Gheorghe Ştefănescu, un „capitalist” executat de către regimul comunist

Gheorghe Ştefănescu a fost un om de afaceri prosper, care a activat în perioada comunistă, fiind acuzat că ar fi prejudiciat statul român cu aproximativ 100 de milioane de lei, o sumă uriaşă la nivelul anilor ’70.

În perioada comunistă infracţiunile economice erau pedepsite chiar mai aspru decât violurile, tâlhăriile sau crimele.

După cum bine ştim, oricât de cinstit era românul care lucra la stat în perioada comunistă, tot trebuia să ducă ceva acasă. Cu alte cuvinte, cam toată lumea fura câte ceva. Însă unii au îndrăznit să-şi clădească afacerile pe astfel de principii, iar printre aceste persoane s-a aflat şi Gheorghe Ştefănescu.

În anii ’70, Ştefănescu a ajuns cel mai bogat om din Romania şi una dintre cele mai influente persoane. Avea Bucureştiul la degetul mic, trăia ca un rege, făcea afaceri cu mai-marii regimului comunist şi părea de neatins.

Cine a fost Gheorghe Ştefănescu

Gheorghe Ştefănescu s-a născut pe 11 septembrie 1929, într-o familie de negustori de vin. Nu a făcut multă şcoală, însă a absolvit cele 8 clase, care erau mai mult decât suficiente în acele vremuri.

Nea Gică, aşa cum era cunoscut, făcea parte dintr-a cincea generaţie de „vinari” ai familiei. A parcurs toate etapele meseriei, însă a deprins rapid tradiţia neamului său şi a învăţat cum se fac banii. Şi a făcut extrem de mulţi bani. Atât de mulţi, încât a intrat în vizorul comuniştilor.

Cum funcţiona Afacerea Bachus

Sistemul dezvoltat de către Gheorghe Ştefănescu a avut două etape. Prima, între anii 1971-1974, a reprezentat o perioadă în care a strâns fonduri şi a creat relaţii care au dus la punerea în aplicare a etapei următoare. În perioada 1974-1978, au avut loc adevăratele lovituri financiare.

Afacerea lui Ştefănescu avea la bază un principiu extrem de simplu, dar foarte eficient: cupajul.

Concret, conform rechizitoriului procurorilor, Ştefănescu a amestecat vin care costa 7 lei/litru, cu vin de 9 lei/litru. Rezultatul era vândut la preţul de 9 lei/litru. De asemenea, vinul de 9 lei/litru a fost amestecat cu cel de 12 lei/litru şi vândut la preţul celui din urmă.

În paralel, Ştefănescu amesteca rachiul de drojdie (care avea 30° tărie) cu ţuica de prună (de 24° tărie), la care adăuga diferite cantităţi de apă. Amestecul rezultat era vândut sub denumirea de „ţuică de prună”.

Pentru a aduce tăria alcoolică la nivelul de 24°, cât prevedea ţuica de prune veritabilă, Ştefănescu „adăuga o cantitate de apă în funcţie de cantitatea de rachiu de drojdie introdusă”.

Gheorghe Ştefănescu, mafiot tradiţional

„Ştefănescu era tipul mafiotului tradiţional. Cu o anumită cultură a banului. O avariţie din asta totală, dar şi preocuparea pentru a-şi realiza copiii, Gabi şi Mircea. El le-a dat unităţi pe care să le conducă după ce au făcut ucenicia direct cu el. În 1978 el avea vreo 50 de ani. Avea şi o vilă la Breaza, iar în familie fiecare avea maşină.

Ştefănescu era blindat. Îl avea pe primul secretar la mână. Nu mai vorbesc de directori şi directoraşi. Ăia veneau să-şi ia tainul. Pe final refuzau să mai ia tainul că era prea mare. El dicta. La comandantul miliţiei locale nu avea el treabă. Fiecare trecea şi îşi lua darul. Era bidonul de vin, nici nu se punea problema de bani la nivelul ăsta. Bani ştia el cui să-i dea. Era un tip foarte calculat. Ştia care-i preţul fiecăruia. Avea asta în sânge.” a povestit chestorul general de poliţie Costică Voicu, fost şef al Poliţiei Române.

Încă din anul 1969, Gheorghe Ştefănescu s-a orientat către podgoriile din judeţul Vrancea, atras de cantităţile imense de vin produse acolo, dar şi de calitatea superioară a băuturii. Începând cu anul 1974, vizitele în Vrancea s-au intensificat.

În următorii ani, Ştefănescu a dezvoltat o adevărată reţea de dare de mită, din care făceau parte directori, gestionari şi chiar pivniceri. Mita varia de la băuturi străine şi pachete de ţigări, la început, la 1 leu şi, mai târziu, 5 lei pentru fiecare litru de vin predat fără forme legale. La final, în jurul anului 1978, vinul era transportat deja cu vagoanele, iar mita s-a transformat din lei în aur.

Transporta vinul cu vagonul

Ştefănescu se baza mai mult pe vinul de calitate inferioară. Astfel, a achiziţionat 138 de vagoane de vin la preţul de 7 lei/litru şi 24 de vagoane de vin cu 9 lei/litru. În toată această perioadă, a achiziţionat doar 8 vagoane de vin de 12 lei/litru.

Profitul din urma acestor manevre, conform calculelor anchetatorilor, se ridica la suma de 1.053.668 lei, care era o sumă uriaşă pentru acele vremuri. Banii au fost însuşiţi în întregime de către Ştefănescu, printr-o organizare abilă a întregului sistem.

Gheorghe Ştefănescu ţinea personal evidenţa şi repartiza vânzătorii prin rotaţie, pentru ca aceştia să nu ştie cât se încasează zilnic. De asemenea, pentru a-i determina să nu vorbească cu autorităţile, le dădea sub formă de bonusuri, periodic dar şi de Sărbători, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, cantităţi de vin, precum şi alimente.

Şpagă la nivel înalt şi discreţie totală

Dincolo de şpaga dată pentru procurarea vinului, mai era şi dreptul acordat autorităţilor. La sfârşitul anilor ’70, în timpul cercetărilor, anchetatorii au descoperit că Ştefănescu prefera corupţia la nivel înalt, fără a-şi asuma riscuri inutile.

Secretul lui Ştefănescu stătea în comportamentul lui. Părea un om discret, dar totul era cântărit precum licorile pe care le vindea. Plecase de la zero şi ştia cât muncise pentru ceea ce obţinuse. În faţa tovarăşilor de la partid, era văzut ca un om muncitor si cinstit.

Gruparea Ştefănescu era una ermetică. Angajaţii erau şi ei din familie, iar organizarea a fost cuvântul cheie în afacere.

Demascarea lui Gheorghe Ştefănescu

Legenda

Pe vremuri circula ideea conform căreia Ştefănescu ar fi fost prins din întâmplare. Se povestea că un ofiţer de Securitate ar fi cumpărat vin de la Gheorghe Ştefănescu pentru nunta fetei sale. Nunta s-ar fi amânat, iar vinul, care a stat în damigene o săptămână, s-ar fi borşit. Iar atunci ar fi ieşit la suprafaţă dedesubturile afacerii.

„Asta cu ofiţerul de Securitate e folclor. A fost mult folclor în dosarul ăsta. Că a fost prins cu eprubeta. Totul a plecat de la tranzacţia cu aur. Noi aveam deja schema. Era totul desenat. Aurul a fost elementul declanşator să ajungem la el.”, a mai povestit chestorul general de poliţie Costică Voicu.^[Historia]

De asemenea, Ştefănescu nu a fost poreclit niciodată „Bachus”. Apropiaţii îi spuneau „nea Gică“, iar această poreclă a apărut în filmul „Secretul lui Bachus”, în regia lui Geo Saizescu, în care este redată, în stil propagandistic, povestea lui Ştefănescu.

Adevărul

Arestarea lui Gheorghe Ştefănescu s-a făcut după un flagrant organizat în urma unei tranzacţii în care omul de afaceri cumpăra aur de la un bişniţar. Deconspirarea întregii afaceri s-a datorat modului în care Ştefănescu îşi investea profiturile.

La vremea aceea, în afară de valută, aurul constituia o altă interdicţie a regimului comunist. Românii nu aveau voie să deţină foarte mult aur. Iar Ştefănescu a investit în ambele, atât în dolarii americani cât şi în bijuteriile de aur de toate formele.

