50 de curiozităţi despre păianjeni, cele mai înfricoşătoare fiinţe de pe Pământ

Una dintre cele mai interesante curiozităţi despre păianjeni este faptul că aceste fiinţe nu sunt insecte, aşa cum cei mai mulţi dintre noi sunt tentaţi să creadă. Păianjenii fac parte din clasa arahnidelor şi se înrudesc cu scorpionii, căpuşele, acarienii sau opilionii.

Deşi cele mai multe specii de păianjeni sunt inofensive, există o teamă comună a oamenilor faţă de aceste fiinţe, denumită arahnofobie.

50 de curiozităţi despre păianjeni

1. Denumirea de păianjen provine din limba slavă veche, respectiv de la pajončina, acesta fiind un diminutiv al lui paǫkъ. Probabil că numele acesta provine la rândul său din limba proto-slavică, traducându-se prin „cârlig”.

2. După cum spuneam, una dintre cele mai interesante curiozităţi despre păianjeni este că nu sunt insecte, ci arahnide. Spre deosebire de insecte, care au șase picioare, păianjenii au opt picioare și nu au antene sau aripi.

3. Păianjenii, spre deosebire de insecte, au corpul divizat doar în două regiuni: prosomă (numită și cefalotorace, corespunde regiunilor cefalice și toracice) și opistosomă (numită și abdomen).

4. Păianjenii au, de regulă, patru ochi, numiţi oceli. Evident, există şi excepţii, unele specii având doi oceli, iar altele chiar opt oceli. Aceştia sunt simpli, însă la speciile care vânează, ochii sunt mai mari. Cei care construiesc pânză pentru a captura prada, au oceli mai mici. Cleştii păianjenilor mai sunt numiţi şi chelicerae. Prima pereche are un fel de ascuţitură mai largă, prin care aruncă otrava atunci când vrea să ucidă.

5. Una dintre cele mai interesante curiozităţi despre păianjeni o reprezintă modul în care se deplasează. Deși toate artropodele folosesc mușchii atașați de interiorul exoscheletul pentru a se deplasa, păianjenii utilizează presiunea hidraulică. Datorită presiunii picioarele se extind și se contractă cu ajutorul unor mușchi aductori. Ca rezultat picioarele unui păianjen mort nu se pot extinde și se ghemuiesc. În timpul mișcării presiunea internă din picioare se mărește de 8 ori, în comparație cu nivelul presiunii când păianjenul se află în repaus. Presiunea arterială a picioarelor este cu succes utilizată de către păianjenii săritori. În a treia și a patra pereche a picioarelor are loc creșterea bruscă a presiunii, de aceea acești păianjeni pot executa sărituri la distanțe de 50 de ori mai mari decât lungimea corpului lor. Atunci când păianjenii se deplasează, patru dintre picioarele lor se află mereu în contact cu pământul, iar celelalte patru sunt în aer.

6. Majoritatea păianjenilor care vânează în mod activ, și nu construiesc pânze, au smocuri dense de păr fin între ghearele din vârful picioarelor lor. Aceste smocuri, cunoscut sub numele de scopulae, se ramifică în peste 1000 de fire și mai subțiri. Această le permită să se urce pe suprafețe vertical și plane, sau chiar pe plafon. Se pare că aderența scopulae provine de la contactul lor cu straturi extrem de subțire de apă de pe suprafețele obiectelor.

Creierul şi alte curiozităţi despre păianjeni şi modul lor de funcţionare

7. Păianjenii au sângele albastru, deoarece conțin hemocianină, o moleculă care leagă oxigenul și are cupru în loc de fier.

8. Creierul păianjenilor este alcătuit din 3 regiuni: cea anterioară se numește protocerebron și inervează ochii, cea posterioară – tritocerebron, inervează chelicerele. Deoarece antenele ca structuri senzoriale lipsesc, mult timp s-a crezut că la toate cheliceratele, printre care păianjenii, lipsește și deutocerebronul – regiunea a treia, intermediară – care inervează antenele la alte tipuri de artropode. Studiile recente de biologie moleculară au demonstrat că deuterocerebronul este înglobat în masa nervoasa craniană.

9. Creierul păianjenilor reprezintă centrul de procesare o informației provenite de la organele de simț și de comandă. Creierul păianjenilor este relativ foarte dezvoltat, ca să permită o adaptare lejeră la schimbările din habitatul lor. Ponderea creierului din volumul prosomei constituie 20 – 30 %. Unii arahnologi presupun că păianjenii pot învăța și au observat că ei își pot aminti locul unde au depozitat prada capturată.

10. Simțul tactil este executat de perișorii tactili de suprafața corpului și trihobotrii. Trihobotriile reprezintă fire alungite amplasate în capsule speciale, ele recepționează vibrațiile și oscilațiile temperaturii aerului. Organele senzitive chimice și organele olfactive sun reprezentate de organele liriforme, orificii în cuticulă, înzestrate în interior cu prelungiri senzitive ale celulelor nervoase.

11. Păianjenii nu au urechi ca organe de percepție a undelor sonore. Pentru a detecta undele sonore, pe suprafața corpului sunt răspândite perișori senzitivi care recepționează undele de presiunea din aer create de sunet. Astfel, păianjenii sunt capabili să localizeze proveniența și direcția sunetelor.

12. Aparatul circulator este de tip deschis și are ca parte principală o inima alungită, cilindrică și prevăzuta cu ostiole. Inima este învelită în pericard, fiind situată dorsal, în opistosomă. Anterior, hemolimfa este pompată în aorta anterioară care se ramifică în prosomă. Din aortă și artere hemolimfa ajunge în spațiile lacunare dintre organe și țesuturi. La cest nivel hemolimfa se deplasează în plămâni pentru a efectua schimbul gazos. Apoi, ea ajunge în pericard, de unde prin ostiole este pompată din nou în inimă. Numărul ostiolelor variază între 3 – 4. Inima posedă un centru nervos propriu, de aceea poate fi numit un organ semiautonom.

13. Păianjenii respiră prin plămâni (saci pulmonari) și prin trahei. Ambele sisteme sunt amplasate în opistosomă. Plămânii sunt puternic vascularizați, au o structură lamelară în care are loc schimbul de gaze dintre aer și hemolimfă. Traheele reprezintă tuburi ramificate care transportă oxigenul direct la organe și țesuturi, fără intermediul hemolimfei. Atât plămânii, cât și traheele se deschid în exterior prin stigme pulmonare și, respectiv, traheale.

14. Orificiul bucal se deschide anterior pe prosomă. El este înconjurat de buza superioară, de lamele laterale chitinizate ale pedipalpilor și placa sternală mică[4]. Toate aceste structuri participă la fărâmițarea cuticulei prăzii. În orificiul bucal se deschid canalele glandelor salivare. Păianjenul injectează conținutul acestor glande în pradă paralizată anterior cu veninul cheliceral. Organele interne ale prăzii sub influența enzimelor încep să se descompună. Astfel, are loc digestia parțială și extrabucală. Apoi, păianjenul aspiră conținutul lichefiat al prăzii până nu rămâne doar cuticula. Orificiul bucal este urmat de un faringe musculos, cu funcție de aspirație a hranei. Tubul digestiv continuă cu un esofag îngust care străbate masa ganglionară și se deschide într-un stomac. Tubul digestiv se termină cu anusul.

15. Organele sexuale, atât cele mascule cât și cele femele, sunt alcătuite dintr-o preche de gonade (testicule și ovare), continuate cu două gonoducte care se unesc ventral și care se deschid la exterior pe fața ventrală a opistosomei. Gonoductele masculilor se numesc spermiducte, iar cele a femelelor – oviducte.

Curiozităţi despre pânza de păianjen

16. Păianjenii produc pânză de mătase cu ajutorul unor organe speciale, numite filiere, care se găsesc în partea posterioară a abdomenului. Filierele conțin glande sericigene, care secretă o substanță proteică lichidă, care se întărește la contactul cu aerul. Păianjenii pot controla grosimea, lungimea și tipul de mătase pe care îl produc, în funcție de scopul lor. Pânza de păianjen este un material foarte rezistent și elastic, care poate fi folosit pentru a țese plase, a face cuiburi, a se proteja sau a se deplasa. Păianjenii pot face diferite tipuri de pânză, cum ar fi pânza lipicioasă, pânza rezistentă, pânza subțire sau pânza afânată. Fiecare specie de păianjen are un model caracteristic de țesut.

17. Păianjenii pot țese diferite tipuri de pânze, în funcție de scopul lor. Unele pânze sunt circulare, altele sunt în formă de pâlnie, altele sunt în formă de plasă sau de frunză. Fiecare specie de păianjen are un model caracteristic de țesut.

18. Păianjenii pot simți vibrațiile din pânza lor cu ajutorul senzorilor lor tactili, numiți trichobothrii. Aceștia le permit să detecteze mișcarea prăzii, a potențialilor parteneri sau a dușmanilor.

