, însă nu îl pun în legătură cu alţi zei. Nu era înfăţişat ca un zeu normal, ci ca un personaj gras care aduce zeilor apa şi alte produse ale abundenţei. Nu avea nici templu, dar era adorat la începutul procesului de inundare, cu sacrificii şi imnuri, la nord de Aswan, la Gebel el-Silsila, unde dealurile întâlnesc râul.

• CITEŞTE ŞI:  Pilotul care a folosit codul Morse prin clipiri pentru a transmite un mesaj, în timp ce era prizonier de război: Jeremiah Denton

Un zeu mare, cel mai aproape de Nil, era Osiris. În mitologie, Osiris era regele Egiptului şi a fost ucis de fratele său Seth pe malul râului, după care aruncat în el într-un coşciug. Cadavrul său a fost tăiat în bucăţi. Mai târziu, sora sa, văduva Isis, a reuşit să pună la un loc bucăţile corpului său şi să îl readucă la viaţă, pentru a-l concepe pe fiul său, Horus.

Osiris, totuşi, nu s-a întors pe lumea aceasta, ci a devenit un rege în lumea de dincolo. Moartea sa şi reînvierea erau legate de fertilitatea pământului. În festivalurile din timpul sezonului inundaţiilor, figurine de noroi ce îl întruchipau pe Osiris erau plantate cu orz, a cărui germinare era un simbol pentru renaşterea zeului şi a pământului.

Fluviul Nil: rolul în lumea vechilor egipteni

Având în vedere că civilizaţia egipteană s-a născut în jurul Nilului, egiptenii s-au orientat spre sud, de unde izvora râul, astfel că vestul era la dreapta lor. Prin urmare, aceasta era partea „bună” de trecere în lumea de dincolo. Anul şi calendarul au fost de asemenea stabilite după Nil şi stele.

Noul An era în mijlocul lunii iulie, când fluviul începea să se umfle pentru inundaţii. Acest lucru a coincis aproximativ cu reapariţia stelei Sirius (Sothis) după 70 de zile de dispariţie de pe cer. Sothis era o ancoră astronomică în calendarul cu 365 de zile.

Fluviul definea trei sezoane, cu patru luni: „inundaţia” şi „apariţia” (noiembrie-martie), când pământul putea fi cultivat şi „căldură” sau recoltă, când culturile erau strânse şi apa era la un nivel scăzut.

În unele privințe, importanța fundamentală a Nilului pentru susținerea vieții umane poate fi mai evidentă pentru noi decât era pentru vechii egipteni. Aceștia considerau că inundațiile sale regulate, atât de esențiale pentru fertilitatea terenurilor pe care le traversa, erau o stare naturală a lucrurilor – atât de mult încât numeau ploaia din alte țări o „inundație din cer”.

Pentru a aprecia poziția Nilului în antichitate, ar trebui să îl privim cu ochi antici, amintindu-ne de distincțiile antice dintre divin și uman.

Egiptenii aveau o atitudine relativ obiectivă față de fluviu, ale cărui inundații puteau provoca uneori distrugeri, dar erau considerate o forță morală benefică. Zeii egipteni, în schimb, erau văzuți ca ființe complexe a căror locuință se afla în afara lumii fizice a pământului și a râului. Sarcina de a crea un zeu al Nilului a fost lăsată grecilor și romanilor, așa cum au făcut-o și cu celelalte râuri ale lumii.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Urmăriţi DespreLume.ro şi pe Google News


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

3
3 puncte
Vladimir Ivanovici
Vladimir este absolvent al Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti. Este fotograf profesionist şi pasionat de cărţi şi lucruri interesante şi mai puţin cunoscute, pe care le expune pe site-ul DespreLume.ro.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via