Cum arată şi de când datează cel mai vechi material textil creat de om

1 min


3
3 puncte

Fiind atât de comune în ziua de azi, obiectele textile sunt regăsite în orice domeniu de activitate. Dar v-aţi întrebat vreodată când a fost creat şi cum arată cel mai vechi material textil creat de om?

Aceste fibre au fost descoperite într-o peşteră din Franţa.

În urmă cu mii de ani, acel loc a fost căminul unui grup de neanderthalieni.

După cum explică oamenii de ştiinţă, fibrele indică faptul că această specie umană arhaică a fost mult mai inteligentă şi mai pricepută la diferite meşteşuguri faţă de ceea ce ar sugera studiile din anii trecuţi.

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că neanderthalienii aveau cunoştinţe despre modul în care cresc copacii şi anotimpurile în care pot fi recoltate fibrele.

De asemenea, din simpla existenţă a unor fibre, cercetătorii au dedus faptul că aceşti hominizi aveau abilităţi matematice care să-i ajute să le şi împletească.

Cel mai vechi material textil

Firele au o vechime de 41.000-52.000 de ani şi au fost realizate de către neanderthalieni.

Deşi în prezent, Homo sapiens reprezintă singura specie umană, dar şi specia dominantă de pe această planetă, în trecutul nostru poziţia noastră a fost diferită.

Complexitatea abilităţilor noastre practice era depăşită de alte specii umane.

Un studiu având ca obiect fibrele descoperite a demonstrat că neanderthalienii realizau fibre şi ţesături în urmă cu cel puţin 41.000-52.000 de ani.

Noua descoperire este mult mai vechi faţă de fragmentele textile identificate în Israel. Acestea au o vechime de „doar” 19.000 ani. [Science Alert]

• CITEŞTE ŞI:  Postul intermitent produce modificări dinamice la nivelul creierului, conform ultimelor studii

„Înţelegerea şi utilizarea firelor răsucite implică utilizarea tehnologiei complexe cu mai multe componente, precum şi o înţelegere matematică a perechilor, seturilor şi numerelor”, explică cercetătorii.

„Pornind de la dovezile recente de folosirea gudronului din scoarţă de mesteacăn, arta dar şi bijuteriile din scoici, ideea că neanderthalii erau cognitiv inferiori oamenilor moderni devine din ce în ce mai greu de susţinut”, se mai arată în studiul menţionat.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Urmăriţi DespreLume.ro şi pe Google News


Ţi-a plăcut? Distribuie şi prietenilor tăi!

3
3 puncte
Vladimir Ivanovici
Vladimir este absolvent al Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti. Este fotograf profesionist şi pasionat de cărţi şi lucruri interesante şi mai puţin cunoscute, pe care le expune pe site-ul DespreLume.ro.

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via