Securitatea fila o reţea de traficanţi de aur şi astfel au ajuns la Ştefănescu, care era un mare cumpărător de aur.

„La prima percheziţie, i-am găsit la depozit 22 de kilograme de aur îngropate în podea, sub frigider, iar acasă ascunsese pe balcon, sub nişte grinzi, 1,5 milioane de lei, în hârtii de o sută. I-am numărat toată noaptea, de zece ori, dar nu ne ieşea la număr o sută, aşa că un coleg a pus de la el o sută de lei spre dimineaţă, că nu mai puteam de oboseală.”, a declarat unul dintre ofiţerii care au investigat cazul.

Pe lângă aur şi lei, anchetatorii au mai găsit la percheziţie dolari si obligaţiuni CEC. Pus în faţă faptului împlinit, Ştefănescu a mărturisit tot.

Procesul şi condamnarea la moarte

Estimări neoficiale ale prejudiciului adus statului român de rețeaua lui Ștefănescu indică cifra de aproape 5 milioane de dolari, la nivelul anilor ’70. Asta ar însemna circa 26 de milioane de dolari în ziua de azi.

A urmat un proces care a durat trei ani. Cazul a zdruncinat întreaga societate, ajungând până la urechile lui Ceauşescu. Acesta a urmărit cu interes desfăşurarea anchetei şi a procesului. În total, 284 de persoane au fost cercetate și închise la finalizarea anchetei.

Deşi familia lui Ştefănescu a încercat să obţină înlocuirea pedepsei capitale cu închisoare pe viaţă, acesta a fost condamnat la moarte în anul 1980, la doi ani după prinderea sa. Sentinţa s-a pus în aplicare la 4 decembrie 1981, Gheorghe Ştefănescu fiind dus în faţa plutonului de execuţie, împuşcat şi înmormântat în cimitirul închisorii Jilava.

Gheorghe Ştefănescu nu a fost singurul care a avut de suferit din cauza afacerii. Acesta a avut doi băieţi, Mircea şi Gabi. La arestarea lui Ştefănescu, Mircea avea 27 de ani şi era gestionarul unui depozit de vinuri din zona Pieţei Matache. Gabi avea 21 de ani şi era ucenicul tatălui său.

Cei doi băieţi au fost şi ei condamnaţi în dosarul tatălui său. Gabi a făcut trei ani de închisoare, iar Mircea a fost condamnat la 15 ani, din care a executat zece. Cei doi băieţi au murit însă la puţin timp de la liberare, în urma unor afecţiuni medicale dobândite în închisoare.

Sentinţa

Pentru mulţi dintre noi, pedeapsa cu moartea pare ceva departe de realitatea în care trăim. Cu toate acestea, pedeapsa capitală a existat până în anul 1990, ultimele persoane executate în România fiind chiar soţii Ceauşescu, în anul 1989.

Deşi am crede că această pedeapsă era destinată strict pentru criminali şi violatori, comuniştii au considerat că evaziunea fiscală este o infracţiune suficient de gravă, încât să fie pedepsită cu moartea.

În ziua de azi, sentinţa care i-a adus moartea lui Gheorghe Ştefănescu ar putea fi o lectură amuzantă, tipic sovietică. Iată cum era motivată pedeapsa cu moartea în dosarul Ştefănescu, nr. 546/1980:

„Sfidând cu luciditate pe cei din jur, element afacerist, avid după câştiguri nemuncite, dornic de înavuţire şi trai uşor, inculpatul Ştefănescu Gheorghe, încălcând cu cinism şi premeditare legile ţării, a sustras treptat din avutul celor ce muncesc sume mari de bani, încercând prin aceasta să slăbească eforturile pentru consolidarea şi dezvoltarea societăţii socialiste.

Acţionând fără jenă, pentru organizarea marilor afaceri şi ascunzând averi mari, manifestându-se ca un capitalist, care nu are nimic în comun cu societatea noastră, urmează ca instanţa, pentru infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, pentru avuţia ţării, să aplice inculpatului Ştefănescu Gheorghe pedeapsa cu moartea şi confiscarea averii.“