Walter Summerford, omul care a fost lovit de fulger de 4 ori

4 min


3
3 puncte

Walter Summerford ar putea fi considerat unul dintre cei mai ghinionişti oameni din lume, dar, în acelaşi timp, şi unul dintre cei mai norocoşi. Oricum ar fi, povestea sa de viaţă este extrem de interesantă.

Walter Summerford a fost lovit de fulger de patru ori. Evident, apare întrebarea: cum este posibil ca o persoană să supravieţuiască după ce a fost lovită de fulger de atâtea ori? De asemenea, ne mai putem întreba: care sunt şansele ca o persoană să fie lovită de fulger de atâtea ori?

Întrebările sunt perfect pertinente şi vom încerca să le lămurim în acest articol în care vom relata aspecte din viaţa incredibilă a lui Walter Summerford.

Care sunt şansele să fii lovit de fulger

Fulgerul este un arc electric, luminos, rezultat în urma unui proces de descărcare electrică între nori, cauzat de o diferență de potențial electrostatic. Acest fenomen este unul dintre cele mai distructive fenomene ale naturii, însă oamenii de ştiinţă nu pot explica cu exactitate modul în care se produce fulgerul.

Pe scurt, şansele de a fi lovit de fulger sunt extrem de mici, însă acest lucru are legătură în primul rând cu modul în care o persoană se comportă în timpul unei furtuni. Dacă persoana ia în serios fulgerul şi caută adăpost înainte de a fi prea târziu, şansele de a fi lovită de fulger sunt aproape nule.

Cu toate acestea, dacă persoana ignoră pericolul furtunilor sau îşi asumă un risc să meargă în natură în timpul fulgerelor, şansele de a fi lovită cresc considerabil. Iar în cazul în care persoana este lovită de fulger, nu suferă numai ea, ci şi întreaga familie, căci costurile pentru îngrijire (în cazul supravieţuirii) sunt ridicate, iar tratamentul este îndelungat.

• CITEŞTE ŞI:  Cine a fost Matusalem, cel despre care Biblia spune că a trăit 969 de ani

Fulgerele se pot produce în orice moment din an, însă cu precădere în timpul verii. În luna iulie, din punct de vedere statistic, se produc cele mai multe fulgere.

Deşi şansele de a fi lovit de fulger sunt extrem de scăzute, în România au fost provocate de fulgere circa 700 de decese într-o perioadă de 15 ani. Dintre acestea, peste 75% au avut loc în mediul rural.[sursa]

Aşadar, şansele ca o persoană să fie lovită de fulger în repetate rânduri scad exponenţial cu fiecare lovitură.

Curentul descărcat în timpul unui fulger emană în jur de 20.000-30.000 de amperi. Temperatura rezultată este de circa 10.000°C, adică aproape dublu faţă de temperatura de pe suprafaţa Soarelui.

Povestea bizară a lui Walter Summerford

Prima lovitură

Walter Summerford era ofiţer în Armata britanică, având gradul de maior în timpul Primului Război Mondial. În anul 1918, în timp ce călărea un cal pe un câmp din Belgia, Summerford a fost lovit de fulger. Lovitura l-a lăsat paralizat de la brâu în jos. Din fericire pentru el, nu a rămas paralizat definitiv.

Cu toate acestea, starea lui nu i-a mai permis să-şi desfăşoare activitatea în armată. După ce a fost lăsat la vatră, Walter Summerford s-a retras în Vancouver, Canada, unde a urmat un tratament şi s-a refăcut. După o lungă perioadă de recuperare, bărbatul a putut merge din nou.

• CITEŞTE ŞI:  Justinian Marina, patriarhul care a acceptat colaborarea dintre Biserică şi comunişti
walter summerford
Walter Summerford şi piatra sa funerară

A doua lovitură

Şase ani mai târziu, Walter Summerford a fost lovit din nou de fulger. În anul 1924, fostul ofiţer se afla la pescuit pe malul unui râu, în apropierea unor copaci. Pur şi simplu a fost în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.

Fulgerul a lovit un copac, iar arcul l-a atins şi pe Walter Summerford. De această dată, bărbatul şi-a pierdut simţul pe partea dreaptă a corpului. Din nou, fostul ofiţer a ramas parţial paralizat, intrând iar într-o perioadă de recuperare de lungă durată.

În mod miraculos, omul a supravieţuit şi şi-a recăpătat încă o dată simţurile şi abilitatea de a merge pe propriile picioare.

După acest eveniment, Walter Summerford a început să petreacă mai mult timp mergând şi bucurându-se de minunile Mamei Natură. În ciuda experienţelor care aproape l-au ucis, fostul ofiţer de armată nu a renunţat la activităţile în aer liber, precum pescuitul, campingul şi drumeţiile.

Cu toate acestea, Mama Natură pare să fi avut o problemă cu bietul Walter Summerford.

A treia lovitură

După alţi şase ani, în anul 1930, Walter Summerford a fost din nou lovit de fulger. De această dată, bărbatul a fost lovit în timp ce se plimba printr-un parc, bucurându-se de priveliştea frumoasă. Din păcate, acest incident nu a fost la fel ca primele două.

După ce a fost lovit de fulger pentru a treia oară, Walter Summerford a rămas paralizat din cap până în picioare. Organismul său nu şi-a mai revenit în simţuri. Avea să-şi petreacă restul zilelor pe un pat de spital.

• CITEŞTE ŞI:  O femeie de 90 de ani şi-a transformat satul într-o operă de artă, pictând casele într-un mod superb

Specialiştii care l-au examinat pe fostul ofiţer au spus că a fost o minune faptul că a supravieţuit după primele două lovituri de fulger. Totodată, au constatat că şansele ca o persoană să fie lovită de fulger de trei ori sunt de-a dreptul astronomice.[sursa]

Moartea lui Walter Summerford

În ciuda faptului că a reuşit să supravieţuiască după ce a fost lovit de fulger de trei ori, Walter Summerford a rămas complet paralizat, chinuindu-se cumplit.

S-a zbătut să trăiască în fiecare zi care a urmat, timp de încă doi ani. În cele din urmă, Summerford a murit în anul 1932.

Dar am menţionat la început ceva de patru lovituri de fulger, nu-i aşa? Ei bine, cea de-a patra lovitură, după cum puteţi intui, s-a produs după ce Walter Summerford a murit şi a fost înmormântat.

În ciuda tuturor probabilităţilor, piatra funerară de la mormântul lui Summerford a fost lovită de fulger. Acest lucru s-a întâmplat la circa patru ani de când bărbatul a fost înmormântat în cimitirul Montain View, din Vancouver.

Unii consideră că Walter Summerford a fost un om extrem de ghinionist, în timp ce alţii sunt convinşi că era blestemat. Oricare ar fi fost motivul, nimeni nu va putea şti cu siguranţă.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Urmăriţi DespreLume.ro şi pe Google News


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

3
3 puncte
Otilia Anuţa
Otilia este profesor de limba română şi colaborator al site-ului DespreLume.ro. Atunci când nu este la catedră, călătoreşte, scrie sau citeşte.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via