De ce nu au mai fost oamenii pe Lună şi de ce aselenizarea este mai dificilă astăzi decât acum 50 de ani

Având în vedere că în urmă cu peste 50 de ani, pe 20 iulie 1969, doi oameni, Neil Armstrong și Buzz Aldrin, au pășit pentru prima dată pe suprafața Lunii, în cadrul misiunii Apollo 11, având la dispoziţie resurse tehnologice limitate, inevitabil apare întrebarea: de ce nu au mai fost oamenii pe Lună dacă am avansat atât de mult din punct de vedere ştiinţific şi tehnologic?

Aselenizarea a reprezentat un moment istoric, care a marcat începutul explorării spațiale umane și a demonstrat capacitatea tehnologică și științifică a Statelor Unite. În total, 24 de oameni au mers pe Lună între anii 1969 și 1972, în cadrul a șase misiuni Apollo. Ultima aselenizare a avut loc pe 14 decembrie 1972, când echipajul misiunii Apollo 17 a părăsit solul selenar.

De atunci, niciun om nu a mai vizitat Luna. De ce? Care sunt motivele care fac ca aselenizarea să fie mai dificilă astăzi decât acum 50 de ani? Există mai multe răspunsuri posibile la această întrebare, care țin de factori politici, economici, tehnologici și științifici. Să-i luăm pe rând.

De ce nu au mai fost oamenii pe Lună

Factori politici

Unul dintre motivele care au stimulat aselenizarea în anii ’60 și ’70 a fost cursa spațială dintre SUA și URSS, care era o componentă a Războiului Rece. Cele două superputeri se întreceau pentru a demonstra superioritatea ideologică și militară prin realizări spațiale. Președintele american John F. Kennedy a anunțat în anul 1961 obiectivul de a trimite oameni pe Lună până la sfârșitul deceniului, ca răspuns la succesul sovietic de a trimite primul om în spațiu, Iuri Gagarin. Astfel, aselenizarea a devenit o chestiune de prestigiu național și de securitate națională.

După ce SUA au câștigat cursa spațială, interesul politic pentru aselenizare a scăzut. URSS nu a mai încercat să trimită oameni pe Lună, iar SUA au redus bugetul NASA și au anulat ultimele trei misiuni Apollo planificate. În plus, relațiile dintre cele două țări s-au îmbunătățit, iar cooperarea spațială a devenit posibilă, cum ar fi proiectul Apollo-Soyuz din anul 1975. Astfel, aselenizarea a pierdut din importanța strategică și a devenit mai puțin prioritară.

Astăzi, situația politică este diferită. Există mai mulți actori spațiali, cum ar fi China, India, Japonia, Uniunea Europeană, care au propriile lor programe și obiective. De asemenea, există o creștere a sectorului privat, care oferă servicii și produse spațiale, cum ar fi SpaceX, Blue Origin, Virgin Galactic.

Această diversificare a spațiului poate crea oportunități de colaborare, dar și de competiție. De exemplu, China a anunțat că vrea să construiască o stație spațială pe Lună până în anul 2030, ceea ce ar putea determina SUA să își reia interesul pentru aselenizare. Totuși, există și obstacole politice, cum ar fi lipsa unui cadru legal și normativ clar pentru activitățile spațiale, sau riscul de militarizare a spațiului.^[sursa]

Factori economici

Un alt motiv care face ca aselenizarea să fie mai dificilă astăzi decât acum 50 de ani este costul. Aselenizarea este o operațiune costisitoare, care necesită resurse financiare, materiale și umane semnificative.

Programul Apollo a costat aproximativ 25,4 miliarde de dolari la vremea respectivă, echivalentul a circa 300 de miliarde de dolari în zilele noastre. Acest cost a fost susținut de guvernul american, care a alocat NASA un procent mare din PIB-ul național, ajungând la 4,41% în anul 1966. Acest nivel de finanțare nu a mai fost atins niciodată după încheierea programului Apollo.

Astăzi, bugetul NASA este mult mai mic, reprezentând doar 0,48% din PIB-ul SUA. Acest buget trebuie să acopere mai multe domenii de cercetare și explorare spațială, cum ar fi stația spațială internațională, telescoapele spațiale, misiunile robotice, cercetarea aerospațială, educația științifică etc.

Prin urmare, aselenizarea nu este o prioritate pentru NASA, care se concentrează mai mult pe alte destinații, cum ar fi Marte sau asteroizii. De asemenea, aselenizarea nu are o justificare economică clară, deoarece beneficiile științifice și tehnologice nu sunt evidente sau imediate.

Există însă și perspective de reducere a costurilor aselenizării, prin implicarea sectorului privat și a altor parteneri internaționali. Spre exemplu, compania SpaceX a dezvoltat rachete reutilizabile, care pot reduce semnificativ costul lansărilor spațiale. De asemenea, NASA a inițiat programul Artemis, care are ca scop să trimită oameni pe Lună în anii următori, cu sprijinul altor agenții spațiale, cum ar fi ESA, JAXA, CSA. Acest program are ca scop să creeze o prezență durabilă pe Lună, care să servească ca o platformă pentru explorarea ulterioară a spațiului.^[sursa]

Factori tehnologici

Un al treilea motiv care face ca aselenizarea să fie mai dificilă astăzi decât acum 50 de ani este complexitatea tehnologică. Aselenizarea presupune o serie de provocări tehnice, care țin de proiectarea, construcția, testarea, lansarea, navigarea, aterizarea și întoarcerea vehiculelor spațiale. Aceste provocări sunt amplificate de condițiile dificile ale mediului spațial, cum ar fi gravitația redusă, vidul, radiațiile, temperaturile extreme, praful selenar etc.

În anii ’60 și ’70, aselenizarea a fost realizată cu tehnologii relativ simple, dar robuste, care au fost dezvoltate rapid și eficient, în cadrul unui efort masiv de inginerie.

Putem da ca exemplu computerul de bord al modulului lunar Apollo, care avea o memorie de circa 76 Kb, echivalentul a 0,001% din memoria unui smartphone modern. Acest computer era capabil să controleze toate funcțiile modulului lunar, inclusiv aterizarea și decolarea. De asemenea, comunicațiile radio între Pământ și Lună erau realizate cu antene parabolice uriașe, care transmiteau semnale cu o putere de 20 de kilowați.

Astăzi, tehnologiile spațiale sunt mult mai avansate, dar și mai sofisticate și mai sensibile. De exemplu, vehiculele spațiale moderne au sisteme de propulsie, de navigație, de comunicație, de control termic, de alimentare electrică, de protecție împotriva radiațiilor, de instrumente științifice, care necesită o integrare și o validare riguroasă.^[sursa]

Factori științifici

Un ultim motiv care face ca aselenizarea să fie mai dificilă astăzi decât acum 50 de ani este relevanța științifică. Aselenizarea a avut ca scop principal să demonstreze capacitatea umană de a explora spațiul și să colecteze probe de sol și de rocă lunară, care au fost analizate pe Pământ. Aceste probe au oferit informații valoroase despre originea și evoluția Lunii, precum și despre istoria sistemului solar.

Totodată, aselenizarea a permis realizarea unor experimente științifice pe suprafața lunară, cum ar fi plasarea unor oglinzi pentru a măsura distanța dintre Pământ și Lună cu laser, sau instalarea unor seismometre pentru a detecta cutremurele lunare.

Astăzi, aselenizarea nu mai este considerată o prioritate științifică, deoarece se crede că Luna a fost deja suficient explorată și că nu mai prezintă un interes major pentru cercetarea spațială. În schimb, se acordă mai multă atenție altor corpuri cerești, cum ar fi Marte, care este considerat un posibil loc pentru viață extraterestră, sau asteroizii, care pot conține resurse minerale utile. În acelaşi timp, se preferă folosirea unor misiuni robotice, care sunt mai ieftine, mai sigure și mai eficiente decât cele umane, pentru a efectua observații și experimente științifice în spațiu.

Există însă și argumente care susțin că aselenizarea merită reluată, deoarece Luna are încă multe secrete de dezvăluit. Se crede că la polii Lunii există gheață de apă, care ar putea fi folosită ca sursă de apă potabilă, de oxigen și de hidrogen pentru combustibil.

Mai mult decât atât, se propune construirea unor telescoape pe Lună, care ar putea observa mai bine Universul, fără interferența atmosferei terestre. În plus, se consideră că Luna ar putea fi un loc ideal pentru a testa tehnologii și a antrena astronauți pentru misiuni mai îndepărtate, cum ar fi cele spre Marte sau alte destinații.

Aselenizarea este o realizare extraordinară, care a marcat istoria umanității și a deschis noi orizonturi pentru explorarea spațială. Cu toate acestea, aselenizarea este și o provocare enormă, care implică o serie de factori politici, economici, tehnologici și științifici, care o fac mai dificilă astăzi decât acum 50 de ani. Deși există mai multe inițiative și programe care vizează revenirea oamenilor pe Lună în viitorul apropiat, acestea se confruntă cu numeroase obstacole și incertitudini. Prin urmare, aselenizarea rămâne un vis îndrăzneț, dar nu imposibil, pentru generațiile viitoare.