Alexandru Nicolschi, spionul sovietic devenit şef al Securităţii în România

6 min


11
11 puncte

Alexandru Nicolschi s-a născut pe 2 iunie 1915, la Tiraspol, care pe atunci se afla în Imperiul Rus. Numele său de botez a fost Boris Grünberg, fiind născut într-o familie de evrei basarabeni.

Viaţa timpurie a lui Boris Grünberg

Tatăl lui Boris, Alexandru Grünberg, a fost de profesie morar, iar mama sa, Rozalia, a fost casnică.

Tânărul Boris a reușit să termine opt clase de școală în orașul natal. Ulterior, din cauza sărăciei, s-a angajat, în anul 1930, calfă într-­un atelier de gravură în metal. După un an, a intrat ca ucenic la un maistru bijutier, unde a lucrat până în anul 1937.

Boris Grünberg şi-a satisfăcut stagiul militar la Iași, în Regimentul 2 Transmisiuni. A fost lăsat la vatră la începutul anului 1940. Obţinuse gradul de caporal, fiind absolvent al Școlii Militare de Telefonie.

În anul 1932, Boris a aderat la Comsomol. Aceasta era organizația de tineret a Partidului Comunist. Din această cauză, în luna martie 1933, a fost arestat de Siguranța Statului. După 5 zile de arest preventiv a fost eliberat.

Boris Grünberg a ocupat câteva funcții în ierarhia comsomolistă locală și apoi în aceea a Partidului Comunist din Basarabia. După ocuparea Basarabiei de către URSS, în iunie 1940, Boris a fost angajat ca tehnician la Centrala telefonică din Chișinău. În luna decembrie a aceluiași an, I. A. Efimov, secretarul de cadre de la primăria Chișinăului l-a recomandat pentru a fi încadrat în Razvedka, direcția de spionaj din cadrul serviciului de informații NKVD.

Alexandru Nicolschi în tinereţe

Boris Grünberg devine Alexandru Nicolschi

Boris a urmat un curs special de spionaj în Cernăuți, într-un centru special creat pentru astfel de activități. Cursul a constat în 60 de lecții a câte trei ore fiecare. La finalul cursului, Boris Grünberg devenise oarecum familiarizat cu realitățile din România. Învăţase să se comporte pe stradă, în restaurante, trenuri, hoteluri şi să nu atragă suspiciuni asupra sa.

NKVD-ul i-a întocmit acte false, pe numele de Vasile Ștefănescu și l-a trimis în misiune în România. Trebuia să strângă informații privind mișcările de trupe sau situația economică a ţării.

Într-­o autobiografie din anul 1944, Nicolschi declara: „În luna mai 1941 am plecat cu o misiune în România. Când am fost prins, ca să-­mi pot ascunde trecutul și misiunea, mi-­am schimbat numele în Nicolschi Alexandru Sergheevici, originar din Tiraspol. Sub acest nume am fost cercetat de organele Biroului II Contrainformații de la București și sub acest nume mă recomand până astăzi, 14 octombrie 1944.”

Arestat şi condamnat la muncă silnică pe viaţă

Alexandru Nicolschi a primit de la sovietici suma de 13.450 de lei, pe care urma să o folosească la achiziţionarea unor haine precum şi pentru transport pe teritoriul României. Misiunea sa urma să se desfăşoare în oraşele Botoşani, Buzău şi Bucureşti.

A trecut granița în România în noaptea de 26 mai 1941. La doar două ore după intrarea frauduloasă pe teritoriul românesc, Alexandru Nicolschi a fost arestat. A fost găsit de doi grăniceri români dormind într-­o căpiță de fân. Accentul său rusesc l-a dat de gol.

Fiind anchetat de ofițerii români de contrainformații, Nicolschi a declarat că: „…eram decăzut din punct de vedere fizic și moral, am mers numai o mică distanță, nu știu cât, și am hotărât să nu merg mai departe”.

S-a prezentat cu numele de Aleksandr Sergheevici Nikolski și a fost judecat pentru spionaj. Procurorul român a cerut pedeapsa capitală. Instanţa, însă, i-a dat circumstanțe atenuante și l-a condamnat prin sentința nr. 481/7 iulie 1941 la muncă silnică pe viață.

Preşedintele instanţei care a pronunţat această sentinţă a fost locotenent colonelul magistrat Burada Alexandru. De menţionat este faptul că, după preluarea puterii de către comunişti, magistratul Burada a fost condamnat la 17 ani muncă silnică pentru crime împotriva umanităţii, căci îndrăznise să condamne spionii sovietici.

La sfârșitul lunii septembrie 1941, Alexandru Nicolschi a fost transferat la închisoarea din Aiud. Acolo își ispășeau pedeapsa agenții sovietici capturați pe teritoriul României. În data de 28 august 1944, Nicolschi fost eliberat din detenție, împreună cu ceilalți spioni sovietici. Atât aceştia din urmă, cât şi Alexandru Nicolschi aveau să intre în structura de partid și Securitate.

Cariera lui Alexandru Nicolschi

După ocuparea sovietică a României, Alexandru Nicolschi a avansat rapid în aparatul represiv comunist. A fost încadrat imediat ca ajutor de responsabil politic al „Formațiunilor Patriotice de Luptă”, organizație paramilitară a PCR.

