Atlantida, continentul dispărut care ar fi stat la baza marilor civilizaţii

Atlantida, adică „insula lui Atlas”, este numele unei insule legendare menționate pentru prima oară în două dialoguri ale lui Platon, „Timaios” și „Critias”. Atlantida ar fi coexistat o perioadă extrem de îndelungată cu Lemuria, un alt continent care se întindea pe actuala zonă a oceanului Pacific și a Oceanului Indian, și pe o parte a Africii și Europei de astăzi.

Atlantida este un subiect foarte interesant și misterios, dezbătut intens de pasionaţi şi specialişti. Nici până în ziua de azi fascinantul continent dispărut nu a fost găsit de arheologi, fiind făcute speculaţii cu privire la locaţia sa, ce vizează o suprafaţă uriaşă, începând din Irlanda şi până în Antarctica. Există multe surse care vorbesc despre această insulă legendară, dar puţine sunt credibile, fiind emise multe teorii de-a lungul timpului cu privire la acest loc misterios.

Ce spune Platon despre Atlantida

În relatările lui Platon, Atlantida cunoscută și sub numele de insula Poseidonis, era o putere navală, cu baza pe o insulă sau continent aflată dincolo de coloanele lui Hercule (strâmtoarea Gibraltar), care a cucerit regiuni întinse din Africa și Europa de Vest. Atlantida a fost locuită de oameni din toate cele patru rase omenești, albă, roșie, galbenă și neagră.

După o încercare eșuată de invadare a Atenei, Atlantida s-a scufundat în ocean. Acest eveniment s-ar fi petrecut cu 9.000 de ani înainte de Solon, adică aproximativ în anul 9.500 î.Hr.^[sursa]

Conform lui Critias, egiptenii antici ar fi avut cunoștințe istorice care se întindeau cu mult înapoi în timp, ei știind fapte din istoria Atenei necunoscute chiar atenienilor. Mai departe, el afirmă că Atena a reușit să învingă o armată invadatoare numeroasă, venită de pe o insulă aflată în Oceanul Atlantic, ce era „mai mare decât Asia și Libia la un loc”. La scurt timp după victorie, în urma unor catastrofe naturale, întraga armată ateniană a fost distrusă, iar insula Atlantida s-a scufundat în ocean.

În „Critias”, dialog rămas neterminat de Platon, sunt prezentate în detaliu istoria, geografia și cultura Atlantidei, în paralel cu istoria, organizarea socială și cultura vechilor atenieni. Astfel, în vechime zeii și-au împărțit între ei Pământul, Atlantida fiind atribuită lui Poseidon. Poseidon s-a îndrăgostit de o muritoare numită Clito de pe această insulă, cu care a avut 10 copii. Cel mai mare, Atlas, a dat numele regiunii, și a devenit primul rege al ei.

În continuare, a fost descrisă geografia insulei în detaliu, amintind de bogățiile naturale, de climatul blând, și de construcțiile monumentale ale atlanților. De asemenea, au fost prezentate detalii despre organizarea socială a atlanților și despre obiceiurile lor.

În acelaşi dialog al lui Platon mai este menţionată natura divină a atlanţilor, care i-a făcut să respecte normele etice și să ducă o viață dreaptă. Totuși, se arată că această natură divină s-a tot redus, ca urmare a amestecului cu muritorii de rând, și atlanții au devenit mândri și au început să încalce legile. Zeus, văzând acestea, i-a adunat pe zei în jurul său pentru a le vorbi. În acest punct, dialogul „Critias” a luat sfârșit, și nu se cunoaşte ce a urmat.

Mulţi au încercat să găsească Atlantida

Atlantida a fost considerată ficțională de mulți filozofi antici, cum ar fi Aristotel. Alții au considerat-o o relatare bazată pe un fapt real. Filozoful Crantor, un discipol al lui Xenocrate, care era la rândul lui discipol al lui Platon, a încercat să demonstreze existența Atlantidei, fără a reuşi acest lucru.

În evul mediu, relatările despre Atlantida lipsesc aproape complet. O excepție o reprezintă geograful Kosmas Indicopleustos din Alexandria, care credea că Atlantida este țara celor zece dinastii care ar fi guvernat Pământul înaintea potopului lui Noe. Trebuie să avem în vedere şi influenţa Bisericii Catolice, care vedea Atlantida ca pe o erezie, pe motiv că în Biblie nu apărea nimic legat de ea.

În perioada medievală au existat mai multe legende despre insule misterioase situate în oceanul Atlantic și tărâmuri scufundate, care, deși nu se bazau pe relatarea lui Platon, au fost considerate de unii critici ca având aceeași bază istorică.

De-a lungul secolelor, au avut loc numeroase căutări și expediții în încercarea de a găsi Atlantida. S-a speculat că ar putea fi vorba despre insula Santorini din Marea Egee, deoarece aceasta a suferit o erupție vulcanică majoră în jurul anului 1600 î.Hr. care a dus la prăbușirea unei mari părți a insulei în mare. De asemenea, s-a ajuns cu speculaţiile în ceea ce priveşte posibila poziţionare a continentului pierdut până în America Centrală. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste teorii şi căutări nu a reușit să identifice o locație clară sau să furnizeze dovezi solide cu privire la existența sa reală.

Deși povestea Atlantidei are un caracter mai degrabă fictiv și simbolic, mulți autori și cercetători au încercat să o identifice cu o țară sau o regiune reală, sau să găsească dovezi ale existenței sale.

Atlantida în epoca modernă

Unul dintre cei mai celebri susținători ai existenței reale a Atlantidei a fost Ignatius L. Donnelly, un politician și scriitor american din secolul al XIX-lea, care a publicat o carte intitulată Atlantis: The Antediluvian World. Scriitorul a afirmat că Atlantida a fost leagănul civilizației umane și că toate culturile antice au moștenit cunoștințele și tradițiile de la ea. Donnely a folosit ca argumente coincidențe lingvistice, mitologice, arheologice și geologice.

Un alt susținător al existenței Atlantidei a fost Edgar Cayce, un vindecător spiritual și medium american din secolul al XX-lea, care pretindea că avea acces la informații ascunse prin intermediul unor stări de transe psihice. Acesta a făcut mai multe predicții despre Atlantida, cum ar fi că ar fi fost descoperită în anii 1960 sau 1970, că ar fi avut o tehnologie avansată bazată pe cristale și energie solară, ori că ar fi avut legături cu Egiptul antic și cu civilizațiile precolumbiene.

Atlantida rămâne un mister fascinant și una dintre cele mai cunoscute legende ale istoriei. Chiar dacă existența sa reală nu a fost confirmată, mitul a continuat să inspire imaginația oamenilor și să fie subiectul cercetărilor și speculațiilor, atât din partea arheologilor și istoricilor, cât mai ales din partea celor pasionaţi de mistere şi conspiraţii.