Justinian Marina, patriarhul care a acceptat colaborarea dintre Biserică şi comunişti

8 min


15
15 puncte

Justinian Marina s-a născut pe 22 februarie 1901, în satul Suiești, din județul Vâlcea, în familia unor agricultori harnici şi buni creştini, primind la botez numele de Ioan.

A moştenit de la părinţii săi, Elena şi Marin Ilie Marina, unele însuşiri care s-au putut observa în împlinirile de mai târziu ale vieţii sale. De la tatăl său, ţăran ştiutor de carte şi cu minte sănătoasă, a luat spiritul gospodăresc şi voinţa de a înfăptui binele obştesc. De la mama sa, care se trăgea dintr-o veche familie de preoţi, pe lângă cele dintâi cunoştinţe religioase, a primit şi a păstrat în suflet deprinderea de a trăi cu evlavie şi îndemnul de a nu se abate niciodată de la omenie şi dreptate.

Şi-a început cariera ca învăţător la şcoala din satul Olteanca, judeţul Vâlcea. Ulterior, în anul 1925 s-a înscris ca student la Facultatea de Teologie din București.

Între timp, Ioan Marina s-a căsătorit cu Lucreția Popescu, fiică de preot. Aceasta a decedat în anul 1934, la vârsta de doar 27 de ani. Rămas văduv, preotul nu s-a recăsătorit, crescându-și singur cei doi copii ai săi, Silvia și Ovidiu.

justinian marina

Ascensiunea preotului Ioan Marina

Sunt multe lucruri care definesc ascensiunea preotului Ioan Marina. Între multe altele, a reuşit să salveze de la faliment tipografia eparhială, fiind şi director al Seminarului Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.

Ioan Marina a devenit arhiereu-vicar şi apoi, în anul 1947, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei pe Arhiereul Justinian Marina.

Cu toate acestea, viitorul patriarh Justinian Marina își datorează în mare parte ascensiunea în ierarhia Bisericii Ortodoxe Române faptului că îl ajutase pe liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej să se ascundă în casa parohială din Rm. Vâlcea. Dej evadase din lagărul de la Târgu Jiu în anul 1944, iar preotul Ioan Marina l-a ajutat.

Liderul comunist Ion Gheorghe Maurer își amintea că „După ce am trecut cu mașina de Craiova, la vreo 30 de kilometri, ne-am oprit într-un sat unde-am fost găzduiți de un popă care a fost, și el, omul comuniștilor. Mașina s-a întors la Craiova iar noi am stat în acel sat vreo trei zile până când a venit o altă mașină, din București, să ne ducă spre Capitală.”

Preotul celor mai puţin norocoşi

Marea problemă a Moldovei din acei ani era ocrotirea copiilor, îndeosebi a celor orfani, ajutorarea văduvelor, invalizilor, foştilor prizonieri şi deportaţi scăpaţi din lagăre şi refacerea gospodăriilor distruse de război.

Pentru a spijini această vastă operă de asistenţă socială, Mitropolitul Justinian Marina a străbătut săptămâni de-a rândul, zi şi noapte, eparhia şi a stat de vorbă cu preoţii la faţa locului. I-a mobilizat pe aceştia lucrarea de salvare a copiilor, mai ales, viitorul ţării şi al Bisericii strămoşeşti.

Implicându-se direct în ocrotirea copiilor rămaşi fără părinţi de pe urma războiului, a foametei şi a bolilor, Mitropolitul Justinian a constituit în toate parohiile, sub conducerea preoţilor, comitete speciale cu misiunea de a strânge ofrande şi a colabora cu instituţiile de asistenţă socială ale statului. A colaborat în special cu Crucea Roşie şi Apărarea Patriotică.

Totodată, a înfiinţat orfelinate şi cămine în tot cuprinsul eparhiei, întreţinute de parohii. Unele au funcţionat şi în mânăstiri, la Agafton şi Văratec, pentru fete şi la Neamţ pentru băieţi. Câteva mii de copii orfani au găsit în aceste locuri adăpost, hrană şi îmbrăcăminte.[sursa]

justinian marina

Justinian Marina, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

La data de 27 februarie 1948, patriarhul Nicodim Munteanu a trecut la cele veșnice. La vârsta de 83 de ani, patriarhul Nicodim a lăsat vacant scaunul de arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Vremurile care păreau nesigure cereau ca în fruntea Bisericii Ortodoxe Române să fie aleasă o minte lucidă și pătrunzătoare. Era nevoie de un spirit organizator, un om tânăr suficient de energic pentru a putea să apere Biserica de încercările regimului comunist de a o desființa.