Pe 17 octombrie 1944, Nicolschi a semnat ­o cerere de adeziune pentru încadrare în Direcția Generală a Poliției. În cerere, el afirma: „Vreau să lupt în cadrul Partidului Comunist Român, pentru dezrobirea clasei muncitoare, pentru dreptatea socială, să construim o societate nouă, unde să nu existe exploatarea omului de către om”.

În martie 1945, Alexandru Nicolschi a fost încadrat în Ministerul Afacerilor Interne și numit în funcția de șef al Corpului de Detectivi din Direcția Generală a Poliției. Din această poziţie avea în subordine şi Brigada Mobilă. Aceasta era o unitate SMERȘ (departamente sovietice de contraspionaj) menită să distrugă serviciile de informații existente în statele ocupate de sovietici în Europa de Est și să le înlocuiască cu servicii subordonate structurilor sovietice.

În data de 1 septembrie 1946, Alexandru Nicolschi a fost numit în funcția de inspector general la Direcția Generală a Poliției. În același an s-a căsătorit cu Iozefina Marcovici, militantă comunistă angajată în Direcția Generală a Poliției și care era cu opt ani mai în vârstă.

alexandru nicolschi
Alexandru Nicolschi, în tinereţe şi către finalul vieţii

Comandant al Securităţii

Ca urmare a reorganizării Direcției Generale a Poliției, la 17 aprilie 1947, Alexandru Nicolschi a devenit inspector general al Poliției de Siguranță. De asemenea, Nicolschi participa și la ședințele de partid.

În data de 1 septembrie 1948, a doua zi după înființarea Direcției Generale a Securității Poporului, Alexandru Nicolschi a fost avansat în gradul de general-maior de Securitate. A devenit subdirector general, fiind locțiitor al directorului general al Securităţii, Gheorghe Pintilie.

Alexandru Nicolschi a contribuit la îndepărtarea grupului Anei Pauker de la conducerea Partidului Muncitoresc Român, la indicaţiile Moscovei. De asemenea, a ordonat arestarea și anchetarea preşedintelui Consiliului de Miniştri, Vasile Luca și a fostului ­ministru de interne, Teohari Georgescu.

Nicolschi a fost printre cei care s-au ocupat cu organizarea „Experimentului Pitești”. Mai mulţi deţinuţi l-au indicat pe Nicolschi ca unul dintre cei care făceau vizite regulate în închisoarea Pitești, pentru a supraveghea desfășurarea „reeducării”.

Deşi ocupa o funcţie extrem de importantă în cadrul statului român, Alexandru Nicolschi a continuat să-şi desfăşoare activitatea ca agent KGB. Mai mult, era unul dintre personajele cheie ale acestei organizații în România.

O anchetă internă din anul 1968 a arătat că Gheorghe Pintilie și Alexandru Nicolschi ordonaseră în anul 1949 instalarea de microfoane chiar și în locuința și biroul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, care era secretar general al Partidului Muncitoresc Român.

Judecata şi moartea lui Alexandru Nicolschi

Alexandru Nicolschi a fost trecut în rezervă în data de 31 ianuarie 1961, prin hotărâre a consiliului de miniștri, la vârsta de numai 46 de ani. Avea gradul de general-locotenent și dreptul de a purta uniformă. De asemenea, a primit o pensie substanțială, de 4.200 lei și i s-a permis să domicilieze în același apartament luxos de pe str. Olga Bancic, nr. 7, din mun. Bucureşti, care îi fusese repartizat pe când era subdirector al Securității Poporului.

Până la Revoluția din decembrie 1989, Alexandru Nicolschi s-a aflat sub supravegherea Securității. Noua conducere a Partidului nu dorea ca acesta să ia legătura cu agentura KGB din România.

În toamna anului 1991, Procuratura Generală a primit o sesizare din partea Asociației Foștilor Deținuți Politici (AFDP) împotriva lui Alexandru Nicolschi. Acesta a fost acuzat de numeroase abuzuri în funcție și crime.

În două interviuri acordate presei, Alexandru Nicolschi s-a declarat nevinovat. A susţinut întotdeauna că el a luptat numai împotriva legionarilor și fasciștilor.

Direcția I de Cercetări Penale a emis, în data de 15 aprilie 1992, o citație pe numele lui Nicolschi, pentru audieri. Citaţia i-a fost înmânată personal, în aceeași zi, de către procurorul Șerban Niculescu.

Alexandru Nicolschi a decedat în somn în dimineața zilei de 16 aprilie 1992, doar cu o zi înaintea prezentării sale la Procuratura Generală, unde urma să fie anchetat. Avea 77 de ani.

În urma necropsiei, s-a stabilit cauza morţii ca fiind un infarct miocardic. În ziua următoare, Procuratura a procedat la recunoașterea cadavrului care era întins pe o masă din sufrageria sa. Cadavrul lui Nicolschi a fost incinerat a treia zi la crematoriul Cenușa, din Bucureşti.


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

11
11 puncte

0 Comentarii

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide