Dezghețarea permafrostului arctic ar putea elibera radon radioactiv și cancerigen

Dezgheţarea permafrostului arctic, ca urmare a schimbărilor climatice, poate elibera în atmosferă mai mult radon, un gaz incolor și inodor, asociat cu cancerul pulmonar.

Pe măsură ce permafrostul din Arctica se topește, ar putea elibera în atmosferă radon, un gaz radioactiv care are potențialul de a provoca cancer, au avertizat oamenii de știință.

Permafrostul care menține solul înghețat pe tot parcursul anului în Arctica acționează ca un capac care împiedică o varietate de gaze să se revărsă în atmosferă. Cel mai cunoscut dintre acestea este, probabil, metanul, un puternic gaz cu efect de seră care este eliberat pe măsură ce permafrostul se dezgheață, accelerând astfel schimbările climatice.

Dezghețarea permafrostului arctic ar putea cauza eliberarea unor cantităţi de radon

Într-un nou articol, publicat în numărul din martie al revistei Earth-Science Reviews, cercetătorii observă că sub permafrostul arctic se ascunde un alt gaz periculos: radonul.

Radonul este un gaz radioactiv provenit din dezintegrarea radiului, cel din urmă provenind din seria de dezintegrare a uraniului natural. Este cunoscut pentru faptul că uneori se acumulează în interiorul locuințelor, în special în subsoluri, crescând astfel riscul pe termen lung de cancer pulmonar pentru locuitori. Potrivit Agenției pentru Protecția Mediului din SUA, radonul este a doua cauză principală a cancerului pulmonar, fiind responsabil pentru aproximativ 21.000 de decese pe an.

În momentul de față, radonul nu este întotdeauna o problemă presantă în regiunile arctice sau apropiate de acestea, unde solul rămâne înghețat pe tot parcursul anului. Acest lucru se datorează faptului că permafrostul împiedică gazul să iasă din sol, a declarat Paul Goodfellow, specialist în programe de mediu în domeniul pericolelor geologice la Alaska Division of Geological & Geophysical Surveys. Însă, pe măsură ce permafrostul se topește, acest scut protector dispare.^[sursa]

„Există unele cercetări în curs de desfășurare, care par destul de promițătoare, pentru a arăta cum acest permafrost ar putea expune potențial proprietarii de locuințe la radon.”, a spus Goodfellow, care nu a fost implicat în noul studiu.

Munca lui Paul Goodfellow implică încurajarea proprietarilor de locuințe din Alaska să testeze radonul, ceea ce poate fi o provocare având în vedere densitatea redusă a populației din acest stat. Comunitățile îndepărtate au un serviciu poștal limitat, a spus el, ceea ce face dificilă trimiterea kiturilor de testare înapoi la laboratoarele din cele 48 de state inferioare pentru a le analiza.

„Suntem încă la nivelul la care încercăm să efectuăm suficiente teste pentru a identifica punctele fierbinți.”, a mai declarat el pentru Live Science.

În noul studiu, cercetătorii au adunat studii anterioare privind radonul în regiunile cu permafrost, care includ atât Alaska, cât și munții din Harbin, o provincie din nord-estul Chinei. Revizuirea sugerează că degradarea permafrostului are potențialul de a permite radonului să migreze în locuințe și la locurile de muncă, au scris cercetătorii, conduși de Jian Cui de la Centrul de investigare cuprinzătoare a resurselor naturale din Harbin, din cadrul Serviciului Geologic din China.

Cu toate acestea, cercetările privind migrarea radonului în regiunile cu permafrost sunt „extrem de inadecvate”, au adăugat ei.

Dezgheţarea permafrostului nu se realizează într-un mod organizat, de sus în jos, a declarat Art Nash, specialist în energie la Universitatea Alaska Fairbanks Cooperative Extension Service. În schimb, se topește în mod neuniform, deschizând fisuri și crăpături. Activitatea seismică, care este comună în Alaska, poate crea, de asemenea, noi falii prin care radonul poate călători.

„Dacă știi unde se află depozitele de uraniu, nu ai putea trasa o linie dreaptă cu o riglă … Cu topirea neuniformă, nu poți spune cu adevărat unde va pătrunde în cele din urmă.”, a declarat Nash pentru Live Science.

Există, de asemenea, întrebări cu privire la modul în care radonul va interacționa cu celelalte gaze prinse sub permafrost, a spus Nash. Cel mai îngrijorător dintre acestea este metanul, un puternic gaz cu efect de seră care, dacă este eliberat în cantități mari, ar putea accelera rapid încălzirea globală. Un alt gaz îngrijorător este metilmercurul, o substanță chimică care afectează sistemul nervos și care se poate acumula în apă și în țesuturile animalelor din lanțul alimentar.

„Cum vor concura aceste gaze pentru căile limitate care se vor deschide în permafrost?” a declarat Nash.

Răspunsul la aceste întrebări va fi o provocare pe termen lung, a mai spus Paul Goodfellow. Dar tot mai multă atenție este acordată permafrostului pe măsură ce clima se încălzește.

„Universitățile și agențiile guvernamentale cheltuiesc mai mulți bani pe acest subiect acum că a devenit o problemă prevalentă. Să sperăm că, în următorii cinci până la zece ani, vom vedea mai multe date care vor ieși la iveală.”, a mai spus cercetătorul.