Marele Colegiu Electoral Bisericesc, pe 24 mai 1948, a ales ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al României pe mitropolitul Justinian Marina.

Justinian Marina fost cel mai longeviv patriarh din istoria României, slujind din această funcţie vreme de 29 de ani. Unii istorici l-au prezentat ca fiind în relaţii strânse cu liderii comunişti ai vremii, fiind supranumit şi „Patriarhul Roşu”.

Relaţia patriarhului Justinian Marina cu autorităţile comuniste

Patriarhul Justinian Marina a preluat conducerea Bisericii Ortodoxe Române într-o perioadă de schimbări social-politice profunde. Cu toate acestea, a încercat să găsească un mod de coexistență pașnică între slujitorii și enoriașii Bisericii Ortodoxe Române și noile autorități comuniste.

Justinian Marina a fost acuzat că a contribuit la suprimarea Bisericii Greco-Catolice din România şi ar fi acceptat prigoana regimului asupra preoţilor catolici.

Alţi istorici şi teologi l-au considerat drept providenţial pentru Biserică în funcţia ocupată în anii terorii regimului comunist. Ar fi întărit Biserica Ortodoxă şi a condus-o spre supravieţuire, susţineau aceştia, folosindu-şi calităţile diplomatice şi recurgând la compromisuri acceptabile în faţa puterii din acele vremuri.

Sub conducerea patriarhului Justinian Marina a fost inițiată colaborarea Bisericii Ortodoxe Române cu autoritatea comunistă. Patriarhul a promovat ideea ca istoria merge după niște legi date de Dumnezeu, iar una dintre aceste legi este lupta de clasă.

Scriitorul polonez Czeslaw Milosz, laureat al premiului Nobel, l-a citat pe patriarhul Justinian în cartea sa Gândirea captivă.

„Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acționează așa cum dorește Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui. Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creștin nu se poate opune ideii – crude, ce-i drept – care va crea un om nou pe întreaga planetă. Asemenea argumente sunt adesea folosite de clerici care sunt unelte ale Partidului. «Christos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare, Christos este sovietic!» a spus Justinian Marina, patriarhul României.” – fragment din Gândirea captivă.

Conflicte cu regimul comunist

Deşi se spune că era omul regimului, Justinian Marina a avut unele neînţelegeri cu autorităţile comuniste.

La începutul anilor ’50 căderea Patriarhului Justinian era aşteptată de către CIA, în ciuda ataşamentului pe care îl arăta şefilor regimului comunist.

„Este raportat în Bucureşti că Patriarhul Justinian, capul Bisericii Ortodoxe Române şi un suporter înflăcărat al regimului prezent, a căzut în dizgraţia regimului. Lichidarea sa este aşteptată din oră în oră. Teohari Georgescu, ministrul Internelor, cel care se ocupă de afacerile religioase din ţară, a condamnat şi lichidat un număr mare de clerici ortodocşi. Acţiunea ministerului este semnificativă în vederea faptului că Patriarhul Justinian a fost unul dintre cei mai puternici susţinători ai regimului sovietic, a făcut mai multe călătorii la Moscova, unde a avut întâlniri cu şefii Bisericii Ortodoxe Ruse.”, conform unei note secrete a CIA, din 3 martie 1952. Acest lucru nu s-a mai întâmplat.

La sfârşitul anilor ’50, potrivit unui alt raport, patriarhul îşi complicase şi mai mult situaţia.

„Patriarhul Justinian Marina al Bisericii Ortodoxe Române este pesimist cu privire la viitorul bisericii în România. Se raportează că patriarhul are un „asistent” atribuit acestuia de către regim ca „şef” al său în multe probleme ce ţin de biserică. Se spune că pur şi simplu semnează decrete în locul său. Justinian şi-a manifestat îngrijorarea cu privire la proprietăţile care aparţin mănăstirilor. Despre acestea susţine că regimul intenţionează să le naţionalizeze încă din anul 1958. Se raportează că un mare număr de clerici de toate denominaţiunile au fost arestaţi în a doua parte a anului 1958. Şeful Bisericii Luterane din Oraşul Stalin (Braşov) ar fi fost executat pentru trădare. Justinian însuşi s-ar afla în arest la domiciliu, iar secretarul său şi medicul său au fost reţinuţi.”, conform unui alt document secret din anul 1959 al CIA.

Rapoarte negative despre viaţa patriarhului

Un raport din anul 1951, păstrat în arhivele Radio Europa Liberă arată că preotul Ioan Marina ar fi ajuns în cea mai înaltă funcţie a Bisericii în urma relaţiilor pe care le avea cu autorităţile comuniste.

„[…] Pentru a fi eligibil acestui post, Marina a trebuit să intre pentru o scurtă perioadă într-o mănăstire. După ce a petrecut trei luni slujind drept călugăr, a avansat la rangul de mitropolit în anul 1947. La acel moment erau 16 oficiali ai Bisericii mult mai calificaţi decât Marina pentru postul de patriarh. Printre ei episcopul Firmilian şi Nicolae Bălan, mitropolit al Ardealului. Votul Sfântului Sinod este de obicei şi cel final, dar Marina a primit numirea direct de la Partidul Comunist Român.”, se arăta în nota informativă din anul 1951.

Se mai spunea că Justinian Marina era un dictator absolut. Acesta era temut de toţi preoţii săi, cu excepţia celor doi vicari ai Patriarhiei, Antim şi Teoctist. Preoţii trebuiau să îngenuncheze atunci când patriarhul trecea pe lângă ei şi trebuiau să îi sărute mâna.

„Inducea ideea că era un om religios, dar viaţa sa privată arăta contrariul.”, afirma fostul bijutier din atelierele Patriarhiei.

Amante şi pofte lumeşti

„Un mare iubitor de pofte lumeşti, Marina şi-a luat o tânără doctoriţă de 27 de ani ca amantă. Ea locuieşte împreună cu el la palatul Patriarhiei. Prezenţa sa este un secret deschis doar membrilor suitei sale.

Marina deţine o moşie în afara Bucureştilor, estimată la 2,5 milioane de lei, iar atelierul de tâmplărie al Patriarhiei este ocupat cu mobilarea luxoasei sale case. Mobilă de dormitor în valoare de 600.000 de lei este fabricată pentru patriarh. Designul său este pregătit de cei mai buni designeri şi va fi una dintre cele mai fine piese ale atelierelor României contemporane. Patriarhul Marina păstrează legături strânse de prietenie cu liderii comunişti români, în special cu Gheorghe Gheorghiu Dej, a cărui maşină este trimisă adesea la patriarh pentru a-l aduce la conducătorul poporului român. În ocazii formale, Marina foloseşte propria maşina, un Buick, care i-a fost oferit de guvern.”, se mai arăta în documentul păstrat în arhivele Radio Europa Liberă.

„O altă afacere de dragoste a lui Justinian a fost cu văduva Poldy. Aceasta este o nemţoaică al cărei soţ nu s-a mai întors niciodată de pe frontul rusesc. Când a devenit patriarh a adus-o pe această femeie în Bucureşti, cu el. Astăzi, Justinian este implicat într-o nouă idilă cu o anume Neamţu. Aceasta este fiica unui poliţist din Râmnicu Vâlcea. A adus-o să locuiască împreună cu el în reşedinţa patriarhală şi a plasat întreaga ei familie sub protecţia sa.

Moralitatea lui Justinian este departe de a fi exemplară. Se ştie că a participat la orgii cu băutură la Dragoslavele, cu fiul său şi prietenele acestuia. Justinian se deplasează adesea la o mănăstire din Moldova, unde stareţa este una dintre fostele amante ale sale. A fost numită în funcţie chiar de acesta.”, conform documentului menţionat anterior.[sursa]

Moartea patriarhului Justinian Marina

Justinian Marina încetat din viață în seara zilei de 26 martie 1977, la vârsta de 76 de ani. Patriarhul a decedat după o grea suferință și o lungă perioadă de spitalizare.

Al treilea patriarh al României a fost depus în mormântul pe care cu grijă și l-a pregătit în zidul interior al Mânăstirii Radu Vodă din București, ctitorită de către el.

Pe crucea încastrată în zid, patriarhul i-a cerut meșterului să sape următoarea inscripție: „M-am luptat lupta cea bună. Credința am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieții. De acum încolo, mă așteaptă răsplata dreptății, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul Cel Drept în ziua aceea.”


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

15
15 puncte

0 Comentarii

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide