Alexander Selkirk a fost un om al mărilor cu o poveste de viaţă extrem de interesantă, care avea să devină sursă de inspiraţie pentru crearea celebrului personaj Robinson Crusoe, din romanul scriitorului Daniel Defoe.
Alexander Selkirk, al cărui nume real era Alexander Selcraig, s-a născut în anul 1676, în orașul Lower Largo, din Scoția. A fost al șaptelea fiu al unui cizmar și al soției sale, care provenea dintr-o familie de țesători. Alexander și-a petrecut copilăria într-un mediu modest, având în vedere ocupațiile părinților săi, și a crescut într-o comunitate de pescari și țesători.
La început, Alexander a urmat meseria tatălui său, însă a fost un copil-problemă. Făcea tot felul de năzbâtii, uneori dincolo de limitele legii. Astfel, la vârsta de 19 ani a ales să ia calea apelor. A început să lucreze pe nave comerciale și a dobândit experiență în navigație și marinărie, învățând tainele acestor meserii.
Cariera de marinar a lui Alexander Selkirk şi abandonul său pe o insulă pustie
În anul 1703, Alexander Selkirk s-a alăturat echipajului navei „Cinque Ports” sub comanda căpitanului William Dampier. Scopul expediţiei era acela de a captura şi de a prăda vasele spaniole care navigau în Oceanul Pacific. Era o metoda de îmbogăţire rapidă, destul de des întalnită la corsarii aflaţi în slujba guvernului Angliei din acea perioadă.
Dampier a efectuat mai multe călătorii în jurul lumii și a rămas în istorie ca fiind primul european care a vizitat Australia și pentru că a contribuit la dezvoltarea cartografiei și navigației. Cu toate acestea, spiritul rebel şi nonconformist al lui Selkirk avea să îl ducă în ceea ce chiar el avea să numească mai târziu, aventura vieţii sale. Tânărul scoţian intrase deseori în conflict cu William Dampier şi chiar instigase echipajul la revoltă împotriva căpitanului, pe care îl considera incapabil să conducă o asemenea expediţie.
Mai mult, după o serie de conflicte și probleme privind starea proastă a navei, în anul 1704, Selkirk a cerut să fie lăsat să coboare pe prima insulă întalnită, alături de camarazii loiali, pentru a se putea îmbarca pe un alt vas.[sursa]
Sătul de problemele create de Selkirk, căpitanul Dampier i-a îndeplinit cerinţa şi l-a debarcat pe acesta în arhipelagul Juan Fernandez. Acesta este un grup de insule vulcanice, situat la aproximativ 700 de kilometri de Chile. Cum niciunul dintre camarazii loiali nu l-a însoţit în această încercare de a înlocui căpitanul, Selkirk s-a văzut nevoit să aştepte de unul singur venirea unei nave, pe care el o considera inevitabilă.
Viaţa lui Alexander Selkirk pe insulă
Alexander Selkirk a ajuns pe insula Más a Tierra (cunoscută în prezent ca Insula Robinson Crusoe) din arhipelagul Juan Fernández. Marinarul scoţian a trăit acolo timp de patru ani și patru luni, între anii 1704 – 1709. Acesta avea să devina un episod dificil şi plin de aventuri din viața sa.
Pe insulă, Selkirk a trebuit să învețe să supraviețuiască de unul singur, folosindu-și abilitățile și puţinele resurse disponibile. Fusese lăsat doar cu hainele de pe el, câteva alimente, o pușcă cu puţină muniție, un cuțit, o oală de cupru și o lanternă cu praf de pușcă pentru a face focul. De asemenea, mai avea şi o Biblie. La început, a avut probleme cu adaptarea la viaţa rudimentară de pe insulă. S-a bazat pe proviziile pe care le adusese cu el de pe navă, dar a fost nevoit să-și diversifice rapid sursele de hrană.
A început să vâneze și să se hrănească cu animale sălbatice precum caprele sălbatice și homarii, iar în lipsa altor surse de hrană, a consumat și păsări marine, precum și ouăle acestora. De asemenea, a mâncat fructe și legume sălbatice.
Pentru a se adăposti, Selkirk a construit două colibe din scoarță de copac și crengi. O colibă a folosit-o ca dormitor, iar cealaltă pentru gătit și depozitare. De asemenea, a făcut focuri pe plajă în speranța de a atrage atenția vreunei nave care ar fi trecut prin apropiere.
Pe insulă, Alexander Selkirk a înfruntat multe provocări, inclusiv singurătatea și teama de a nu fi salvat.
Salvarea lui Alexander Selkirk
După patru ani și patru luni de trai solitar, Alexander Selkirk a fost în cele din urmă salvat în data de 2 februarie 1709. În acea zi, două nave englezești, „Duke” și „Duchess”, au ancorat în apropiere de insulă pentru a se reaproviziona cu apă proaspătă și hrană.
Navele erau comandate de căpitanii Woodes Rogers și Edward Cooke, care făceau parte dintr-o expediție privată împotriva spaniolilor în Oceanul Pacific. În mod ironic, William Dampier se afla, de asemenea, la bordul navei „Duke” și el a fost cel care i-a recomandat lui Rogers să oprească pe insula Juan Fernández pentru reaprovizionare, deoarece mai vizitase insula în trecut.
Când echipajele au ajuns pe insulă, au observat un foc la distanță, semnalând prezența unei persoane. Rogers a trimis o echipă pentru a investiga și, în cele din urmă, l-au întâlnit pe Selkirk. La început, Selkirk era atât de sălbatic și neîngrijit încât echipajul l-a luat drept un băștinaș, dar apoi și-au dat seama că este un scoțian. Alexander Selkirk le-a povestit experiențele sale și le-a arătat cum a reușit să supraviețuiască pe insulă.
Ultimii ani şi moartea lui Selkirk
După întoarcerea în Anglia în 1711, povestea lui Selkirk a captat imaginația publicului și a fost relatată în numeroase publicații contemporane. Devenise o celebritate, iar povestea sa a devenit foarte cunoscută.
În anul 1713, Alexander Selkirk s-a căsătorit cu o văduvă bogată, pe nume Frances Candis. Cei doi s-au mutat într-un cartier din Londra, însă Selkirk nu era fericit cu noua viaţă. Astfel, mariajul lor nu a durat mult și Selkirk a decis să plece din nou pe mare.
La începutul anilor 1720, Selkirk a luat din nou calea apelor, înrolându-se în Marina Regală Britanică. A servit pe HMS Weymouth, o navă de război care desfășura operațiuni împotriva piraților și a traficanţilor de sclavi din Africa de Vest.
Alexander Selkirk a murit la bordul HMS Weymouth în anul 1721, în largul coastelor Africii de Vest. Avea 45 de ani. Conform înregistrărilor, cauza morții a fost „febră mare”, o descriere vagă care ar fi putut însemna malarie, febră galbenă sau o altă boală tropicală. Selkirk a fost înmormântat în mare, conform tradiției navale, în apropiere de golful Sassandra, în actuala Coasta de Fildeș.
Robinson Crusoe
Daniel Defoe a scris romanul „Robinson Crusoe” în anul 1719, la opt ani de la salvarea lui Alexander Selkirk. Cartea spune povestea unui naufragiat englez pe nume Robinson Crusoe, care rămâne blocat pe o insulă pustie timp de 28 de ani.
Cu toate că nu există dovezi concludente că scriitorul Daniel Defoe l-a întâlnit vreodată personal pe Selkirk, este posibil ca autorul să fi auzit povestea marinarului scoţian din relatările publicate sau prin intermediul unor cunoștințe comune. Experiența lui Selkirk a influențat în mod clar romanul „Robinson Crusoe”, deși există diferențe semnificative între cele două povești, cum ar fi durata timpului petrecut pe insulă și alte detalii ale intrigii.
În cele din urmă, „Robinson Crusoe” a devenit unul dintre cele mai faimoase și influente romane din literatura engleză și a dus la popularizarea genului romanului de supraviețuire și aventură.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
