Templul lui Ninmah din Babilon, zeița mesopotamiană a omenirii, şi legătura sacră cu societatea actuală

Unul dintre marile temple construite în perioada neobabiloniană (626-539 î.Hr.), epoca de aur a orașului Babilon, a fost Templul lui Ninmah. Templul a fost construit adiacent faimoasei Căi de Procesiune și a Porții Ishtar, poarta principală care ducea în orașul Babilon, și s-a ridicat ca un testament al reverenței divine și al măiestriei arhitecturale.

În sanctuarul interior al Templului lui Ninmah se afla o zonă rezervată exclusiv femeilor, unde devotatele se adunau pentru a se angaja în ritualuri de îmbăiere și pentru a se ruga pentru copiii și căsătoriile lor. Cultul lui Ninmah s-a remarcat prin faptul că era un cult centrat pe femei, în timp ce Templul lui Ninmah reflecta venerația profundă față de zeița care a creat omenirea. În timpurile moderne, oamenii au căutat în mod similar să creeze noi forme de inteligență, în paralel cu actul divin al lui Ninmah în modelarea umanității.

Templul lui Ninmah în contextul Epocii de Aur a Babilonului

Adorarea lui Ninmah, numită și Nintur sau Belet-ili în literatura mesopotamiană, datează cel puțin din mileniul al III-lea î.Hr. când a deținut un rol proeminent ca divinitate sumeriană a fertilității. Se regăsește în epopeile antice, precum Atrahasis din Akkadian și Enki și Ninmah din Sumeria, care relatează rolul ei în crearea umanității.

În aceste epopei timpurii, Ninmah se afla inițial alături de zeități majore ale panteonului sumerian, printre care Enlil, An și Enki. Cu toate acestea, se pare că proeminența ei a scăzut în timpul celui de-al II-lea mileniu î.Hr., influențată probabil de schimbarea tendințelor teologice în favoarea zeităților masculine în timpul domniei lui Hammurabi din Babilon, care a domnit între anii 1792 și 1750 î.Hr.

Vechimea durabilă a poveștilor din jurul lui Ninmah îndeamnă la speculații conform cărora Templul lui Ninmah, ridicat în perioada neo-babiloniană, s-ar fi putut inspira dintr-un sanctuar mult mai vechi. Cu toate acestea, pentru a înțelege rațiunea care a stat la baza zelului regilor neo-babilonieni de a resuscita moștenirea sumeriană și akkadiană este necesară o scufundare în contextul istoric.

Orașul Babilonului însuși, cu rădăcini care se întind până în secolul al 23-lea î.Hr., a evoluat de la un avanpost provincial sub cea de-a treia dinastie din Ur la o capitală formidabilă a unui regat amorit în anul 1894 î.Hr. înființat de regele Sumuabum, primul din dinastia amorită din Babilon. Cu toate acestea, Babilonul a înflorit cu adevărat ca o putere politică sub conducerea regelui Hammurabi (1792-1750 î.Hr.), a cărui domnie a văzut orașul urcând la statutul de capitală politică a Mesopotamiei de sud.

În anul 1595 î.Hr., Babilonul a fost atacat de hitiți, ceea ce a dus la aproape un mileniu de dominație străină de către o succesiune de imperii înainte ca orașul să fie din nou controlat de nativi în perioada neo-babiloniană. În ciuda incursiunilor străine, Babilonul și-a păstrat farmecul, servind ca punct central al imperiilor succesive până la revenirea sa în epoca neo-babiloniană.

În anul 626 î.Hr., Babilonul a cunoscut o renaștere sub conducerea unui lider caldeean pe nume Nabopolassar, care a făcut din Babilon capitala regatului său după moartea conducătorului asirian Assurbanipal. Sub conducerea fiului său, Nabucodonosor al II-lea (605-561 î.Hr.), Babilonul a devenit un oraș imperial, fiind centrul Imperiului Neo-Babilonian.

