În lumea antică, femeile erau, în general, considerate a fi inferioare bărbaților. Ele erau supuse bărbaților din viața lor, fie că erau tați, soți sau frați. Femeile spartane, întruchipând o excepție notabilă în lumea antică, au dobândit o reputație distinctă prin comportamentul și statutul lor în societatea acelor vremuri.
Femeile spartane aveau o poziție total diferită în raport cu bărbații, vorbindu-se chiar de egalitate. Acestea erau educate, aveau drepturi de proprietate și erau implicate în viața politică și militară.
În Sparta, individul nu conta. Totul ţinea de conservarea și consolidarea continuă a statului. Ei nu construiau ziduri, deoarece îi primeau pe toți, sfidând astfel invadatorii. Nu aprindeau focuri nocturne pentru a rămâne ascunși în întuneric. Vorbeau cu atât de puține cuvinte, atât de simplu și direct, încât au dat sens adjectivului „laconic”, care provine de la provincia spartană Laconia. Deși mulți își vor aminti de spartani ca de niște războinici destoinici și neclintiți în slujba voinței statului lor, ei vor întreține mereu intriga prin modul în care își tratau femeile.[sursa]
Femeile spartane beneficiau de educaţie şi aveau proprietăţi
Deşi în ziua de azi, în societăţile civilizate, lucruri precum educaţia şi dreptul de proprietate al femeilor sunt o normalitate, lucrurile stăteau altfel în trecut. În cele mai multe societăţi, femeile nu aveau aceste drepturi, singurele activităţi pe care trebuiau să le îndeplinească fiind cele casnice.
O diferență fundamentală între femeile spartane și cele din alte părți ale lumii antice era educația lor. Fetele spartane primeau o educație similară cu cea a băieților, care se concentra pe dezvoltarea fizică, mentală și morală. La fel ca bărbații, ele participau la antrenamentele militare, alergau și se pregăteau pentru a susține statul în caz de conflict. Femeile învățau să citească, să scrie și să socotească, dar și să lupte, să arunce sulița și să alerge. Această educație le pregătea pentru rolurile lor de mame ale viitorilor războinici spartani.
Femeile spartane aveau, de asemenea, drepturi de proprietate. Ele puteau să dețină pământ, bani și sclavi. Acest lucru era neobișnuit în lumea antică, unde femeile erau adesea excluse din viața economică. Bărbații își petreceau cea mai mare parte a vieții în agoge, programul riguros de educație și formare profesională, apoi în cazarmă și apoi la război. Dacă erau norocoși și trăiau suficient de mult timp pentru a se pensiona la vârsta de 40 de ani, se întorceau la casă, care era controlată de soția lor sau de membrii supraviețuitori ai familiei.
Femeile spartane erau implicate şi în viața politică a orașului. Puteau participa la adunările publice, unde puteau vota și să-și exprime opiniile. De asemenea, puteau să-și aleagă propriii reprezentanți în Consiliul celor 30 de bătrâni.
Femeile spartane şi relaţiile conjugale
Vârsta medie de căsătorie pentru o femeie spartană era de 18 ani, în mod normal acestea măritându-se cu un bărbat spartan în vârstă de 30 de ani. Deși poate părea o diferență de vârstă destul de mare, aceasta era foarte diferită de ceea ce se întâmpla în Atena, de exemplu. În Atena, în medie, femeile se căsătoreau la 14 ani cu bărbați care aveau mai bine de 30 de ani.
Bărbații spartani care nu reuşeau să se căsătorească până la vârsta de 30 de ani erau aspru pedepsiți pentru că erau inutili pentru societate. Cu toate acestea, nu de puţine ori, spartanii erau reticenţi la căsătorie.
În scrierile lui Plutarh s-a relatat că bărbații spartani erau reticenți în a se căsători, indiferent de faptul că statul spartan oferea anumite stimulente pentru căsătorie și procreare. Un alt motiv posibil pentru această reticență a fost faptul că spartanii trăiau separați și izolați în grupuri de același sex de la vârsta de șapte ani și până la terminarea serviciului militar, ceea ce i-a făcut pe majoritatea bărbaților spartani proaspăt căsătoriți să fie nesiguri de modul în care să interacționeze cu membrii de sex opus ai societăţii.
Rolul femeilor în viața militară
Femeile spartane aveau un rol important în viața militară a orașului. Erau responsabile pentru educația militară a fiilor lor, pe care îi încurajau să fie războinici curajoși și puternici. De asemenea, femeile spartane puteau participa la lupte, deși nu era ceva obișnuit.
Aceste diferențe au făcut ca femeile spartane să fie considerate a fi unele dintre cele mai libere, puternice și independente femei din lumea antică. Acestea au demonstrat că femeile sunt capabile să atingă aceleași realizări ca și bărbații, dacă li se ofereau oportunitățile potrivite.
Iată câteva exemple specifice care demonstrează cât de diferite erau femeile spartane față de celelalte femei din antichitate:
- Agis al IV-lea, un rege spartan care a domnit în secolul al IV-lea î.Hr., a fost ucis de soția sa, Cratesipolis. Aceasta a fost o acțiune neobișnuită în lumea antică, unde femeile erau rareori responsabile pentru moartea soților lor.
- Cinisca, fiica regelui spartan Agesilaus al II-lea, a fost prima femeie care a câștigat o coroană la Jocurile Olimpice. Aceasta a câștigat competiția de care de cai, în secolul al IV-lea î.Hr.
- Gorgo, fiica lui Leonidas I, regele spartan care a murit în Bătălia de la Termopile, a fost o figură politică importantă. Ea a fost cunoscută pentru inteligența și forța ei de caracter.
Când s-a redus puterea femeilor în Sparta
Este ironic să te gândești că un oraș-stat dedicat eradicării individualității ar fi un stat care a promovat egalitatea și libertatea femeilor sale. Totuși, acest lucru s-a schimbat curând.
Deși femeile erau ținute în mare stimă și erau riguroase în guvernarea gospodăriilor și în acumularea de bogății, opiniile tot mai puternice ale femeilor au devenit mult mai cinice, mai ales că populația masculină a început să se diminueze. Acest lucru s-a datorat înfrângerii tragice pe care Sparta a suferit-o la Leuctra în 371 î.Hr. și care a fost urmată de mai multe revolte ale heleștrilor. Din cauza slăbirii statului ca urmare a acestor războaie și revolte semnificative, populația masculină a avut enorm de mult de suferit. Cu toate acestea, în loc să dea vina pe războaiele și politicile Spartei, care au dus la aceste dezastre, mulți spartani au început să dea vina pe femei pentru eșecurile Spartei.
Ca și în cazul problemei femeilor care dețin proprietăți, Aristotel a criticat la fel de categoric și faptul că femeile aveau educație și putere. Aristotel a acuzat femeile spartane că sunt singurul motiv al defectelor civilizației spartane datorită libertății, energiei, educației și prestigiului. Deși pasionale și dure, convingerile lui Aristotel au fost destul de influente. Până la începutul perioadei elenistice, femeilor spartane le era interzis să mai primească educație. Deși, în anii următori, regii spartani, precum Cleomenes al III-lea, au luptat pentru a restabili dreptul femeilor de a fi educate, acest drept a fost din nou respins până în perioada romană.
Femeile spartane: o sursă de inspirație
Istoria femeilor spartane este o sursă de inspirație pentru femeile din întreaga lume. Ea arată că femeile sunt capabile să atingă orice obiectiv își propun, dacă li se oferă oportunitățile potrivite.
Într-o lume în care femeile încă se luptă pentru egalitate, povestea femeilor spartane este o reamintire că nimic nu este imposibil. Cu toate acestea, sub aparența egalităţii, rămâne întrebarea dacă ele au fost cu adevărat libere sau doar purtătoarele unui alt tip de constrângere socială specific spartană.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