19. Pânza de păianjen este unul dintre cele mai rezistente materiale naturale din lume. Ea poate suporta o forță de tracțiune de până la 1,3 gigapascal, ceea ce înseamnă că poate rezista la o greutate de peste 100 de kilograme fără să se rupă. De asemenea, ea este foarte elastică și poate fi întinsă de până la cinci ori lungimea sa inițială.

20. Pânza de păianjen este compusă din proteine numite fibroine, care sunt aranjate în structuri cristaline și amorfe. Structura cristalină conferă rezistența pânzei, iar cea amorfă îi conferă elasticitatea. Fibroina este secretată sub formă lichidă de glandele sericigene ale păianjenului și se întărește la contactul cu aerul.

21. Pânza de păianjen are proprietăți antibacteriene și antifungice, care împiedică dezvoltarea microorganismelor pe suprafața ei. Acest lucru este util pentru păianjeni, care își folosesc pânza pentru a prinde prada și a o conserva. De asemenea, acest lucru este util pentru oameni, care pot folosi pânza de păianjen pentru a trata răni sau a face fire chirurgicale.

22. Pânza de păianjen are proprietăți electrostatice și magnetice, care îi permit să atragă particule din aer sau să se orienteze după câmpul magnetic al Pământului. Pânza de păianjen poate capta praf, polen sau alte substanțe din atmosferă, ceea ce îi conferă un rol de filtru natural. De asemenea, pânza de păianjen poate fi folosită de unele specii pentru a se lansa în aer și a călători pe distanțe lungi.

Curiozităţi despre reproducerea păianjenilor

23. Păianjenii se reproduc sexual și sunt animale unisexuate, fecundația este internă. Dimorfismul sexual se manifestă prin colorație și dimensiuni. Masculii sunt mai mici și de culori mai variate. Împerecherea nu implică depunerea unui spermatofor sau copulație directă (precum la alte arahnide). Masculii transferă sperma cu ajutorul pedipalpilor. Pedipalpul posedă un bulb care inițial este introdus în orificiul sexual propriu al masculului. Apoi, bulbul umplut cu spermă este introdus în epiginul femelei. Acest proces a fost descris pentru prima dată în anul 1678 de Martin Lister. În anul 1843 a fost relevat faptul că masculii țes o pânză specială în care este picăturată sperma care, la rândul său, este preluată de bulbul pedipalpilor.

24. Masculii au ritualuri specifice de curtare pentru a preveni mâncarea lor de către femelă înainte de împerechere. Femelele, de obicei, sunt foarte agresive, dar în aceste momente ele devin loiale și calme. Între păianjeni foarte des se întâlnește canibalism sexual. De aceea, imediat după acuplare masculii părăsesc femela, însă nu toți sunt norocoși. De exemplu masculii din genul Latrodectus, cunoscut mai bine ca Văduva Neagră, după acuplare, sunt mâncați de femelă.

25. Există cazuri bizare în care unii păianjeni masculi vor să fie mâncați de femele după împerechere. Acesta este cazul păianjenului Văduvă Roșie, care își oferă corpul femelei, plasându-se în colții ei. Dacă ea îl respinge, el insistă până când femela îl devorează.

26. Masculii din diferite specii au metodă proprie de a „cuceri” femelele. Majoritatea masculilor posedă feromoni, cu ajutorul cărora „seduc” femelele. Pentru masculii păianjenilor țesători o importanță au vibrațiile precise al pânzei produse de aceștia, deoarece un pas făcut din greșeală și femela poate confunda mirele cu prada. Masculii păianjenilor vagabonzi, vânători activi, ating într-o anumită manieră corpul femelei, astfel ei o seduc. Masculii din familia Salticidae sunt renumiți pentru dansurile nupțiale, cu care ei cuceresc admirația femelelor. Păianjenii din familia Pisauridae oferă un cadou (o insectă înfășurată în mătase) femelei pentru a o hrăni prevenind consumul lor, salvându-şi astfel viaţa.

27. Păianjenii pot comunica între ei prin semnale vizuale, tactile, chimice sau acustice. Ei își folosesc corpul, picioarele, colții, pânza sau mătasea pentru a-și transmite mesaje.

Curiozităţi despre păianjeni: modul de viaţă

28. Păianjenii populează biotopurile terestre, dar sunt și specii ce duc un mod de viață acvatic sau semiacvatic. Păianjenii care își țes plasă duc un mod de viață sedentar. Majoritatea sunt carnivori şi vânează diverse insecte. Pânzele sunt amplasate între ramuri, la intrarea în vizuină. După ce victima nimerește în pânză sau o atinge, păianjenul se repezește spre ea și o învelește cu fire de mătase. Ceilalți aleargă după pradă, o pândesc și apoi sar asupra ei. Păianjenii își sapă vizuini în sol, unii construiesc pânză în formă de tub în care se adăpostesc. Unii construiesc cuiburi din rămășițe vegetale sau cu ajutorul firilor de mătase pentru fixarea și răsucirea frunzelor în formă de tub sau con.

29. Deși păianjenii sunt în general considerați ca carnivori, păianjenul săritor Bagheera kiplingi este unic prin faptul că are o dietă în proporție de peste 90% erbivoră, trăind în simbioză cu furnicile.

30. Păianjenii carnivori se hrănesc cu diverse insecte sau alte nevertebrate. Unii păianjeni pot vâna și animale mai mari decât ei, cum ar fi broaște, șopârle, șoareci sau chiar păsări.

31. Păianjenii pot trăi în diferite medii, de la deșerturi la păduri tropicale, de la munți la câmpii, de la peșteri la grădini. Ei se adaptează la condițiile climatice și își găsesc adăposturi potrivite pentru a supraviețui. Ei pot rezista la temperaturi extreme, la secetă sau la inundații

32. Păianjenii au numeroși dușmani naturali, cum ar fi păsările, reptilele, amfibienii, mamiferele sau insectele. Ei își folosesc camuflajul, veninul, pânza sau mătasea pentru a se apăra sau a scăpa de prădători. Unii păianjeni își pot arunca picioarele sau abdomenul pentru a distrage atenția dușmanului.

33. Cea mai bună metodă de capturarea prăzii cea a pânzelor lipicioase. Dispoziția spațială diversă a pânzelor permite anumitor specii de păianjen să prindă insecte diferite în aceeași zonă. De exemplu, cu ajutorul pânzelor orizontale se prind insecte săritoare sau care zboară printre vegetație scundă, cu ajutorul celor verticale insecte cu zbor orizontal. Păianjeni ce construiesc plase au vedere slabă, dar sunt extrem de sensibile la vibrații firelor pânzei.

34. Păianjenii au o durată de viață variabilă, în funcție de specie și de sex. Unii păianjeni trăiesc doar câteva săptămâni sau luni, alții pot trăi câțiva ani sau chiar mai mult. De obicei, femelele trăiesc mai mult decât masculii, care mor adesea după împerechere.

35. Cel mai mare păianjen din lume este păianjenul Goliat, genul Theraphosa blondi. Acesta poate ajunge la 28 de centimetri lățime, iar colții săi pot ajunge la lungimea de 2,5 centimetri. Vânează broaște, șopârle, șoareci și chiar și șerpi mici și pui de pasăre.

36. Cel mai mic păianjen din lume este Patu marplesi. Această specie este atât de mică, încât pe vârful unui creion încap până la zece indivizi.

37. Există dovezi solide că un camuflaj de apărare îl reprezintă coloraţia păianjenilor, aceasta fiind menită să protejeze păianjenul de la prădători, păsări și viespi parazitare, ambele având o vedere cromatică relativ bună. Acest fenomen se numește mimicrie, larg răspândit și la alte animale. Multe specii sunt colorate funcție de culoarea dominantă a mediului în care trăiesc. Altele au diferite dungi și pete, ce îngreunează observarea conturilor corpului.

Alte curiozităţi despre păianjeni

38. Păianjenii sunt printre cele mai vechi animale de pe Pământ. Ei au apărut acum aproximativ 400 de milioane de ani și au supraviețuit mai multor extincții în masă. Ei au evoluat din strămoși marini care aveau corpul segmentat și mai multe perechi de picioare.

39. Păianjenii sunt printre cele mai diverse animale de pe Pământ. Există peste 40.000 de specii cunoscute de păianjeni, care aparțin la peste 100 de familii diferite. Se estimează că există încă multe specii nedescoperite sau neclasificate.

40. Păianjenii sunt printre cele mai răspândite animale de pe Pământ. Ei se găsesc pe toate continentele, cu excepția Antarcticii, și în aproape toate habitatele posibile. Ei pot fi găsiți chiar și la altitudini mari, în aer sau sub apă.

41. Cel mai veninos păianjen din lume este păianjenul călător brazilian, numit și păianjenul-banană. Acest păianjen agresiv circulă pe solul pădurilor din America de Sud și Centrală, în căutarea de hrană. O doză mică din veninul său este suficientă pentru a ucide un om.

42. Unul dintre cei mai temuți păianjeni din lume, tarantula, are, de fapt, un venin surprinzător de slab. Mușcătura sa are efectul unei mușcături de viespe. Cu toate acestea, tarantula are alte capacităţi. O tarantulă poate lichefia corpul unui șoarece în doar două zile, lăsând în urma sa doar resturi de piele şi oase.

43. Păianjenii pot fi afectați de paraziți, boli sau mutații genetice, care le pot modifica aspectul sau comportamentul. Un exemplu este acarianul parazit, care se atașează de picioarele păianjenilor și le suge hemolimfa, provocându-le malformații sau moartea. De asemenea, păianjenii pot fi afectați de virusuri, care le pot schimba culoarea sau comportamentul. Un exemplu este virusul densovirus, care provoacă albinismul la unele specii de păianjeni și le face să devină mai agresivi și mai canibali. Totodată, păianjenii pot fi afectați de bacterii, care le pot cauza infecții sau boli mortale. Un exemplu este bacteria Wolbachia, care infectează organele reproductive ale păianjenilor și le afectează fertilitatea, sexul sau comportamentul sexual.

44. Păianjenii au o importanță culturală și simbolică pentru multe popoare și civilizații din istorie și prezent. Ei sunt asociați cu diverse mituri, legende, credințe sau valori. Un exemplu este păianjenul Anansi, care este un personaj important în folclorul african și al diasporei africane, reprezentând înțelepciunea, creativitatea și șiretenia.

45. Deși numărul de fosile de păianjeni este considerat insuficient, totuși s-au descris aproape 1.000 de specii dispărute. Deoarece cuticula păianjenilor, fiind relativ moale, practic greu se fosilizează, majoritate fosilelor au fost găsite conservate în chihlimbar. Cea mai veche fosilă datează din perioada Cretacicului timpuriu, 130 milioane de ani în urmă. În afară de conservarea detaliată a anatomiei, în chihlimbar s-au păstrat păianjeni în timpul împerecherii, uciderea prăzii, producerea mătăsiimătăsii, coconii cu ouă, chiar și îngrijind de tineri. Cea mai veche pânză descoperită până în prezent datează circa 100 de milioane de ani. Cele mai bine conservate fosile au fost descoperite în Germania, în depozitele sedimentare Lagerstätte.

46. Păianjenii pot fi afectați de fungi, care le pot controla mintea și le pot forța să facă lucruri neobișnuite. Un exemplu este ciuperca Cordyceps, care infectează creierul păianjenilor și le determină să se cațere în locuri înalte, unde mor și eliberează sporii ciupercii.

47. Arahnofobia este o frică anormală față de păianjen și pânza acestuia. Este una dintre fobiile cele mai comune, iar unele statistici arată că 50% din femei și 10% din bărbați prezintă simptome ale acesteia. Această fobie poate fi un mecanism de protecție sau de origine socială, generată de filme.

48. Majoritatea păianjenilor sunt solitari, însă sunt și specii ce-și construiesc pânzele împreună. Câteva specii de păianjeni care construiesc pânze comune formând colonii au un comportament social, deși nu așa de complex ca la himenoptere. Păianjenii din specia Anelosimus eximius pot locui în colonii cu până la 50 000 de indivizi.

49. Păianjenii au o importanță științifică și tehnologică pentru multe domenii de cercetare și inovare. Ei sunt modele pentru studiul biologiei, ecologiei, fizicii sau chimiei. Un exemplu este mătasea de păianjen, care este un material cu proprietăți remarcabile, cum ar fi rezistența, elasticitatea sau biocompatibilitatea. Totodată, păianjenii au o importanță economică și comercială pentru multe sectoare de activitate și producție. Ei sunt resurse valoroase pentru agricultură, medicină, industrie sau artizanat. Un exemplu este veninul de păianjen, care are aplicații terapeutice pentru tratarea unor afecțiuni precum hipertensiunea, artrita sau disfuncția erectilă.

50. Păianjenii sunt animale benefice pentru om și pentru mediu, deoarece reduc populația de insecte dăunătoare și contribuie la polenizarea plantelor. Mătasea lor este folosită în medicină, industrie sau artă. Veninul păianjenilor poate fi o alternativă mai puțin poluantă la pesticide, deoarece el este mortal pentru insecte, dar inofensiv pentru marea majoritate a vertebratelor. De asemenea, veninul lor are proprietăți terapeutice și poate fi folosit pentru tratarea unor boli.