Această perioadă a fost, fără îndoială, epoca de aur a Babilonului, marcată de construcția unor repere emblematice, precum Poarta Ishtar și Calea Procesională. Ambele au fost ridicate ca elemente proeminente ale intrării principale a orașului, simbolizând grandoarea și bogăția culturală a Babilonului, și au fost decorate cu reliefuri vibrante din cărămidă smălțuită cu lei, tauri și dragoni. Leii erau un simbol al zeiței Ishtar, zeița iubirii, a sexualității și o personificare a planetei Venus.

Printre aceste minunății arhitecturale se afla Templul lui Ninmah, poziționat strategic în apropierea Căii de Procesiune și a Porții Ishtar, subliniind importanța sa în cadrul tapiseriei urbane a Babilonului. Reflectând etosul conservator al conducătorilor neo-babilonieni, aceste construcții erau impregnate de respect față de moștenirea ancestrală a Babilonului, aducând un omagiu nu numai zeităților precum Ninmah, ci și înaintașilor care au transformat Babilonul într-un far al măreției.

Templul lui Ninmah: originile

Templul lui Ninmah era compus dintr-o curte, înconjurată de încăperi, inclusiv camera sacră în care se afla statuia lui Ninmah. Templul pare să fi fost, de asemenea, un fel de centru comunitar unde oamenii se adunau pentru a discuta chestiuni importante și pentru a se consulta cu preoții. În acest fel, era un centru politic și cultural al orașului, precum și un centru religios sau cultic.

În curtea interioară a templului se afla o fântână sfântă, una dintre cele câteva fântâni sfinte situate în incintele sacre din jurul orașului Babilon. Sanctuarul interior al Templului lui Ninmah era rezervat femeilor, care foloseau apele fântânii pentru a face băi rituale. De asemenea, aici femeile își înălțau rugăciuni pentru căsătoria lor, pentru descendență și pentru succesul la naștere.^[sursa]

Templul lui Ninmah a trecut prin mai multe cicluri de distrugere și reconstrucție de-a lungul istoriei sale. Descoperirile arheologice dezvăluie un model unic: la fiecare efort de reconstrucție, templul a fost ridicat cu câțiva metri mai sus decât forma sa anterioară. Această abordare incrementală a reconstrucției a dus la conservarea unora dintre pereții originali din tencuială de var alb-ginos din versiunile anterioare ale templului.

Arheologii au descoperit, de asemenea, că nu toate fazele de construcție ale templului au avut loc în timpul perioadei neo-babiloniene. Podeaua pavată actuală a templului, de exemplu, nu datează din perioada neo-babiloniană, ci din perioada partă (247 î.Hr.-224 d.Hr.). Deși nu există dovezi istorice directe care să menționeze distrugerea sa, Templul lui Ninmah a fost probabil distrus sau cel puțin deteriorat după rebeliunea împotriva regelui persan Xerxes I din 482 î.Hr. când fortificațiile orașului și templele sale au fost distruse de forțele persane.

Este posibil ca Templul lui Ninmah să fi fost, de asemenea, reconstruit sau reparat după anul 331 î.Hr. când Alexandru cel Mare a capturat Babilonul și a ordonat restaurarea templelor sale. Înainte de moartea sa, în 323 î.Hr., Alexandru cel Mare intenționa să facă din Babilon capitala noului său imperiu. Utilizarea continuă a templului în perioada partă, implicată de pavajul din epoca partă al templului, sugerează că cultul lui Ninmah a fost o parte importantă a culturii și religiei babiloniene până în secolul al III-lea î.Hr. dacă nu mai târziu.

Templul lui Ninmah a fost excavat pentru prima dată în epoca modernă de către expediția arheologică Koldewey, care a avut loc între anii 1899 și 1914. În anii 1980, a fost reconstruit cu ajutorul arheologilor irakieni, la ordinul președintelui irakian de atunci, Saddam Hussein, ca parte a unei încercări de a reconstitui gloria trecutului babilonian al Irakului în scopuri de patrimoniu.

În ciuda popularității și a renovărilor, Templul lui Ninmah s-a confruntat cu degradarea din cauza dunelor provocate de apă, în urma creșterii nivelului pânzei freatice și a precipitațiilor de săruri minerale aduse de apă, printre alte probleme de întreținere. În ciuda acestui fapt, Templul lui Ninmah rămâne o moștenire durabilă a artei, religiei și culturii mesopotamiene.^[sursa]

Zeiţa Ninmah în mitologia babiloniană

Ninmah joacă un rol important în mai multe povești epice sumeriene timpurii, fiind zeița mamă sumeriană și zeiță a nașterii, a fertilității și creatoare a umanității. Într-o relatare sumeriană timpurie, Enki și Ninmah, zeița Ninmah și Enki se întrec în a crea fiinţe din lut, culminând cu crearea oamenilor. Motivația pentru această competiție este de a crea ființe care să facă munca manuală pe care zeii s-au săturat să o facă.

Rolul zeiţei Ninmah în calitate de creator al umanității evoluează în epopeea ulterioară, Atrahasis (secolul al XVIII-lea î.Hr.), povestea akkadiană a Potopului. Conform epopeii Atrahasis, zeii inferiori îi slujesc pe zeii mai mari prin săparea de canale și prin efectuarea altor munci manuale. În cele din urmă, zeii inferiori se satură să fie tratați ca niște muncitori și se revoltă împotriva zeilor mai mari. Aceştia iau cu asalt casa marelui zeu Enlil, cerând o schimbare a situației. Adunarea divină răspunde însărcinând-o pe zeița Ninmah, numită Nintu, Mami sau Belet-ili în epopee, să creeze umanitatea.

Ninmah, în cooperare cu alți zei, creează umanitatea din noroi și din sângele unui zeu ucis. Această geneză divină imprimă umanității o esență sacră, în ciuda faptului că, în principiu, oamenii au fost creaţi pentru a face munca nedorită a zeilor.

Pe măsură ce umanitatea înflorește și se înmulțește, clamarea și prezența lor devin palpabile, perturbând ordinea liniștită a tărâmului divin. Confruntați cu „zgomotul” înfloritor al umanității, zeii ajung la o decizie fatală: să pună în aplicare o epurare cataclismică, încercând să șteargă umanitatea de pe fața pământului.

Singurul supraviețuitor este un bărbat pe nume Atrahasis și familia sa, care construiesc o barcă pentru ei și pentru animalele pe care aleg să le salveze. Cea mai cunoscută versiune a acestei povești este, desigur, relatarea biblică a Potopului lui Noe.

După Potop, zeii sunt în continuare îngrijorați de creșterea populației umane, așa că, pentru a controla populația, supun omenirea la nașteri periculoase. Ninmah este însărcinat cu supravegherea nașterilor umane sau, poate mai exact, cu controlul nașterilor.

Cu toate că popularitatea sa a scăzut, probabil după domnia lui Hammurabi, Ninmah a continuat să fie o divinitate asociată cu nașterea și fertilitatea. Babilonienii par să o fi văzut ca pe o divinitate binevoitoare, prietenă a umanității, în special a femeilor la naștere. În acest sens, Ninmah a Babilonului împărtășește trăsături comune cu zeița egipteană Isis, întrucât ambele erau venerate pentru calitățile lor de hrănire și protecție.

Ninmah, la fel ca Isis, a deținut o poziție proeminentă ca zeiță mamă binevoitoare în cadrul panteonului mesopotamian antic. Deși influența ei a dăinuit timp de secole, aceasta a dispărut treptat odată cu declinul civilizației babiloniene și cu apariția unor noi credințe religioase în perioadele elenistică și romană.

Ninmah și umanismul

Fiecare poveste a creației dezvăluie ce gândea o cultură despre ea însăși și despre condiția umană. În cadrul mitologiei mesopotamiene, rolul umanității este adesea descris ca fiind acela de lucrători pentru zei, sugerând o viziune a existenței umane centrată pe servitute. Zeii s-au săturat să sape șanțuri, așa că i-au creat pe oameni pentru a face munca în locul lor. După Potopul din Atrahasis, umanitatea este dezvăluită ca având un alt rol, acela de a-i hrăni pe zei și de a le oferi sacrificii.

Ninmah se distinge printre zeitățile mesopotamiene prin faptul că prezintă umanitatea ca fiind mai mult decât simpli servitori ai zeilor. Mai degrabă decât să pună accentul pe servitute, rolul lui Ninmah pare să fi fost dedicat slujirii umanității. Zeiţa a deținut responsabilitatea de a asigura nașterea cu succes și supraviețuirea urmașilor, subliniind calitățile sale de educatoare și protectoare.

Amplasarea templului ei alături de cele ale altor zeități majore, la intrarea principală în Babilon, sugerează că babilonienii i-au recunoscut importanța. Accesul la zeița Ninmah era esențial pentru supraviețuirea umanității, asigurând succesul reproducerii și continuarea generațiilor.

Ninmah, în rolul ei de creator al umanității, este atât asemănătoare, dar și diferită faţă de Titanul grec Prometeu, creatorul umanității în mitologia greacă. Ninmah și Prometeu au în comun bunăvoința lor față de umanitate în calitate de creatori. Cu toate acestea, diferența constă în măsura în care ei pledează pentru umanitate.

Prometeu se aliniază cu umanitatea prin faptul că fură focul de la zei și îl dăruiește oamenilor, un act pentru care suferă o pedeapsă severă din partea lui Zeus. Dimpotrivă, deși Ninmah manifestă bunăvoință față de umanitate, acțiunile ei servesc în cele din urmă interesele zeilor, în special în reglementarea populației umane prin naștere, chiar dacă femeile îi cer ajutorul în materie de naștere și căsătorie.

În timpurile moderne, Prometeu este adesea considerat un eliberator al umanității. Ninmah, pe de altă parte, este mai degrabă un fel de crescător al umanității, lucrând în numele zeilor mesopotamieni pentru a produce sclavi buni, dar și pentru a împiedica populația umană să scape de sub control.

Acest lucru nu înseamnă că zeii greci erau percepuți ca fiind mai binevoitori decât zeii mesopotamieni în sine, dar diferența dintre mitul grec și cel mesopotamian poate sugera o diferență în antropologia teologică a vechilor greci față de antropologia teologică a vechilor mesopotamieni, inclusiv a babilonienilor din perioada neo-babiloniană.

Acest contrast între perspectivele grecești și mesopotamiene poate implica faptul că antropologia teologică a Greciei antice avea o viziune mai optimistă asupra potențialului uman în comparație cu cea a Mesopotamiei antice.

În timp ce credința mesopotamiană îi înfățișa pe oameni ca perpetui servitori ai zeilor, gândirea greacă părea să adăpostească o licărire de speranță pentru evoluția umanității dincolo de servitute. Această diferență teologică este reflectată în instituții precum Templul lui Ninmah, care întruchipează antropologia teologică mesopotamiană.^[sursa]

Ninmah și lumea modernă

Motivația zeilor sumerieni pentru crearea umanității reflectă motivația modernă care stă la baza creării roboților și a inteligenței artificiale. Așa cum zeii au creat oamenii pentru a îndeplini sarcini pe care le considerau indezirabile, în mod similar, noi am creat roboți pentru a îndeplini sarcini pe care le considerăm indezirabile sau neplăcute.

La fel cum Ninmah a creat oamenii pentru a reduce munca necesară zeilor mesopotamieni, oamenii au creat roboți și inteligență artificială pentru a reduce munca necesară oamenilor. Spre deosebire de oamenii din mitologia mesopotamiană, care nu aveau nicio speranță de a-i uzurpa pe zei, există teama că inteligența artificială ar putea face exact acest lucru. Probabil că vechii babilonieni nu s-au gândit niciodată că ar putea să o înlocuiască pe zeița lor mamă, dar noi ne temem că acest lucru s-ar putea întâmpla cu creațiile noastre de inteligență artificială și robotică.

Omul Ninmah se teme că va fi înlocuit în propriul templu. Au urmat oamenii rolul lui Ninmah doar pentru a se trezi în schimb în rolul lui Prometeu? Templul babilonian original al zeiţei Ninmah este acum o ruină care a fost abandonată de oameni. Templul lui Ninmah uman ar putea sfârși prin a fi populat de succesorii umanității.