Este posibil ca cea mai veche fabrică de arme de război standardizat să fi fost înființată la începutul Epocii Cuprului, pe teritoriul pe care se află Israelul de astăzi. Pe baza analizei a sute de proiectile din piatră recuperate din două situri arheologice, cercetătorii au ajuns la concluzia că obiectele au fost produse în masă, ceea ce indică înarmarea foarte bine organizată a războinicilor în vederea pregătirii pentru luptă în urmă cu aproximativ 7.200 de ani.
Arheologii au examinat 424 de pietre de praștie găsite în așezările antice de la ‘En Esur și ‘En Zippori, care au fost locuite între anii 5.800 și 4.500 î.Hr. Observând că pietrele aveau forme şi dimensiuni aproape identice, cercetătorii au stabilit că armele au fost confecționate conform specificațiilor standard, respectiv cu o lungime medie de 52 de milimetri, o lățime de 31 de milimetri și o greutate de 60 de grame.
„Pietrele, care trebuiau să fie proiectate dintr-o praștie, sunt netezite, cu o formă aerodinamică biconică specifică, permițând o proiecție exactă și eficientă.”, a declarat Autoritatea Israeliană pentru Antichități într-o declarație prin e-mail. Într-un studiu însoțitor, cercetătorii explică faptul că designul biconic „a fost acceptat ca fiind optim pentru proiectilele de praștie” și a fost adoptat ulterior atât de armata greacă, cât și de cea romană.[sursa]
Pietrele sugerează că aceasta ar fi cea mai veche fabrică de arme descoperită până acum
„Aceste pietre sunt, de fapt, cele mai timpurii dovezi de război din Levantul de Sud. Asemănarea pietrelor de praștie indică o producție industrială pe scară largă.”, spun cercetătorii. „Uniformitatea generală a greutății, formei și dimensiunilor pietrelor de praștie din ansamblul discutat sugerează că pietrele de praștie au fost fabricate în mod sistematic pentru a fi folosite de utilizatori standard (războinici), echipați cu praștii standard, permițându-le un antrenament eficient.”, mai scriu aceştia.
Punând această descoperire în context istoric, autorii spun că trecerea aparentă de la praștii neformale (cum ar fi pietricele naturale) la arme foarte standardizate poate indica o proliferare a războiului organizat în timpul primei epoci a cuprului. Această posibilitate este întărită de creșterea dimensiunii așezărilor din Levantul de Sud în această perioadă, în timp ce rămășițele „clădirilor publice monumentale” atât la ‘En Ẓippori, cât și la ‘En Esur sugerează „o societate stratificată, implicată în schimburi interregionale sau internaționale și predispusă la conflicte”.
Faptul că pietrele de praștie au fost adesea găsite în grupuri oferă, de asemenea, indicii cu privire la modul în care erau folosite. Potrivit cercetătorilor, această dispunere indică faptul că proiectilele erau adesea lansate în masă, prin care „un grup de pietre de praștie poate reprezenta muniția unui baraj care urma să fie lansat de un grup de praștie”.
„În războaie, acest lucru poate provoca ruperea formației din rândul opus.”, mai arată ei.
Este interesant faptul că aceste arme produse în masă dispar brusc din arhivele arheologice aproximativ un mileniu mai târziu, deși nu este clar dacă acest lucru indică o scădere a ostilităților regionale. În ciuda acestui fapt, descoperirea pietrelor de praștie zugrăvește o imagine a războiului organizat în Orientul Mijlociu care datează de peste 7.000 de ani și care continuă, în mod tragic, până în zilele noastre.
Vizionaţi în materialul de mai jos un documentar despre cea mai veche fabrică de arme descoperită până în prezent
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
